Vieru - ÎN LIMBA TA - Comentariu

Poet basarabean care, dupa propria-i marturisire, si-a facut "din viata o poezie si din poezie o viata", Grigore Vieru (n. 1935) este unanim recunoscut ca "o personalitate puternica de istorie contemporana" (Zoe Dumitrescu Busulenga).

Simplitatea imbatatoare a versului, lirismul nealterat, iubirea mereu graita fata de tot ce este romanesc l-au indreptatit pe scriitorul Ion Brad sa noteze: "...Faptul ca el vine dintr-o provincie romaneasca luptatoare, ca are cultul limbii, al mamei, al neamului nostru intreg; (...) faptul ca a stiut sa topeasca in metalul nobil al artei sale, profunzimea verbului eminescian si energia lui Goga sau Mateevici; faptul ca si-a luat riscul (chiar pentru libertatea si viata sa) de a nu pactiza cu dusmanii limbii lui materne, ai neamului sau traitor in toate pr ovinciile istorice romanesti, improscandu-i pe toti acestia cu blesteme de o virulenta argheziana (...) toate aceste fapte si inca multe altele au facut si fac din Gr. Vieru o personalitate puternica un poet-simbol al redesteptarii inimilor si sufletelor noastre din «somnul cel de moarte», un arc de bolta la templul culturii nationale".

La sarbatorirea celor 60 de ani ai poetului, Fanus Neagu isi formula gandul plin de dragoste si de plasticitate: "Grigore Vieru se cuprinde in inima romanilor ca Varful cu Dor in lumina Bucegilor, ca mireasma pelinului in campia Baraganului, ca miraculoasa noapte a colindelor in fereastra copilariei. Tot timpul inspirat si bland si plin de furtunile ce domina povestea Nistrului, inscriidu-si durerea in Marea Neagra".
Acest poet liric, indragit de toti cei care traiesc intre Nistru si Tisa, "si-a asumat greul unui grai, trecandu-l prin inima sa si, incarcat de rabdare, intelepciune si noua frumusete, il intoarce semenilor sai" (Ioan Alexandru).

El a devenit in anii nostri, "apostol pentru limba credinta si pentru fiinta romaneasca" (Fanus Bailesteanu).
Poeziile lui Gr. Vieru au, in general, configuratia unor scurte poeme lirico-epice, a caror "radacina de foc" o simtim adanc infipta in sentimentul de inalta demnitate si constiinta nationala.

Apa vie a lirei sale izvoraste din dulcea doina romaneasca din nestramutata admiratie fata de Eminescu-cel-Nepereche, precum si din relatia tulburatoare mama-grai-patrie. De altfel, intreaga sa creatie sta sub semnul dragostei. Motivul mamei, risipit cu piosenie atat de generos in toate volumele, se indreapta spre simbolul Patriei - romania.

"Identitatea Mama-Patrie isi gaseste «stalpul» de la cap, vorba lui Brancusi, in imperiul plin de dor al limbii, pe care copilul o invata de la mama sa, iar mama sa o stie de la namul ei, de la patria ei - este desigur vorba de Limba romana de cinstirea limbii in care ti-e dor", nota Fanus Bailesteanu in monografia sa.

Poezia "in limba ta" face parte din volumul "Steaua de vineri ", aparut in 1978, fiind insa reprodusa si in alte culegeri. Fiec are cuvant devine aici poetic, se transforma in vers, iar versul devine cantec fara sfarsit inchinat celei mai pretioase sj durabile comori cu care poporul nostru a fost inzestrat- limba romana -, poemul, plin de incantatie, s-a raspandit repede si prin talentul menestrelului oltean, Tudor Gheorghe.
Grija autorului pentru destinul limbii, pentru pastrarea ei nealterata devine o sacra sj permanenta datorie."Nici un grai nu e mai mare decat Patria nici un grai nu este mai mic decat isteria Patriei", constata el.

Limba materna exprima glasul constiintei nationale, caci graiul nostru stramosesc, "cu ochi umezi de dor sj de istorie" este fiinta nepieritoare a poporului nostru, in existenta sa spirituala.

"In limba ta" se constituie intr-o inlantuire de simboluri caracteristice stilului lui Gr. Vieru, viziunii sale artistice generale. "Radacina de foc", (poemul este reluat si in volumul cu acest titlu), limba devine o problema a identitatii nationale de "grai sj suflet" cu fratii de peste Prut
In versurile sale, poetul nu rosteste numele limbii atat de dragi lui si, considerand ca nu se poate ca cineva sa nu-l cunoasca, pare decis sa ocoleasca, astfel, un truism. Sintagma "aceeasi limba", in care se afla adjectivul demonstrativ de identitate isi gaseste o sinonimie totala aceeasi limba limba ta, LMBA ROMANA
"In aceeasi limba
Toata lumea plange,
In aceeasi limba
Rade un pamant.
Ci doar in limba ta
Durerea poti s-o mangai,
iar bucuria s-o preschimbi in cant"

Numai prin limba aceasta, a ta, cititorulule, si in care ti se adreseaza poetul, numai prin acest grai iti poti spune dorul, nesfarsitul dor, sentiment specific romanesc: "in limba ta ti-e dor de mama". Fiinta adorata simbol central al creatiei lui Vieru, mama, nu putea lipsi nici din aceasta poezie, relatia mama-grai fiind evidenta.

Tautologiile "vinul e mai vin" si "pranzul e mai pranz", alaturi de constructia unor comparative de superioritate pentru substantivele "vin" sj "pranz" devin procedee artistice de inalta forta- expresiva.

Antiteza creata prin verbele a rade sj a plange apare intr-o reluare deloc gratuita in fiecare strofa sublimand sentimentul de profund si nedezmintit respect fata de acest "sirag de piatra rara".

Durerea, mangaierea, cantecul, bucuria - toate se reg asesc in graiul nostru dulce. Si daca dintr-o cauza oarecare, aceste minunate stari sufletesti nu-si pot gasi expresia in cuvinte, solutia vorbei nerostite se va afla, cu demnitate, "tot in limba ta":
"Iar cand nu poti
Nici plange sj nici rade,
Cand nu poti mangaia
Si nici canta,
Cu-al tau pamant
Cu cerul tau in fata,
Tu taci arunce
Tot in limba ta".
Verbul a putea imbraca forma negativa a prezentului, pers. a II-a, singular, din ratiunea intaririi depline a afirmatiei rostite in ultimele doua versuri. Adjectivul posesiv, insotind substantivele ce definesc universul romanesc, cerul si pamantul ("Cu-al tau pamant cu cerul tau"...) converg spre unitatea de nezdruncinat dintre locuitorul acestor plaiuri sj "duminica sa fara sfarsit", care este limba romana.
Imperecherea cuvintelor "limba ta" se transforma si ea in repetitie, deloc suparatoare, ce revine in primele strofe ca un lait-motiv. Finalul devine concluzie de suflet: cantecul, ca si tacerea, se zamislesc "Tot in limba ta".
Inlantuite printr-un sensibil ritm interior, cuvintele ce curg in trei strofe de cate 8 versuri libere, se convertesc intr-o antologica oda a limbii romane, a bucuriei si nadejdii de a ramane vesnicii stapani ai acestei lumini, revarsate cu darnicie peste "mosia" noastra.