Mihăescu, ZILELE ȘI NOPȚILE UNUI STUDENT ÎNTÂRZIAT – Rezumat

Deşi critica veche nu l-a apreciat. Zilele şi nopţile unui student întârziat rămâne cel mai bun roman al lui Gib I. Mihăescu.
A fost publicat pentru prima oară în anul 1934.

Eroul principal al operei lui Mihăescu este Mihnea Băiatu, un tânăr manipulator, lipsit de scrupule atât în relație cu familia, cât și cu cei din jur, care se folosește de tot felul de tertipuri pentru a scăpa basma curată în fața problemelor pe care el însuși le cauzează. Această atitudine se menține inclusiv în momentul în care protagonistul se îndrăgostește și doar pierderea ființei iubite relevă un personaj sufletist și sensibil.

Marea criză economică a avut loc între 1929-1933. Acţiune romanului, care e ca o frescă a societăţii postbelice, e situată cam prin 1934, deci un an de cotitură după foarte mulţi ani grei, de lipsuri. Un etern student leagă şi dezleagă, cucereşte şi părăseşte, iubeşte şi pierde, suferă şi evoluează. Şcoala vieţii. Indiferent de anul în care ne aflăm.

---

”Şi aici intervine tema bova­rismului masculin. [...] Romanul are la început o originală fac­tură picarescă şi reconstituie cu umor şi cu multă culoare at­mosfera mahalalelor bătute de erou. O tipologie bogată, schi­ţată cu mână sigură, populează cartea, dând o imagine plină de veridicitate a mediului ambiant. Interesantă şi surprinzătoare e răsturnarea care se petrece la un moment dat. Romanul de­vine grav. Psihologia lui Mihnea se adânceşte, problemele exis­tenţei lui câştigă ecouri morale.

Bovarismul intelectual e văzut aici sub un unghi critic mult mai ascuţit. Ideea lu Gib I. Mi­hăescu este de a denunţa atât viaţa morală a eroului (acesta e pedepsit prin efectul social nociv al comportării lui, deoarece constată cum pot apărea din alt unghi comportările cinice), cât şi dezarmarea fiinţelor care, ca Arina, trăiesc doar în lumea ficţiunilor ideale, nu ştiu să se apere de animalele prădalnice ale junglei morale din jur. Mihnea Băiatu, în finalul romanului, e decis să cucerească cetatea ştiinţei ca un om întreg, în­văţat cu legile aspre ale exigenţei.

Cartea are o rezonanţă sufletească tonică. Idealul urmărit nu mai ia aspectul unei fan­tome înşelătoare, ci e scos dintr-o experienţă dureroasă de viaţă, examinată cu luciditate.”

OV. S. CROHMALNICEANU    

---

In debut, eroul operei, Mihnea Băiatu, se află în căutarea unei camere de închiriat şi astfel ajunge La casa no. 4 bis din Fundătura Şapte Fântâni. Aici, proprietăreasa Polixeni Nisipoiu îi arată camera mobilată şi-i dezvăluie preţul chiriei: două mii cinci sute. Deşi preţul este puţin cam ridicat, Mihnea nu se sperie şi vine cu oferta sa, doar două mii. Noul preţ trebuie mai întâi cântărit de soţul doamnei Nisipoiu, care în clipa respectivă nu se afla acasă, aşa că eroul este nevoit să mai facă şi a doua vizită doamnei pentru a afla decizia finală.

Mihnea este un tânăr oltean lipsit de scrupule, îşi înşeală gazdele prin neplata chiriei. Momentul în care dă nas în nas cu foştii proprietari, domnul şi doamna Turcitu, Mihnea atinge pragul de sus al impertinenţei deoarece în loc să lase capul în pământ şi să-i evite pe păgubaşi căci şase luni nu le plătise chiria sub diferite motive, Băiatu are tupeul de a intra în vorbă cu aceştia. Eroul nostru are puterea de a învârti oamenii pe degete, după bunul plac, făcându-i din vorbe. Dacă în realitate restanţa chiriei era una mare, doamna Turcitu îi spusese soţului său doar de două luni. Gestul femeii este unul nobil şi are drept urmare ocrotirea unui suflet tânăr cu multe probleme pe cap, dar poate fi privit şi ca pe un gest greşit căci îl încurajează pe tânăr să înşele în continuare.

Culmea ironiei extrasă din această operă este următoarea: Mihnea este student la Drept deci trebuie să lupte şi să fie de partea adevărului, a dreptăţii, însă acesta nu ţine cont de statutul său şi continuă să joace rolul băiatului rău şi să-i păcălească pe cei mai slabi de îngeri. Mihnea era doctorand numai pentru familia Nisipoiu şi pentru toate familiile gazdelor sale. Pentru domnul Ştefan Băiatu, Mihu nu era decât student în preajma licenţei.

Şi pentru ca minciuna să meargă până la capăt, domnul Ştefan, tatăl eroului, află de situaţia şcolară a fiului său din ziare. Oare vă întrebaţi cum? Ei bine, Mihnea era uns cu toate alifiile şi astfel îşi cumpără locul printre studenţii admişi, cu câteva halbe de bere, de la tinerii gazetari.

Norocul îl urmăreşte la tot pasul pe acest tânăr. Când dorinţa tatălui său de a-l vedea cu licenţa în buzunar pare o minune dumnezeiască, Mihnea descoperă pe listele studenţilor de la Universitate, un băiat cu numele asemănător cu al său: Băiatu Mih. Acest student din Brăila reprezenta colacul de salvare al eroului nostru căci folosindu-se de numele respectivului, Mihnea putea spune domnului Ştefan că a trecut toate examenele şi şi-a luat chiar şi licenţa. Colac peste pupăză, omonimul eroului lui Mihăescu era un student de elită, care trecea toate examenele cu brio şi cu maximul de puncte. Totuşi, pe Mihnea îl pândeau emoţiile licenţei, atunci când lua în calcul posibilitatea ca Mih. să n-o mai susţină la momentul cuvenit, astfel acoperirea sa putea ceda.

Descoperirea lui Vevé în plină noapte în camera lui Mihnea, de către doamna Balaman şi domnul Vulpache, atrage după sine un mare scandal presărat cu plânsete, ţipete şi palme. Singura scăpare din această situaţie neplăcută şi chiar repararea greşelii omise, Mihnea era nevoit să accepte căsătoria cu această fată. Condiţia pusă de băiat pentru această înţelegere este una, la prima vedere, normală: va avea loc nunta numai după ce-şi va lua licenţa. După cum îl ştim noi, bun la minciună nu la carte, acest eveniment nu va avea loc niciodată aşa cum se va întâmpla şi cu luarea vestitei licenţe.

În momentele de tandreţe dintre viitorii soţi, Mihnea i se adresa iubitei sale cu Arina (pe posesoarea acestui nume o întâlnise pe holurile Universităţii şi-i furase numaidecât inima şi gândurile) sub pretextul că acest nume are o rezonanţă romantică.

Domnul Ştefan şi doamna Ecaterina la îndemnul unui vecin, au scris o carte poştală secretariatului facultăţii pentru a afla situaţia şcolară a unicului lor fiu. Citind aceste rânduri am crezut că adevărul va ieşi la iveală odată cu dezvăluirea întregului nume al omonimului sau a locului de naştere, însă minciuna a continuat să crească. Răspunsul nu a întârziat să apară, iar Băiatul Mih. a luat la examenul al treilea, toate bilele albe cu elogii. Aceste dezvăluiri senzaţionale le-au umplut inimile părinţilor de bucurie şi mulţumire.

Sfârşitul romanului de faţă aduce o schimbare radicală; dacă până acum lectura a fost îmbibată în haz, la final locul râsului şi al bunei dispoziţii este luat de supărare şi lacrimi; frumoasa doctorandă Arina se stinge din viaţă în floarea tinereţii din cauza unui avort. Moartea prematură a Arinei îl aduce pe Mihnea în faţa legii şi la mâna fostului său proprietar Nisipoiu.

Prin comportamentul său deloc matur, Mihnea Băiatu încearcă să mintă pe oricine îi iese în cale, de la părinţi, gazde şi chelneri, dar cel mai grav lucru este că se minte pe el însuşi. Viaţa de mahala descrisă de Mihăescu se aseamănă într-o oarecare măsură cu lumea lui Caragiale, astfel încât în Mihnea Băiatu putem recunoaște un Caţavencu mai tânăr.