I.
Fiecare basm începe si se sfârşeşete cu o serie de formule tradiţionale care, deşi variază de la povestitor la povestitor, totuşi în factura lor sunt asemănătoare.
Formulele iniţiale
- Cea mai simplă formulă a basmului românesc este: ,,A fost (era) odată...” . Aceasta constată existenţa unor personaje şi, totodată, le plasează în timp.
- O altă formulă iniţială se formează prin adăugarea unui nou element ( ,,ca niciodată” ) - „A fost odată ca niciodată. A fost odată un…”, care subliniază caracterul excepţional, unic al faptelor relatate. Rezultă în felul acesta o formulă de sine stătătoare, care nu se referă la personajele basmului ci plasează in timp acţiunea în general.
În basmul cult “Povestea lui Harap-Alb”, naratorul inovează formula iniţială (“Amu cică era odată”) punând poveste pe seama spuselor altcuiva: cică, adică se spune, fară a nega ca în basmul popular ( a fost odată ca niciodată).
Mai consemnăm și prezența unei nuanțe noi în basmele altor popoare; de data aceasta nu mai este vorba de o negare directă, ci de exprimarea unei îndoieli:
Basmul gruzin: „A fost sau n-a fost. A fost un…”.
Basmul turkmen: „O fi fost ori n-o fi fost. A trăit un…”
Basmul persan: „O fi fost așa ori n-o fi fost. Trăia odată…”
O altă formulă apare ca rezultat al introducerii unui nou element; de data aceasta el conține o deducție logică: „dacă n-ar fi (fost) nu s-ar (mai) povesti”, consituind o subliniere, un „argument” al „veridicității” celor ce vor urma a fi povestite:
„A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi (fost), nu s-ar (mai) povesti. A fost odată un…”