>> poezia POVARĂ de M. Sorescu
Poetul-modest consideră că își poate dărui scrierile,pentru a fi citite cu înțelegere, oricărui semen.
Discursul liric este confesiv, direct prin folosirea persoanei I singular a verbelor si a pronumelor, devenind familiar, mai aproape, mai uman, de parcă oferă o lupă cu care mărește și invită la „Spectacolul Lumii”. Mărturisește discret neputința de a-și împovăra cititorii cu scrieri banale,lipsite de originalitate,fără importanță-cărți mici-și alege ,,o carte subțire”-gandită,distinsă,rafinată în care a strans esența Lumii.
Adverbul repetat,,așa” cu care încep cele două comparații exprimă simplitatea,delicatețea frunzei-simbol al veșniciei,dar și al vieții trecătoare a omului.
Poetul este cuprins de îngrijorare(,,m-am gandit” )că scrierile neînsemnate îi vor umili numele,va fi sortit uitării. Limbajul poeziei este simplu și direct: epitetele delicate:,,mică,subțire”repetițiile,,o carte...așa...c-o să mă doară”...comparațiile:,,ca o frunză...ca o viață”...exprimă concepția poetului despre creație, despre misiunea artei sale-aceea de a da cititorilor opere valoroase,totul declarat într-un limbaj literar care-l particularizează.
Prin poezia Povara Marin Sorescu lasă modestia firii să ajungă la mintea celui care are vrerea să o sesizeze.
Metaforic vorbind poetul exprima sensibilitatea si esenta vietii,o povara ce poarta fiecare om.