Am iubit..., de Nicolae Labiş, este o poezie care a fost publicată în 1958 în volumul Lupta cu inerţia, ciclul Confesiuni; este o confesiune lirică,sentimentală,o destăinuire a ființei dornice de a-și arăta iubirile.Poetul a iubit și iubește cu pasiune tot ce-l înconjoară de la începuturi,,de când mă știu”. Iubirea și-o exprimă prin verbul,,am iubit,prin expresia populară,,mi-a fost drag”.
Iubirile,elemente din natură, sunt enumerate cu vocea îndrăgostitului de frumos,fiecare element al naturii este însoțit de epitete colorate,se joacă cu privirea pe care o rotește ca pe un aparat foto,în vară și-n gerul alb,privește înaltul,,cerul verii ”,coboară spre,,răchitele,nimfe ale apelor,,despletite”,urcă pe stânci admirând curcubeiele,aleargă după,,fetele morgane”,iluzii, din Bărăgan,urcă din nou pe munți să vadă trăsnetele,tulburând liniștea paradisiacă,urmărește,,scurgerea cocorilor,admiră,,semeția pinilor”ce se prind de nori. Are neastâmpărul cunoașterii lumii,își îmbată privirile de cer și pământ,de culori și mișcări,de liniște,de împăcare,iubind tot.
Își privește sufletul îndrăgostit de frumosul naturii și-și dorește,,iubirea pură”,sinceră ca o floare roșie ,pasională,ca o arsură a inimii, cu privire ,,candidă”curată,neprihănită,cu pieptul străbătut de ,,voci necontenite”.Sufletul dornic de căutare este,,veșnic”înfiorat de gânduri, de idei,alunecând ca niște dansuri repezi sau legănate.
Măreția dragostei, a iubirii este existentă în sufletul omului de la începuturi,,din vecie”și poetul o primește cu seninătate,lăsându-se în voia ei.
Impresionează viziunea proprie a lumii înconjurătoare, zig-zagul privirii dornice de a înconjura lumea,al sufletului de a găsi iubirea adevărată,pură,dansul neostenit al gândului de a căuta.
Versurile conțin imagini vizuale variate,epitetele simple:,,străveziu,rotunde,pură,roșie”, sunt luate din adevărul naturii în care-și caută iubirile,iar metaforele uimitoare:,,joc de trăsnete rotunde,pacea înălțimilor,al filelor polei”au muzicalitate și culoare ca-ntr-un tablou ce se rotește amețitor.Prin prezența eului liric repetat,,am iubit,m-a înfiorat”,prin existența unui monolog interior,destăinuirea iubirilor,prin viziunea subiectivă pusă în lumină de imaginile artistice realizate prin figurile de stil,prin organizarea strofică cu rimă împerecheată,dar și monorimă asemănătoare poeziilor populare,măsura de 7- 8 silabe,ritmul trohaic,această poezie este o operă lirică.