IV.
- Te aștept la aceeași terasă, mai exact acolo unde te-am întâlnit prima oară, cea de la etajul 314.
Roșu... așa era lichidul sorbit de noi doi. Privirile ne arau furate de o aureolă zbuciumată ce nu contenea, iată de trei zile. Pentru pământeni ar fi fost un vis, iar noi îl trăiam aevea. Pe planeta noastră timpul își perdea din importanță. Toate le reușeam aici, studiu, muncă cat și odihnă.
Ne iubeam de ceva vreme... aveam conectate toate super simțurile, aveam o conexiune continuă, nu ne mai trebuiau cuvinte, nu acum. Nu era lucru să nu-l fi încercat din tot ce ne doream să simțim împreună. Zi de zi noi descoperiri, noi trăiri, aceeași liniște sufletească, o armonie pe care pământenii au pierdut-o cu mult înainte de a descoperi fierul, așa am învățat din orele de bună viețuire, predate de doamna Mellony.
Rătăcim în iubire... dar ce mai contează acum, vom fi mereu împreună. Avem de gustat din fericire în fiece clipă, e o stare ce pare a nu fi avut nici început, și nici vreo umbră de încheiere.
Te sărut ...