tema poeziei Amintiri de Alexandru Macedonski
Tema poeziei este trecerea inevitabilă a timpului, efemeritatea clipei trăite.Imaginarul poetic
Clepsidra vieții, în care se revarsă timpul, păstrează între pereții ei de sticlă un suflet de om, mânat de emoții mult prea fine pentru bietul nisip galben, păpușar a cărui marionetă suntem. Un astfel de imaginar poetic surprinde și Alexandra Macedonski în cadrul operei literare „Amintiri”, odă închinată timpului și valențelor sale nebănuite.Figuri de stil:
Relevantă în acest sens este metafora nominală „tabloul fericirii”, dublată de epitetul depreciativ „stinse”, ce conturează o dimensiune lirică atemporală, guvernată doar de efervescența emoțiilor eului poetic, „tablou” ale cărui valențe sunt omniprezente în „mintea omului”, condamnat parcă la un suflet măcinat de „reamintiri întinse”. Indiferent de experiențele existențiale ale oamenilor, timpul rămâne obiectiv, o suprarealitate ce tutelează în absolut, fără ezitare, fără implicare afectivă.Sugestivă este și enumerația „Aci revăd o albă casă.../ O horă, fete, fluturi, salbe,/ Frunzișuri,vii și flori pe câmpuri/ Și porumbei cu aripi albe!”, ce prezintă elementele pictate cu atât de multă dragoste în „tabloul fericirii stinse”, reverberații ale trecutului în prezent. Aceste „reamintiri stinse” conservă clipele trecutului, împreună cu plenaritatea afectivă ale căreivibrații zduncină universul pictat în emoții, acestea fiind proiectate în semperitate.
De asemenea, dublarea atributului „alb” , uniune a tuturor culorilor, sugerează amplitudinea și diversitatea sentimentelor ce converg într-o frustrare absolută, aspect reliefat cu ajutorul interogației retorice finale: „ Dar, Doamne, pentru ce pe lume/ Când verși atâta fericire/ Ne-o iei îndată ce ne -ai dat-o/ Ș-abia ne lași o suvenire?”.
În concluzie, eul creator apelează la un limbaj aparent simplu, în spatele căruia ascunde mari adevăruri gnomice.