Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mişcările militare ale otomanilor la Dunăre şi trecerea lui Mohammed-Beg prin Ţara Românească. El conţine un secret de mare importanţă, Neacşu Lupu, negustor de vază din Câmpulung-Muscel, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.
O copie autentică a documentului se află şi în Muzeul Tiparului din Târgovişte, alături de alte “nestemate” ale scriiturii româneşti – „Liturghier” (1508), „Octoih” (1510) şi „Evanghelier” (1512) -, primele cărţi bisericeşti tipărite la Târgovişte de călugărul Macarie în vremea domnitorului Radu cel Mare, sau „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, una dintre capodoperele literaturii vechi.
Scrisoarea a fost trimisă de Neacşu de la Câmpulung lui Johannes Benkner, judele (primarul, primul magistrat, Burgermeisterul) cetăţii Braşovului. Neacşu este cunoscut din timpul domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512) pe când făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi avea oameni (printre alţii, chiar pe ginerele său, Negre, pomenit în textul scrisorii) anume de le petreceau din sudul Dunării prin Ţara Românească şi de aici în oraşele din Transilvania.
Aşa s-ar explica legătura lui cu junele Braşovului, care şi-l făcuse corespondent informator în legătură cu manevrele armatelor turceşti.
Textul Scrisorii
„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.).
I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii. I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.
I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.
I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.
I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.
I bog te veselit. Amin.”(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)
(Apud Hurmuzachi – Iorga. Documente, XI, 843)