Mogâldea  era o figură răutăcioasă, se strâmba şi n-avea  astâmpăr  nici o clipă. 


Băieţii îi ziceau  ‘’ Michiduţă’’. Nenorocitul  copil era bătut  straşnic de ‘’domnu’’, rupea  vergile una  după alta pe spatele lui, dar  degeaba.

În  timpul recreaţiei  dispărea cu alţi ‘’tovarăşi’’, iar  apoi  îşi  făceau  apariţia având un aer misterios şi viclean. Într-o zi,profesorul îi pune să explice ‘’prinderea lui Iisus în grădina de la Ghetsemani’’. Michiduţă  a  fost  dat  afară  pentru  că  nu  ştia  nimic.

Autorul  povesteşte  aceste  întâmplări  cu  bucuria  că, după  ce  a  depănat  povestea  a  fost  făcut ‘’monitor’’. Mai  tîrziu  a  fost  chemat  la Mogâldea la dugheană  unde toţi constată că Mogâldea este bogat şi poate ‘’cel mai fericit copil din lume’’. Naratorul povesteşte cum i s-a făcut poftă la un boţişor de icre negre, iar ‘’Michiduţă’’ l-a şi observat ,şi cu toată îngâmfarea ,Michiduţă îi oferă cu vârful briceagului trei firimituri cât un bob de porumb. Icrele erau aşa de bune, încât  nu le-a uitat gustul niciodată.
Pofta pentru icre negre a fost plătită cu vârf şi îndesat. Ziua următoare i-a dat nota maximă lui Mogâldea iar profesorul a descoperit că acesta nu ştia nimic. A urmat o scenă de ruşine, monitorul era în genunchi la tablă, urechile îi ardeau ca focul, având sentimental că moare, iar Michiduţă triumfător se strâmba din nou la el.