1.
Tema poeziei este condiția creatorului. Motivele care o susțin sunt marea trecere, muțenia, sacrul.
2.
Titlul, ”Către cititori”, alcătuit dintr-un substantiv comun simplu nearticulat şi dintr-o prepoziție pentru cazul acuzativ - sugerează destinatarul mesajului liric, accentuează monologul liric adresat unui potențial receptor al actului creator, căruia îi este dedicat efortul elaborării textului poetic. Poezia dobândește un pronunțat caracter programatic, de artă poetică, prin intermediul căreia cititorul este informat despre trăirile, ezitările şi dorințele eului liric creator: „Credeţi-mă, credeţi-mă, /despre orice poţi să vorbești cât vrei…”
3.
Alternanța formelor verbale şi pronominale construiește un monolog adresat, către cititori, care se realizează prin exprimarea directă a trăirilor. Discursul liric pornește de la premisa existenței unui receptor, care ar putea interveni oricând în actul de comunicare. Prin monolog, se reliefează prezența subiectivă a eului creator, care îi implică în exprimarea directă a sentimentelor pe cititorii cărora li se adresează discursul.
4.
Enumerația amplă din versurile 6-11 ale poeziei prezintă caracteristicile universului, toate aspectele care compun viața.
Sacrul şi profanul, inefabilul şi concretul se îmbină în metaforele aflate în raport de coordonare prin juxtapunere. Toți termenii enumerației sunt subiecte ale meditației creatorului blagian:
- marea trecere - viaţa supusă morţii,
- cerul - sacrul,
- arhanghelii - idolii,
- şarpele binelui - ispita, misterul.
5.
Două particularități prozodice ale acestei poezii sunt ingambamentul şi versul liber muzical (lipsa rimei, versuri inegale ca măsură): „Amare foarte sunt toate cuvintele / de aceea – lăsaţi-mă / să umblu mut printre voi / să vă ies în cale cu ochii închişi.”