„Puiul” este o povestire scrisă de Ion Alexandru Brătescu-Voinești și publicată în volumul intitulat „În lumea dreptății”, apărut în anul 1906.
În ton cu titlul volumului, povestirea prezintă un caz tragic și, din nefericire, foarte comun în natură, unde nu există loc pentru dreptate, acest concept fiind creat de către oameni. Este vorba despre moartea unui pui de prepeliță, care, împușcat de un vânător, nu va reuși să supraviețuiască lungii călătorii spre țările calde alături de mama și frații săi.
Lumea vietuitoarelor este pentru autor un pretext, de cele mai multe ori, pentru a se apleca spre cei umiliti si asupriti dintre oameni cu duiosie si gingasie, spre a reda frumusetile si luminile sufletului omenesc, sclipiri pe care le vede pana si in lumea animalelor mici. In volumele sale: ”intuneric si lumina", Ratacire", Firimituri", Din pragul apusului" dovedeste o mare capacitate de concentrare a materialului de viata.
Puiul" este o povestire in care evenimentele sunt prezentate intr-o anumita ordine, deci este o opera epica. Personificarea se lasa descifrata, trimitandu-ne si apululde om.
Ca specie literara este o povestire in care evenimentele sunt prezentate din punctul de vedere al autorului, care este implicat sufleteste.
Povestirea Puiul" are o actiune simpla, liniara, ce se delimiteaza in timp: din primavara (din momentul sosirii pasarilor calatoare) pana toamna tarziu, la prima zapada (dupa plecarea acestora). Caracterul moralizator al povestirii este subliniat chiar de motoul cu care se deschide povestirea: Sandi, sa asculti pe mamica!". Aceasta invatatura morala ar fi ramas litera moarta, daca n-ar urma demonstrarea artistica a efectului incalcarii ei. Faptele care sustin aceasta invatatura morala pot fi urmarite pe doua planuri: actiunile exterioare si eforturile prepelitei si faptele puiului ranit. In tot ce face aceasta prepelita, venita intr-o primavara din Africa, desi moarta de oboseala, incepand cu facerea cuibului pe un musuroi de la marginea unui lastar, intr-un lan verde de grau, recunoastem grija si devotamentul mamei.
Compozitia si subiectul
Povestirea cuprinde toate momentele subiectului: locul si timpul (lanul verde de grau, primavara); desfasurarea actiunii (construirea cuibului, clocirea oualor, seceratul, strangerea graului, lectiile de zbor, multimea boabelor cazute pe miriste, mutarea prepelitei in porumb, apoi in terenul nearabil parloaga, culesul porumbului, bruma, caderea frunzelor, migrarea pasarilor spre Africa); punctul culminant, (salvarea puilor sanatosI), deznodamantul (moartea puiului neascultator din cauza gerului timpuriu).
Povestirea incepe simplu, firesc: intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala -ca venea de departe, tocmai din Africa s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar."
Ca orice gospodar" serios, prepelita isi cladeste, mai intai, casa -cuibul, apoi, sapte zile de-a randul a ouat.sapte oua mici ca niste cofeturi" pe care le-a clocit trei saptamani, scoate pui sapte gogosi de matase", ii invata sa se hraneasca, sa zboare. Pentru a-i induce in eroare, prepelita zboara pe langa botul cainelui, impiedicandu-l astfel pe vanator ca sa traga; apoi zboara repede spre lastar. Numai o mama poate fi in stare de un asemenea gest prin care isi pune in joc insasi viata. Puiul cel mare nu asculta sfatul mamei si zboara, dar este lovit de un glont in aripa. Ajuns la lastar osul a pleznit, se rupe aripa, ii cade. Vanatorul se indeparteaza. La lasarea serii, prepelita observa ca unul din puii sai lipseste. Cautand, il gaseste cu aripa rupta si intelege ca este pierdut. Si-a ascuns durerea ca sa nu-l deznadajduiasca, dovedind o mare putere de stapanire, pentru a-si ascunde viscolul din inima, dandu-i sperante ca se va face bine. Lectiile de zbor continua, la care priveste indurerat puiul, fara aripa.
Toamna inainta, frigul era din ce in ce mai patrunzator si celelalte pasari migratoare plecasera demult. In inima bietei pasari era o lupta sfasietoare, ar fi vrut sa se rupa in doua parti jumatate sa plece cu puii sanatosi care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramana cu puiul schilod care se agata de ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului o obliga sa ia o hotarare. Cu durere pleaca in zbor cu puii sanatosi pentru a-i salva, fara sa se uite in urma, ca sa nu-si schimbe hotararea.
Deznodamantul este trist si sfasietor, suferintele puiului cu aripa rupta, zgribulind de ger, sunt neinchipuit de grele. Chinuit de lipsa caldurii materne, il cuprinde o caldura ametitoare, in minte i se deapana parca firul vietii. Cainta lui este zadarnica. Degetele impreunate de moarte, ca pentru inchinaciune, vor implora in ultima clipa iertarea mamei.