IV.
Nu-i de mirare că pentru un mare romantic, precum a fost și rămâne Eminescu, natura constituie spațiul și locul ideal pentru desfășurarea acestui sentiment măreț precum e iubirea/dragostea. Aceasta, de obicei, e cadrul perfect al întâlnirilor cu mult visata lui iubire. Mai mult, autorul de cele mai multe ori își exprimă sentimentele prin intermediul unor procedee artistice, atribuite naturii, pe care o personifică.
Luna, lacul, codrul, steaua, etc. sunt preferatele poetului (,,Vino-n codru la izvorul / Care tremură pe prund'' - Dorinta; ,,Răsare luna,-mi bate drept în faţă / Un rai din basme văd printre pleoape'' - Fiind baiet paduri cutreieram), acestea fiind un refugiu al poetului, în care el găsește alinare, dar și în care parcă s-ar transpune toată ființa sa.
Vom aminti de asemenea creațiile: "Lacul”, "Sara pe deal”, "Floare albastra", "De cate ori, iubito...","Pe langa plopii fara soţ...", "Daca iubesti fara sa speri", "Calin, file de poveste", "Povestea teiului", în care poezia înalță iubirii un templu stralucitor si fascinant, unde bucuria, dar și suferinta (căci avem și dragoste neîmpărtășită), voluptatea si durerea, visul si dorul de dragoste, iradiază întregul univers al imaginarului eminescian.
Intre natura si dragoste exista o legatura strinsa de interdependenţă. Natura crează o atmosferă feerică pentru întîlnirile celor doi îndrăgostiţi. În aceste opere, peisajul plin de farmec al naturii, tutelează îndrăgostiţii care se simt, ca într-o lume a lor, fiind pe deplin fericiţi. În idila „Sara pe deal” spaţiul întîlnirii îndrăgostiţilor e redat prin elemente deosebite de pastel, creîndu-se un cadru natural rustic (“turmele-l urc”, “salcîm”, “oameni cu coasa-n spinare vin de la cîmp”, “toaca răsună”), pe fondalul unui cadru cosmic (“stelele nasc”, “bolta senină”, “luna sfîntă şi clară”). Dorului de dragoste, al visului pur, pe care-l imaginează tînărul care aspiră spre o dragoste ideală este redată prin sintagmele: “Sub un salcîm, dragă, m-aştepţi tu pe mine”, “pasu-mi spre tine grăbeşte”, “ne-am rezema capetele -unul de altul”. Mânat de sentimente puternice, el își traieste iubirea din vis și descoperă armonia sufletelor și frumusetea universului.
În creațiile lui Eminescu, dragostea este mai mult idealizată, mistică, decât una reală - tocmai de aceea aceste mistere sunt redate prin concursul direct al naturii.
Astfel, putem conclude că natura e o constantă - cu multiple valențe și rezonanțe în opera ”Luceafărului literaturii” românești dar și universale, o conjuncție ideală cu o altă tematică, apropiată veșniciei - dragostea.
--*--
textul Poeziei >> SARA PE DEAL de M. Eminescu
textul Poeziei >> DORINȚA de M. Eminescu
textul Poeziei >> FIIND BĂIET PĂDURI CUTREERAM de M. Eminescu
textul Poeziei >> LACUL de M. Eminescu
textul Poeziei >> FLOARE-ALBASTRĂ de M. Eminescu
textul Poeziei >> DE CÂTE ORI, IUBITO ... de M. Eminescu
textul Poeziei >> PE LÂNGĂ PLOPII FĂRĂ SOȚ ... de M. Eminescu
textul Poeziei >> DACĂ IUBEȘTI FĂRĂ SĂ SPERI de M. Eminescu
textul Poeziei >> POVESTEA TEIULUI de M. Eminescu
textul Poeziei >> CĂLIN (file din poveste) de M. Eminescu