- Decebal
- Boris, un principe dac
- Iaromir, un principe iazig
- Celsus, un roman la curtea lui Decebal
- Longin, legatul Romei
- Dochia, nepoata fostului rege Diurpaneu
- Traian, imparatul Romei
- Un pagiu
VIDEO: Decebal - (poem dramatic în 3 acte) de Mihai Eminescu
Actul I
Cantecul faurilor de arme
O lume zace
In ros otel.
Ce vreti a face
Faceti din el.
Voiti coroane,
O, regi falosi!
Miscati ciocane
Pe fierul ros
Urrah!
Voiti popoare
Si mandre tari
Si santa mare
S-aveti sub scari,
Sa miste toate
L-a vost cuvant
Intunecate
Si tremurand!
Lasati ciocane
Sa bata fier,
In el coroane,
In el puteri,
Hurrah!
Scena I
Decebal, Boris, Pater Celsus, Pagiu
(s-aud faurii de arme)
Decebal
Auziti, auziti, cum inima d-otel
A Daciei se zbate cu putere!
In van ma-nvingeti, in zadar infipt-ati
Vulturul de aur in pamantul negru
Si sant al Daciei vechi ... victoria voastra
Din ce in ce mai mari puteri imi da!
O, zimbru al Moldovei, capul crunt
In noapte-istoriei il ridici cu fata
Si-nfricosat il scuturi. Vie! Vie!
Este serbare, domnii mei, serbare!
Victoria dentai dupa cadere,
Ziua dentai dupa adanca noapte,
Azi oastea noastra a invins iazigii...
Astazi amicii, mane insasi ea!
Ieri cine ma stia? ... Cine stia
Ca-mi trece-n minte ca sa-mi pun genunchiul
Pe fruntea-ngrozitoarei armii - pe acel sigil
Cu care istoria ne-nteleasa, veche
Pecetluit-a-n cartea lumii soarta
Popoarelor? ... Azi toti o stiu ... Invinsul
Desfasura puteri atat de mari
Incat povestea neamului de dac
Patrunde cartea, filele ei vechi,
Ca-ntunecos si sunt, de mantuire
Mit ... La soarta noastra
Popoare-ntregi privesc ca la o stea...
Ieri insa slabi ... astazi se gramadeste
Evul intreg in bratul nostru fier...
Eu am fost puntul care-n marea lumei
Cea linistita m-am miscat - si marea,
Marea intreaga s-a miscat cu mine.
Din codrii-antici si din pustii de gheata
De sub lumina aurorei boreale
Si din dumbravi de laur, din pustia
Egipetului vechi, a Libiei arse,
Porniti de constelatii sangeroase,
Cu mintea-aprinsa de preoti batrani
Popoarele pornesc in contra Romei...,
Vai tie-al lumei Domn! ... de trei ori vai!
Pater Celsus
(apart)
Vai tie, -al Daciei Domn, de trei ori vai!
Boris
Ieri inca inamic ti-am fost, o rege,
Si inamic ti-oi fi cat oi vedea
Genunchi plecandu-ti la piciorul Romei.
Azi insa, cand decizi ca ea sa cada,
Eu, fiu de rege ... din istoria mare
A neamului mei vechi ... o umbr-apar
Si spada-mi la piciorul tau depun,
Genunchii-i plec si fruntea mea cea unsa;
Ridic-o iar si da-mi iar in mana
Si spune-mi ce sa fac cu cea: Ce vrei!
Decebal
Ieri inca eu credeam, vlastar de regi,
C-a Daciei coroana-i tinta ta...
Azi imparat te vad si te iubesc.
Te scoala dar ... Cine-ar fi si stiut
Ca-n capul tau, in ochii tai adanci
Traiesc gandiri rebele, ca-ntr-al meu...
E drept, nepot al lui Diurpaneu,
Regele-al Daciei tu erai sa fii.
Daca batranul m-a ales pe mine,
Pe care de la plug razboiul crunt
M0a ridicat in fruntea unei armii...
Daca dintr-un taran facu un rege...
El n-a cedat decat vointei reci,
Ne-nduplecate, izbitoare, mari
Unui popor cu aspirari eterne...
Nici ca credeam vodata ca un sange
Nobil cum este cel dintr-al tau piept.
Sange al lui Borebist, Diurpaneu,
Ar fi putut sa miste-n inima-ti
Alte simtiri decat ce le gasesc,
Dar te-am vazut sinistru s-adancit,
Tacut, purtat de-o tainica durere,
Dureri cum se-ntrevad pe frunti de regi
Si am crezut ... Ce am crezut? ... Uitai
Boris
Putut-am sti c-a ta ingenunchere
Izvor e numai la dorinti d-acestea?
Ce-mi pasa mie cum pe rege-l cheama
Daca e mare Dacia? De-i mare
Atunci fii tu, fie-orsicine rege,
In el traiesc si eu - si pentru el.
Da-mi un popor cu care sa ma laud,
O tara da-mi, ca s-o ridic in cer.
Atunci voi fi ca sclavul cel din urma
Ce pietre cara la zidirea mare
Si bucuros o face, caci piatra
Nemuritoare-i in zidire-eterna.
Aceasta-i partea mea de nemurire,
O alta nu doresc... o alta nu.
Celsus
(aparte)
O, sarpe!
Zgomot afara
Pagiu
Principele cel iagiz
Prins in razboi ... a va vorbi el cere.
Scena 2
Decebal, Iaromir
Decebal
(intra)
Desi dusman, iti zic: Bine-ai venit!
Eu dusmanii mei nu-i urasc ... ii bat,
Dara invinsi - eu ii iubesc, principe!
Nu crede ca dorinte oarbe-n mine
Dorinti de glorie-mi prescriu pasul:
O tinta am ... si l-a ei implinire
Pe-amici ii chem ... pe inamici izbesc...
Am pronuntat o vorba mare ... Cada!
Iaromir
Da, Decebal ... ca tine-as zice eu...
Se poate insa? ... Un obicei
Vechi si minte il au corabierii...
Ei nu se-ndreapta decat dupa steaua
Care pe cer etern sta la un loc.
Tue sti o stea ... dara te misti ... nu stai.
Eterna-nsa pe cerul Omenimei
Pare a fi o singura ... A Romei...
Tu nu stii ce voiesti ... esti oceanul.
Dorinti fara de margini il ingan,
Racnind inalta bratele-i spumate,
De nori s-anina, -n bolta lumei bate
Salbaticul!' Van fulgere de foc
Apara cerul ... el incredintatu-i
Ca bolta cea albastra e palatu-i,
Cu-asalt el vrea s-o ia ... ca pe-o cetate.
Ranit de fulgere el se-ncovoaie
Si vijelia-l reimpinge-n patu-i,
Apoi adoarme-adanc, copilarosul
Titan ... un cer in fundu-i se indoaie,
Tot ce-a dorit viseaza c-are:
Tarie, stele ... luna drept coroana.
Dormind, murmura, murmurand tresare...
Si cand, trezit, el vede iar ca cerul
La locu-i sta, cum ca nimic nu are
Din santa-i inaltime ... el turbeaza
Din nou ... Astfel sunteti si voi, o daci!
Stiti voi ce vreti: sa coborati vreti cerul
Spre a-l amesteca in visul vostru.
Noi ducem nava poporului nostru,
Oricatusi marea s-ar nalta in sus,
Dupa o stea ce pintre nori patrunde,
Dupa o stea c-etern ramane-n loc.
Decebal
Tu ai gasit-o ... vorba ce ne-nseamna:
Furtuna, da! Oceanul! Vijelia ...
Astazi o lume-n fundul ei viseaza
Si stele poarta pe oglinda-i creata.
Dar mani ea, falnica, cumplit turbeaza
Si misca lumea ei negru mareata,
Pe-ale ei mii si mii de nalte brate
Ducand pieirea tarii inmormanteaza...
Azi un diluviu, mane-o murmuire,
O armonie care capat n-are,
Astfel e-a ei intunecata fire,
Astfel e sufletu-n antica mare.
Ce-i pasa ce simtiri o sa va-nspire,
Indiferenta ... solitara ... mare!
Astfel sunt dacii: lupta ... s-apoi miere!
Iaromir
Si noi vrem lupta, dara nu pieire.
Si, daca cerul soarta o constela
Asupr-unui popor, nu-l tulburam.
Decebal
Stii tu ce sunt acei pe care-i aperi,
Acei romani? ... Ei sunt tiranii lumei....
Da! Ca amici va leaga-ntai de ei
Spre a va bate-apoi cu vergi de fier...
O, Iaromir ... ai fost vodata-n Roma?
Vazut-ai tu gladiatorii, oamenii...
Oameni ca ei, ca noi ... ba chiar de-ai nostri?
Ca vezi apoi acel popor descult,
Nepasator si schimbacios si rud,
Ce sa aduna de privesc razand
Cum c-animale lupta intre ei
Gladiatorii sclavi ... ce-adesa sunt
Feciori de regi a caror singura
Nenorocire-a fost bravura-n lupta,
Ce nu au alta vina pe-ast pamant
Decat c-au fost ceea ce-au fost ... Vazut-ai
Tu un triumf? ... Vazut-ai regi batrani,
Franti, obositi, adanc nefericiti,
Tragand la car, carul triumfator?
Ti-nchipuiesti mii de mii de ochi,
Reci, nemilosi, privind acel spectacol?
O cruda bucurie inmiita!
Incat nimic nu samana
Nenorociri-adanci in care a cazut aceia
Decat rusinea ce o pat.
Vazut-ai sclavii tu? Ai vazut oare
Ce-ntelepciune, stiinta si lumina
In inima de-oameni care sunt sclavi?
Gladiatori cu corpul sunt aceia
A carora putere este mare,
Gladiatori ai spiritului sunt
Acei a caror minte este mare!
Tot ce-i strain e-al lor - e gladiator.
Si num-acel popor plin de trufie,
Lenes si orb si-nchipuit si rece,
Acea adunatura de talhari!
Dispretuiesc o lume s-o domina.
Ce le e lor nobleta si marire,
Ce l-i lor intelepciune, suflet?
La ei chiar insasi ele sunt prostii
Si pierdici sunt in drumul de marire.
De le gasesc in inamic-l scuipa.
Acei ce domnesc lumea ... sclavi ei insisi
A unuia ... a celui ce-i mai rau,
Mai crunt, mai diabolic, mai tiran!
Astfel ii vezi urmand unul la altul,
Umbre sinistre si rusinea lumei:
Tiberius, Caligula nebunul,
Claudiu, acea jucarie de muieri,
Si Nero ... Si-n fiecare din romani
E samburele-acestor pasiuni:
In apasare el e-un Catilina,
Apasator - e fiecare-un Nero.
Aceasta-i Roma ... E speranta voastra.
Aceasta-i steaua ce va duce nava.
Iaromir
Aceasta-i steaua ce ne duce nava.
Caci te inseli. Sunt rai in Roma,
Ca pretutindeni ... O vreme inalta
Una-i coboara ... asa a fost in lume,
Asa va fi intotdeauna, rege!
Mult rau e-n lume si putin bine.
Dar vei gasi ca vorba nu si-o calca
Dar vei gasi c-amicu lui e-amic.
Dar vei gasi c-un sambur de tarie
Este in inima oricaruia roman.
Din cand in cand zeii coboara-n el...
Poti tu sa spui d-imperatorul de-azi
Ce-ai spus de altii? ... Daca-i spune,
Atunci in viata ta nu l-ai vazut.
Vin rar de-acestia ... insa totusi vin...
Ce unul face ... zeci nu pot strica.
Acesta-i semnul c-un roman o face:
Este eternitate-n fapta lor.
In multe-ti samana el tie, Decebal,
Ca tine ridicat fu din popor,
Ca tine in fruntea armiei fu pus...
Cred in destin ... La pasurile lui
Destinul a vorbit ... Cand era
El in razboi plecat - tot poporul
In Capitol s-adunat la ruga.
Murmurele se ridicau la Joe
Si, tocmai cand cantau Salve-Imperator,
Poarta se da in laturi si Traian
Apare.
In van el in razboaie haina schimba,
In van necunoscut vrea sa ramaie,
Amic si inamic il recunosc.
Se zice cum ca zeii niciodata
Deplin necunoscuti ei nu raman,
Intotdeauna o lumina de-aur
Incunjura-a lor frunte si fiinta.
De-aceea cred ca zeii coborara,
Ca ei traiesc azi intre oameni
Ca Cezari, ca preoti, ca senatori...
Ieri in Olimp ... ei azi-s pe pamant.
Decebal
O, orbire!
Iaromir
Orbire, da, orbire care vede!
O, Decebal, de-ai stii cum se trateaza
La Roma tot razboiul dintre noi!
Copilarii le sunt! Astfel privesc.
Curand si-a veni tie un legat...
Ti-a cere simplu sa ne dai napoi
Tot ce-ai luat, sa ne despagubesti.
Sau atat de simplu iti vor spune
C-ai incetat de-a fi al Daciei rege.
Te-i mania, tu vei striga ... legatul
Doar va zambi la toat-a ta manie.
Iti va lasa trei zile, trei intregi si grele,
Va aparea nepasator si rece,
Va tine toga invartita-n mana
Si te-a-ntreba iar: Pace or razboi?
In van iti chinui sufletul din tine,
Durerea ta, or bucuria, gloria,
Nimic, nimic, pe dansii nu-i atinge.
Crezi tu ca gloria lor proprie-i atinge?
De e sau de nu e ... tot una li-i.
Ei stiu ca vine chiar daca n-o cata.
In asta nepasare-etern aceeasi
Cred a vedea ca slava Romei sta.
Ii vad luptandu-se ei in de ei
Pentru domnia unei luni ce n-o au.
S-atuncea, cred, cand va decide soarte intre ei
Vine de sine dominarea lumei;
Soartei i-e greu ca sa distinga bine
Carui din multi sa dea acea domnie,
Caci fiecare ar putea-o duce:
Aici e lupta, greutatea ei.
Asupra soareti lumei nu se-mbie:
Ea e menita de a fi supusa.
Si fapte cum ca glorie si cadere,
Noroc si fericire, tot ce misca
Un suflet oemnesc, mai nu-i ating,
Incat ei cat-al inimei lor tremur,
In ceva ce pe alt om l-ar ucide,
Unu-n cruzime, altu-n abnegare
Unu-n supliciu, altul in dispret
Si totu-i treaz si indraznet si liber.
Intr-asta ii gasesc ca sunt ca zeii:
Ei nu stiu ce-i mania, ei nu stiu
Ce-i bucuria pe acest pamant
Ce pe-altii ii turneaz' - abia ii misca,
Dureri ce ne-ar ucide - ei surad,
La bucurii ce ne-ar ucide - reci!
Nimic nu li-i destul de mare-n lume,
Nici bunatate nu, nici rautate,
Ce pe noi ne-ar mira ei nu observa,
Ce pe noi ne-a uimit gasesc firesc.
Unde gasesc ei acea coarda mare
Ce-i pune-alaturi cu tot ce-n natura
E mai suberb, mai fara mila? 'n ei.
Nenorocirea lor, daca o simt,
E-astfel c-un om nu ar putea purta
Sau, de-ar putea, el ar cadea desigur,
Ar nebuni sau s-ar facea meschin.
Si obiectul bucuriei lor
Trebui sa fie astfel incat un alt om
N-veci a pricepe nu va putea.
Tot, tot ce vrei poate-un roman sa fie,
Un tigru, un leu, un serpe, un tucan
Un virme nu. Pe cand cei mai multi oameni
Nenorociti fiind isi schimba lumea
Simtirei lor - din mari devin ei mici,
Din rai ei devin buni, din buni iar rai -
Romanul, daca-i rau nascut,
Rau a ramas pana l-al lui mormant.
Nu e schimbare in acest metal,
Nu e schimbare in aceste inimi:
Neron in leagan e Neron pe tron.
Cum se anunta ei astfel si vin
Daca e bun e bun, de-i rau e rau,
Dar totdeauna nemodificabil.
De-aceea nu le pasa de virtute,
De viciu nu, de-ntelepciuni, marire,
Ei sau le au sau nu le au - pe veci.
De-aceea-au dreptul ei de a surade
Cand vad pe-un biet ferman ca-si pune totul,
Persoana chiar, pe un arisc in joc.
Romanul pune glubu-ntreg si-l pierde,
Pe sine-n veci. Caci, el fiind, il ia
Ce mic trebui sa fie-un om cand insusi
Parerea ce o are despre el e astfel
Incat se pune el pe el in joc.
Pamantu-ntreg n-are valoarea unui,
Unui roman. De-aia din ei oricare
Zice: Ori Imperator, ori - nimic.
Este ceva intunecos si mare
Si simti ca lumea toata e in el
Si totusi lumea toata nu-l plateste.
Pentru ca nu-iin stare de-a-l schimba...
Cu ei alaturi sa ma lupt imi place
Nainte-invingeri, indaratu-mi pace!
Decebal
O! adorati in el zeimea voastra,
Din asti tirani faceti un ideal:
Nu in ei insii e marimea lor,
Este in slabiciunea voastra.
Iaromir
Te inseli!
Iti place-a te-nsela - sau nu-i cunosti.
Stii tu cine a fost Hanibal? - Un zeu...
Cand armiile lui corona Alpii,
Cand oaste dupa oast-era batuta,
Cand Roma singura - o Niobe -
Plangea copiii ei; pe piete, pe strade
Urlau femeile, strigau copiii,
Cand tot era pierdut ... ce faceau ei?
Ce faceau atunci acei mosnegi senatori?
Prea vechi pentru a merge in razboi,
Dar neschimbati prin rau si nici prin bine?
In zgomotul a unei lumi murinde,
In tipet, vaiet, in suspin, in moarte
Ei reci decid: Cartagina sa moara.
Ei erau slabi, pierduti, invinsi.
Intreab: Unde-i Cartago? - Urma nu-i.
Decebal
Taci, admirarea ta e o turbare,
Nu sunt dator sa crut turbarea ta.
Tu uiti cui ii vorbesti ... lui Decebal,
Al Romei inamic neimpacat.
Nu fa sa uit ce eu respect in tine:
Pe prinsul - nu ... pe oaspetele meu.
Iaromir
Nu-s prinsul tau ... Caci pentru a ma prinde
In lupta dreapta ai fi trebuit
Razboi ca sa declari romanilor.
Eu sunt amicul ... sunt supusul lor.
Razboiul tau chiar este o revolta,
Tu insuti la Traian ai genuncheat,
Tu i-ai jurat amicilor amic,
Dusmanilor dusman sa fii:
Unde ti-e juramantul, Decebal?
Decebal
Nu-ntoarce sufletu-mi cu susu-n jos
Si nu starni mania mea ascunsa.
Nu sunt supusul lor ... nu voi sa fiu!
Dac-am jurat, ce-ti pasa c-am jurat?
Iaromir
Asculta. Eu nu sunt razbunator,
Dusman nu-ti sunt ... eu te iubesc ... ma crede.
Eu voi uita de vrei sa-ndrepti si tu
Senatului pan-acuma nu m-am plans...
O stiu ... nu-ti pasa ... de m-oi plange chiar.
Gandeste numai la un singur lucru:
Daca ma plang razboi ai, de nu - nu.
Sta inca-n mana ta sa decizi tu.
Sta inca-n mana ta sa te prepui
De ma slobozi ... eu voi privi atuncea
Razboiu-ntreg de-o lupta voiniceasca
Unde puterile-ncercaram doi
Si unde eu conced ca esti mai tare.
Din asta vezi ca eu nu te urasc.
Dar daca-s prinsul tau eu...
Decebal
Vom vedea.
Esti prinsul meu si nu esti ... Dac-ai vrea...
Atunci demult n-o ai mai fi...
Iaromir
Pricep,
Desi urasc ca o pricep ... Desi
Credinta mea ma-nvata intr-alt fel...
(Iese)
Scena 3
Decebal, Celsus, Un pagiu
Decebal
Nebun admirator ... El uita cum ca
Am omorat pe Oppius Sabinus,
Ca Moesia a fost in mana mea,
Ca pe Corneliu Fuscu l-am invins,
C-ai Romei vulturi i-am avut in mana
Ah! cum credeam la prima mea sculare
Ca-n soarta lumei am s-aduc schimbare.
Asa sunt toti ... uititi ... Uit' ca Domitian
S-a speriat de zmeii Daciei,
Ca-nvins serband batjocuri de triumf
Mie-mi platea tribut ... Ca chiar acela
Carui azi templu-i ridicara - un zeu...
Ca Nerva chiar mie-mi platea tribut.
Imi trebui sa-i inving din nou ... o data,
O data numai ... si s-o stinge basmul
Despre menirea lor in asta lume.
O! nu stiti voi ce insemneaza asta
Cand leul si-a-nfipt gheara in titani!
Ah! leul codrilor fara de tine,
Ast rege mandru ca a lui paduri,
Rece ca cremenea stancelor lui,
Si-a-nfipt odata gheara lui de fier
In asti tirani ai Romei si a supt
Din sangele lor crud ... si-a-nnebunit,
A-nnebunit de ura si turbare
Si viata lui e un vis fioros:
In veci il urmareste umbra Romei,
In veci i-e sete de-acest sange lui.
Taci, inima, -n curand ti-i stinge setea.
Celsus
Da, da! Si-a stinge setea ... dar cu moarte.
Decebal
Ce zici, cu moartea! Moartea? Nu... Cum poti
Sa zici ca moartea m-a putea atinge
Pe mine, ce-am o suta de viete?
Si totusi acest cuget ma-nstreina!
Ce este moartea? ... Pot sa mor indata
Far-a ma fi razbunat? Pot? Nu, nu!
Nu pot - caci nu o voi. Nu voi sa mor,
Pricepi tu? ... Este asa de dulce viata,
Asa de dulce etse razbunarea...
Ce ma-nspaimantati? Tu esti copil ... batrane.
Celsus
Sunt un copil. Am ochii de copil
Vad lucrurile astfel precum sunt,
Ah, Decebal, cat chin e-n asta lume,
Viata ei este un spasm lung,
Totul e marginit - durerea nu.
Un singur lucru e mai bun ca viata,
Pentru ca nu-i nimic, nimic chiar: moartea.
Ah, cum nu suntem pe atunci pe cand
Nici fiinta nu era, nici nefiinta,
Nu marea aerului, nu azurul,
Nimic cuprinzator, nimic cuprins,
Nu era moarte, nemurire nu
Si fara suflet rasufla in sine
Un ce unic ce poate nici n-a fost!
Dar vai! un sambure in acel caos,
Miscandu-se rebel, a nimicit
Eterna pace si de-atunci durere,
Numai durere este-n asta lume...
Unde e starea ceea unde zeii
Nu existau, nici oameni, nici pamant,
Pe cand acea fiinta ne-nteleasa
Nu-si aruncase umbrele in lume?
Umbrele ce sunt: moartea si nemurirea.
Ah! el si-a dat foc sie insusi, crudul,
Si arderea-i eterna suntem noi.
Cand se va arde-acest pamant cu totul,
Cand s-a-nnegri ceirmea cea albastra,
Cand va incepe ca sa curga sange
Din stele si din soare, cand fiinta
Ne-om mantui - ne-om stinge pentru veci.
Un pagiu
Legatul Romei.
Decebal
Cum ... asa de iute!
Celsius
Ura e repede, o Decebal!
Scena 4
Decebal, Curtea-ntreaga, Dochia, Iaromir, Boris, Pagiul
(alarma, buciume de razboi, zgomot. Decebal iese si reintra repede cu toata curtea si s-asaza pe tron)
Decebal
Pe cai, pe cai! Razboiul este gata,
Puneti pe Dunare un jug de lemn
Ca sa mugeasca ca si taurii nostri
Acea batrana si-ndrazneata mare
Ce curge intre noi si-ntre romani.
Toti
Ura!
Decebal
Razboi! Ah, cum imi bate pieptul!
Taci, inima! Gandesti ca sa te rupi,
Gandesti sa ma omori cu bucuria.
Toti
Ura!
Decebal
Da, da! Strigati, lasati-mi muntii-n urma
Si mal zvarliti pe acel petec alb
Ce pe pamant mai indrazneste-a fi!
Aprindeti codrii nostri si ardeti
Aceasta rana a istoriei,
Aceasta buba neagra-a Omenirei,
Acest blestem ce arde in popoara,
Luati faclia si ardeti-i ochiul
Acestui crud titan numit pamant!
Sa intre iar! Sa vie! Ce voieste?
Dochia
Toti sunt nebuni de furie, o Doamne!
Si nici un ochi nu vede clar aici.
O, tara mea! O, Dacie! Unde mergi?
Boris
(incet)
E bine, Doamna ... cade Decebal,
Nu cade Dacia ... Lasa-l sa turbeze
Pe acest taur ... il vom mosteni
Noi doi ... Sa nu il linistim,
Sa-l tot impungem c-un bold ars in foc,
Doar s-o scula, pentru a cade - mort.
Dochia
Nu te pricep ... Ce vrei sa zici, principe?
Boris
Nimic ... A fost o istorie veche
Ce-n timpi de-acesti se povesteste des.
Nimic. Unul castiga - altul pierde,
Asa e lumea, Doamna - asa e lumea.
Dochia
(pentru sine)
O sarpe, i-ai inveninat suflarea,
I-ai turbat sufletul, ca nu mai stie
Ce face. Va cadea...
Pagiul
Legatul!
Scena 5
Precedentii, Longin
Toti
Ura!
Decebal
A! Ati aflat acum aceea
Ce trebuia sa stiti demult ... ca eu
Sunt tot eu?...
Dochia
'N-asta lume, turbur cruda
Cum a intrat de rece, linistit!
Parca e marmura, gandesti ca o statuie
Parasind piedestalul cobori
In adunarea noastra furtunoasa.
Acestia-s ei ... drept zice Iaromir:
Indiferenti, ne-nduplecati - si mari.
Cum ma priveste c-ochii lui imobili
Parca-mpietresc ... asa ma infioara
Da, da! Asa trebuie s-arate zeii!
Decebal
Nu-mi dai nici un raspuns?
Longin
Ce-ai intrebat?
Decebal
Gandeai sa ma gasiti altfel decum
Am fost intotdeuna?
Longin
Nu.
Decebal
Gandit-ai
Ca m-ei gasi tot astfel?
Longin
Nu.
Decebal
Ce-ai gandit dar?
Longin
Nimic.
Decebal
Nimic! Asadar nu le pasa cum
Turbez in al meu suflet si ma sfaram.
Longin
Drept vorbind, Decebal, eu nu imi dau
O osteneala ce ar fi-n zadar,
Eu calculez cu acei oameni care,
Dac-au zis da, e zis pentru totdeauna,
Dac-au zis nu, asemenea pe veci.
Nu voi sa-ti mai aduc aminte cum ca
Ai fi jurat. Ti-ai calcat juramantul,
Nu-i treaba mea - s-apoi nici te pricep.
Nu avem vreme sa pricepem tot,
Abia ne-ajunge-a carmui o lume.
Nu este greu, dar nici usor nu e
Destul ca iti rapeste toata viata.
Decebal
Ce rugaminte dar trimite Roma
Prin tine?
Longin
Roma vrea sa dai
Napoi ce ai luat de la iazigi
Si sa te tii de ce-i decis odata.
Decebal
Roma vrea ... Dar sa vedem acum
Dac-oi binevoi si eu ... Sa cuget,
Sa vad daca iubirea pentru Roma
Va-nvinge iubirea pentru biruinti.
Du-te de-mpaca pe-mparatul ... Spune-i
Ca nu-i nimic ... si cum ca mi-ar placea
Sa nu s-amestece decat acolo
Unde se cade.
Longin
Nu e vorba d-asta.
Pari a nu ma fi priceput, o rege.
E vorba daca vrei pace or razboi.
Decebal
Mai tine-ti toga, sa te-admir.
Astfel sunteti cu toi, astfel ganditi
Ca ve-ti ... un rege ... Nice
Razboi sau pace, pace sau razboi:
O cumpana e suspendata-n aer
Si inca nu vad inspre care parte
Se pleaca limba ei ... dar mi-e totuna.
(d-afara)
O lume zace
In ros otel etc.
Toti
Ura!
Decebal
Auzi! Auzi raspuns, romane!
Boris
Da, da! acesta e raspunsul Daciei.
Imi vine sa-ti sarut piciorul, rege.
Ce mare esti - nemarginit de mare!
Nu pot cuprinde nici marirea ta.
Decebal
Incalica si misca-aripa armiei
Spre Dunare ... A! repezi sunteti,
Dara mai repezi ne-ti gasi pe noi.
Longin
Noi nu suntem nici repezi, nici inceti,
Suntem asa cum suntem, Vale, rege!
(Iese)
Dochia
Ieri inca-n cer, ei azi-s pe pamant.
(zgomot afara)
Eu simt in mine glasul,
Lumina, sufletul, durerea marii.
Actul II
Blestemul lui Decebal
(Decebal - intre flacari luminoase. Fund in dreapta grup de romani in zale luminati de aruncaturile razelor. In mijlocul lor, mai nalt, in pozitie nobila, Traian)
Decebal
(blestema)
Zeci de secoli va urcarati, zeci de secoli sa cadeti,
Viata voastra sa nu fie decat o lunga cadere!
Cum ati omorat voi un popor, astfel sa muriti si voi.
Dochia, Traian
Dochia
Deasupra
Giulgiului tau spanzur-o coroana,
Deasupra mortii tale o istorie,
Istoria Daciei viitoare scumpe...
Din asta-noapte tu ai disparut...
Si eu ti-am dat a mortii noapte, eu...
Ce te iubesc, ce ingenunchi, ce mor,
Ah, tu! eu te gandeam ca esti de fier,
Gandeam ca moartea nu te poate-atinge...
Tu ai murit - ah, cine n-o sa moara!
Traian
Luati-o de aici, luati-o iute!
Dochia
Stinge-te, dar tu, vis al gloriei mele,
Stinge-te, Dacie - lumina, stinge-te!
Pare ca cerul e-un palat de cezar,
Tacut, pustiu, prin care-un vaiet trece...
E ca si cum ar fi murit ceva
In univers- pare ca Dumnezeu
E mort.
Coboara-asupra lui, eternitate,
Cobori cu pacea ta s-asupra mea.
Actul III
Actul din urma
Decebal
Sunt eu ori nu mai sunt eu e-ntrebarea?
Cu ce drept ma amestec eu aicea,
De ce ma doare sufletul pe mine
Pentur c-a Daciei tara a cazut?
E Decebal de astazi cel de ieri?
Este prezentul un trecut? ... Ce drept am
S-atribui nefericirea unui om
Ce-acelasi nume l-a purtat cu mine
Sa mi-o atribui mie, cel de azi?
Nu bate inima-mi in orice clipa?
Nu sunt in orice clipa un alt om?
In orice clipa e un altul rege,
S-acel batran a carui umbra alta
O vad colo-n metal ... sa fiu chiar eu?...
Sa fie Decebal, dusmanul Romei?
Sa fie acelasi care-a fost si ieri?
Ce suntem noi, ce este asta viata,
Pe ce se-nsira ziua d-ieri cu azi,
Cum ne cunoastem de aceiasi?
Ce leaga fapt de fapt si zi de zi,
Cand ne schimbam, cand orisicare clipa
E-acelasi nume pentru un alt om?...
Visu-unei umbre, umbra unui vis -
Om! Care e fiinta ta? ... Ce face
Ca tu sa fii .,.. Ce face sa nu te risipesti
In propriele-ti fapte si gandiri?
Sangele-acestei umbre e durerea.
Toata fericirea o uitam in viata
Ca si cand n-ar fi fost, numai durerea
Ochii trezeste ... face sa privim
Treuctul nostru disparand in vreme,
Ca insule mandre-n ocean plutinde
De care-a vietei neagra, grea corabie
In orce clipa se tot departeaza...
In urma-ne ramane fericirea
Durerea-n veci noi o ducem cu noi.
Ah, ce stiu ei cand vorbesc de durere!
Vazutu-s-a vodata ei in fata
Unei vieti pierdute, sfaramate,
Unei vieti de-a careia splendoare
Atarna soartea unei tari ori natii?
Ah! cand privesc oglinda de metal
Si vad in ea un om batran si alb,
Batran ca o poveste de demult,
Aud parca soptind copii si fete
Povestea inchegata despre soarta
A unui rege - anume Decebal!
Sunt eu acesta? Eu? Nu ma cunosc.
Acest batran cu iarna pe-a lui frunte,
Acest batran cu fata lui zbarcita,
Acest batran pe jumatate mort ...
Acesta-s eu? Nu cred ... Nu cred ...
Nu cred ... De ce nu cred? ... Nu poate fi.
N-aud departe bucium si talange,
N-aud departe un popol mergand
Ce fara patrie ramas in lume e?
Mergeti! mergeti! pamant strain primeasca
Oaselor voastre pace sa li dea,
Lasati parintii si copiii vostri
Sa doarma dusi n-al Daciei pamant,
Si, pustiiti si-mprastiati prin lume,
Purtati cu greu blestemul ce-l port eu ...
Deci lasati ca sa raman...
Poate c-o soarte mult mai fericita
V-asteapta-n lumea larga ... mergeti voi...
Ce fericire-as mai putea afla
Eu, biet batran? ... nebun pe jumatate?
Lasati sa dorm unde imi dorm copiii
Si maica-mi unde doarme...
O, pamant dulce, de-as putea
Sa te sarut, etern lacas al pacii,
Mult mai usor decat coroana mea...
In van copilul s-a intinde mana
Cea mica pe al mamei tanar san
Si va-ntreba-o: "Unde m-am nascut?
Si unde este tatal meu ... si unde
E tara mea ... si unde se vorbeste
Limba ce tu-mi vorbesti, caci n-o aud?
Straina-i tara care imi da lapte,
Strain pamantul care grau imi da..."
Ce va raspunde-atuncea acea mama?
"Sarman copil - tu patrie nu ai...
A fost odat-un imparat, va zice,
Un imparat ce-acum demult e mort.
Acela ridica in batalie
Poporul tau si tara - si-o pierdu...
Mult a trecut de-atunci, multi ani de lacrimi,
Pin secoli trecem, popor exilat,
Fara de zei, fara de taram fara
Ca loc s-avem unde sa plecam capul.
Oriunde suntem, suntem venetici,
S-astfel vom merge noi din tara-n tara
Pana s-a sterge s-urma neamului.
Este un vechi blastem ce ne-urmareste,
De mult, de mult noi il purtam, sarmane..."
Si-atunci va intreba acel copil:
"Mama ce m-ai nascut ... nu-ti fuse mila
Rusine nu, nu scarba ca sa nasti
Un sclav ... un paria, un neferice?..."
S-asupra cui are sa cada vina,
Durerea unui neam intreg?" Asupra-mi.
Ei si? Pamant voi fi ... nesimtitor.
Ce-mi pasa ce-or vorbi? Eu fug de ei...
De vina-s eu c-am fost ca orice om?
De vina-s eu ca am dorit marire?
De vina-s eu c-am fost orbit, desert
Cum este lumea-ntreaga? ... Nu, nu, nu!
De-o mie de ori nu ... Cine mi-a spus
Ca viata-i vis, ca gloria-i minciuna?
Cine mi-a spus c-o pulbere suntem?
Ba mai putin ca pulberea ... o umbra.
La leaganu-i cantatu-s-a batrane
Povesti de imparati si stralucire...
Si in junia mea ma laudau
Daca-nvingeam in lupte eu pe tineri...
Razboaiele-mi poetii le-au cantat,
Poporul le-a cantat-o dupa ei...
O lume m-a-nselat ... o lume-ntreaga,
Chiar maica ... ah, fii blestemata!
Caci m-a nascut si m-a mintit cu basme,
Chiar maica mea mi-a inselat viata...
Poporul, timpul, toate imi soptira:
Scoala-te, Decebal: tu vei fi mare!
Ei bine ... daca toti, toti ma-nselara
De ce sa nu-i fi inselat si eu?...
I-am amagit asupra vietii mele...
Asupra mintii s-a puterii mele...
I-am inselat si i-am pierdut pe veci...
O minte, minte, marsava unealta
Care slujesti ca inima s-o-nseli...
Vrei sa convingi ca n-am pierdut nimica,
Ca ce-am avut n-a fost nimic ... Sireato,
E prea pe fata siretia ta...
Prea simt in mine c-am pierdut o lume,
Ca-n orice om ce l-am pierdut in lupta
O lume de sperante-am ingropat...
Si-acum alerg dezmostenit de tronu-mi,
Un biet batran sarac, necunoscut.
Unde-i marirea lumii? Unde-i?
Oare este?
E o marire sau e un vis negru si stralucit ce-nvinge si existenta? - Ca sa arate-n urma ca-i minciuna. Negatiune a vietii