Tudor Arghezi a dorit mereu sa se vada pe sine ca artizant al versului, sa conceapa poezia ca mestesug, dar cu toate aceste poezia este incacata de substanta profunda a unui mare specialist, matur in arta versului.


Publicata in 1940, in volumul de poezii "Alte cuvinte potrivite", poezia "Epigraf" face referire la constanta preocupare pentru exprimareaa conceptiei despre poezie si rolul poetului. Poezia este expresia unei constiinte framantate, aflate in perpetua cautare, osciland intre stari contradictorii sau incompatibile.

Opera surprinde conceptiile poetului cu privire la opera literara, ca arta in genere.Poetul este preocupat de faptul ca opera sa nu va fi receptata in totalitate de catre autor.Poezia surprinde suferinta creatorului de "stihuri" care constientizeaza ca o data ce procesul creativ este incheiat, opera nu-I mai apartine, ca aceasta are viata proprie.Titlul poeziei face aluzie la conceptul termenului de "epigraf", acel scurt fragment care asezat la inceputul operei ofera in mod idea artistic a fragmentului, poezia pregateste cititorul pentru furtunoasa legatura pe care procedeul creatiei o stabileste intre opera si creator.

"Epigraf" dezvolta motivul literar al stihurilor, prin intermediul caruia eul liric isi promoveaza crezul poetic si defineste rolul pe care il detine in cadrul creatiei poetice.Astfel ca, eul arghezian creaza o desfasurare de forte a stihurilor, care luandu-si zbor din centrul static al emotiilor eului, navigheaza spre lumea vivace si intreprinzatoare. Arghezi incearca sa ne transmita ideea ca orice creator poate invinge timpul si spatiul prin creatia pe care o lasa in urma.

Substantivul cu forma veche "stihuri" cu forma de vocativ, surprinde faptul ca poetul se adreseaza in mod direct creatiei. Inca din primul vers al poeziei se remarca folosirea verbului la imperativ "zburati", care urmat de adverbul de timp "acum", dau cititorului senzatia ca se afla in mijlocul unei adevarate "furtuni" de creatie.Eul arghezian doreste sa elibereze din colivia harului sau vocabulele insiruite in randuri poetice, harazite sa hoinareasca peste domeniul creativ al spiritului, care se materializeaza simbolic in mana eului.

Directia stihurilor este stabilita de dorinta eului ca acestea sa avanseze la acel liman administrat de boarea florala, asemenea micilor pasari de catifea, care in perioada lunii mai incep pregatirile pentru cursurile de zbor.Desi asemanarea stihurilor cu zborul pasarilor are conotatiile unei semantici minimalizate de inceputurile succesului, eul creaza sugestia posibilitatii ca stihurile sa atinga apogeul farmecului lor, fiind conditionate de zbor.

Prima strofa abunda de imagini vizuale si figuri de stil de o impresionanta forta.Intreaga strofa exprima idea nemultumirii fata de propria creatie. Poetul imbina cu maiestrie elemente surprinzatoare, iar comparatia stihurilor cu "pasarile mici de catifea" starneste duiosie in sufletul cititorului.Creatia abia acum incepe sa se desprinda de mediul ocrotitor, are un caracter fragil.