Poezia “Doina” a fost inclusă în culegerea "Poezii populare ale românilor" adunate si îndreptate de Vasile Alecsandri, culegere de folclor publicata in 1852. Scriitorii români au fost culegători de folclor sau au preluat motive literare din creatia populara precum V. Alecsandri, M. Eminescu, M. Sadoveanu, Lucian Blaga si multi altii.

Ca orice creatie folclorică aceasta are caracter oral, anonim, traditional, sincretic si traditional.

Ca o formula specifica doinei este cea de inceput: “Doina, doina cantec dulce”, sau o structura poetica exclamativa, vizind legatura omului cu natura.

Doina este o opera populara lirica in versuri, in care se exprima o gama larga de sentimente, caracterizate printr-o deosebita profunzime si care se interpreteaza pe o melodie tipica. In functie de sentimentul exprimat doinele pot fi: de dor, de jale, de dragoste, de catanie, de instrainare, haiducesti. 


Poezia “Doina” poarta ca titlu numele speciei pe care o reprezinta. Autorul V. Alecsandri isi exprima dragostea, pretuirea si admiratia nemarginita pentru cantecul ei, deoarece cu el isi insufleteste viata, prin el isi exprima sentimentele de dor, de jale, de revolta, de bucurie. 
Doina apare personificata de aceea poetul popular, i se adreseaza direct, prin substantivul: “doina”, repetat in vocativ. El este fermecat de dulceata versurilor ei care-i alina suferintele: “Cand te-aud nu m-as m-ai duce”. Ea exprima si durerea profunda “viers cu foc”.
 Doina este raportata la circuitul anotimpurilor, la elementele din natura, pentru ca ea il insoteste in orice moment. Venirea primaverii starneste dorul de viata, dorinta de evadare intr-un spatiu al libertatii: “Bate vant de primavara/ Eu cant doina pe afara/ De ma-ngan cu florile si privighetorile” Dimpotriva “iarna viscoloasa” il obliga la izolatie si doina ii alina singuratatea: “vine iarna viscoloasa/ Eu cant doina- nchis in casa/ De-nu mai mangai zilele/ Zilele si noptile”. Repetitia accentueaza tristetea si singuratatea eului liric. Imaginea naturii care invie (“Frunza-n codru cat invie”) este raportata la doina de haiducie “Cant de voinicie”, pentru ca haiducul isi va gasi refugiu in codru. Odata cu venirea toamnei, este exprimat sentimentul de tristete, doina este acum de jale. Permanenta doinei in viata omului din popor, legatura lui stransa, apar si in ultimele patru versuri: Doina zic, doina suspin/ Doina cant, doina soptesc/ Tot cu doina vietuiesc”
 
Aceasta legatura este exprimata prin verbele: “zic, suspin, cant, soptesc” si repetitia adverbului “tot”. Se remarca si simetria realizata prin repetita substantivului “doina”.
 Repetitia acestui substantiv de paisprezece ori in poezie, din care de patru ori in vocativ sugereaza exprimarea directa a intensitatii sentimentelor fata de doina. Aceluiasi scop serveste si repetitia verbului “cant”, a substantivului “zilele” si a adverbului “tot”.
 Eul liric isi face simtita prezenta prin pronumele personale si verbele la persoana I singular. Pe langa repetitie si simetrie sunt folosite epitetele “cantic dulce”; “viers cu foc” ;”iarna viscoloasa” si personificarile doinei, frunzei codrului care “invie sau cade, florilor si privighetorilor care canta doina”.

Folosirea repetitiilor si a simetriilor, ca procedee de sintaxa poetica, releva simplitatea si naturaletea stilului.

Poezia are o muzicalitate deosebita realizata prin versificatie. Masura versurilor este de 7-8silabe si ritmul este trohaic. Rima versurilor este împerecheata.

Argumentele aduse demonstreaza ca aceasta opera lirica, populara, in versuri, ce exprima confesiv cea mai bogata gama de sentimente umane: dragoste, ura, jale, revolta este o doina.