”Cercul” este o poezie ermetică, al cărei titlu poate fi explicat de la însuși semnificația cuvântului ”cerc” care reprezintă o suprafață limitată de o circumferință; o linie curbă închisă care mărginește o astfel de suprafață.
Alături de Eugen Lovinescu și de George Călinescu, Camil Petrescu este una dintre marile conștiințe literare ale generației interbelice. Spirit neliniștit, de înaltă intelectualitate, receptiv la experiențele literare ale timpului, C. Petrescu scoate la iveală o operă diversificată ca formă și specii literare, dar unitară în tematică și conținut, cuprinzând proză, teatru, eseistică, filosofie, note de jurnal și de călătorie, și chiar poezie. Unul din ciclurile de poezii ale lui este ”Transcendentalia” care a apărut in 1931 și conține o poezie filosofică, în care fixează ”imposibilitatea spiritului de a cunoaște absolutul”. Una dintre poeziile care este inclusă in ciclul”transcendentalia” este ”Cercul”. Această poezie este o încercare de a spune foarte multe idei in cuvinte puține. Camil Petrescu pledează pentru poezia de idei care să fie însa o ”notație precisă, realistă înainte de a se zvârli în golul de sus al imaginilor”, o modalitate de cunoaștere plastică”.
Cercul este o figură geometrică perfectă simbolizând, deci, perfecțiunea și înțelegerea umană fără egal. Închis, fără început și fără sfârșit, complet desăvârșit. Cercul mai este și semnul absolutului, nemărginirii și veșniciei. In conștiința românească, cercul este asociat soarelui, cercului, lunii și lui Dumnezeu. Cercul include sensurile armoniei prin comunicare, iar cunoașterea este raportată la posibilitățile limitate ale ființei, prin sensurile moștenite din latină ale verbului ”a încerca”.
Tema poeziei este viața trăită ca un ciclu închis la fel cum e cercul – noi trăim pe pământ, însa de foarte multe ori ne infiltrăm în lumea visului care e fără de sfârșit și în care posibilitățile sunt nelimitate, după care revenim la viața noastră trăită aici pe pământ.
Din punct de vedere compozițional, poezia e alcătuită din 4 versuri, adică este un catren cu rimă împerecheată. Poezia include două mari motive: cel al visului (Nu mai căuta și nu gândi – e vis) și al cercului, care este și laitmotiv (Cercul lumii a rămas închis). Prin vis autorul reliefează contrastul dintre real și ideal, ca o unică evadare din realitate. De asemenea, visul este o formă de cunoaștere pe care eroul liric ignoră să o încerce (Nu mai căuta și nu gândi), încercând să se convingă pe sine însuși că nu se merită să riște fiindu-i teamă de această cunoaștere de dinafara cercului. Viața eroului liric este închisă într-un cerc unde se simte protejat de orice pericol, dar totuși, își dorește să afle ce e înafara acestuia, însa e cuprins de panică și renunță la acest gând.
”Cercul” este o încercare de a cuprinde metaforic fenomenologiei pure. Este folosit procedeul juxtapunerii de afirmații și contra-afirmații orientate către același obiect: imaginea vârtejului produs de imposibilitatea ieșirii din conștiință, de a atinge esența pură, de unde rezultă că cercul nu mai e simbol al perfecțiunii, ci devine un spațiu al claustrării.
Un accent deosebit îl au figurile de stil utilizate: epitetul metaforizat (vârtej amețitor) care reprezintă o mișcare continuă, dar foarte iute, eroul liric văzând în interior iluzie, iar în exterior liniște; metafora ” Cercul lumii a rămas închis”, dacă îi facem o asociere a cercului cu o aură atunci putem spune că eroul liric se simte in siguranță, fiind protejat; prin antiteza „Nu-i oprire sus, e dedesubt” autorul nu poate vedea nici Nordul cercului, dar nici Sudul lui, însă dacă imaginativ îl vede pe hârtie, atunci poate vedea susul și josul. Formele scurte ale verbului ”a fi” (-e, -i, -e, -e) pot fi asociate cu cele din ”Hamlet” de ”a fi” sau ”a nu fi” exprimând o nesiguranță totală. Prin verbele la modul imperativ ”nu căuta” și ”nu gândi” eroul liric exprimă o dorință, dar in același timp și o poruncă, iar prin verbul ”a rămas” eroul conștientizează pericolul din afară și își dorește ca cercul luminii din viața lui să rămână închis.
Ca poet modern, C. Petrescu a început să fie receptat mult mai târziu. El atrage azi atenția prin izbitoarea originalitate a ideilor și mai ales prin vivacitatea și patosul caracteristice discursului său. Spirit multivalent, C. Petrescu a lăsat urme inconfundabile în toate genurile de expresie în care s-a manifestat și , practic, nu i-a rămas străin nici un domeniu al scrisului.