Mihai Eminescu a fost o figură centrală a mișcării literare românești numită Junimea. A fost unul dintre cei mai importanți colaboratori ai revistei „Convorbiri literare”, organul de presă al Junimii. Opera sa, de o mare valoare artistică și spirituală, a contribuit la afirmarea literaturii române pe plan european.
Cât despre mișcarea literară Junimea vom puncta următaorele - A promovat o literatură realistă, bazată pe realitatea românească. A contribuit la dezvoltarea spiritului critic și la formarea unei conștiințe naționale.
În zadar în colbul școlii... este o poezie scrisă de Mihai Eminescu în 1880. Publicată în 1883.
Poezia a fost interpretată în diferite moduri de criticii literari. Unii au văzut-o ca pe o critică a sistemului de învățământ românesc, în timp ce alții au văzut-o ca pe o meditație asupra sensului vieții.
În această operă, autorul, a încercat să reflecteze asupra condiției umane și a problemelor fundamentale ale existenței. Poezia „În zădar în colbul școlii” evidențiază deziluzia față de sistemul educațional și limitele cunoașterii umane. Autorul a fost profund afectat de lipsa sensului în lume și a căutat în permanență un înțeles mai profund al vieții.
Structura și tematica
„Poezia „În zădar în colbul școlii” este compusă din trei strofe. Eminescu folosește o rimă împerecheată. Acest lucru conferă poeziei o melodie plăcută și o fluiditate ritmică. Cu toate acestea, sub frumusețea formei, se ascunde o temă profundă și melancolică.
Tema principală a poeziei este superficialitatea în materie de educație primită, o aparență cvasi-impusă. Eminescu explorează această temă prin intermediul imaginii colbului școlii, care reprezintă efortul și munca depuse în van. Poetul descrie un călător care trece prin viață, căutând rostul existenței, dar găsind doar o lume confuză și lipsită de sens. Deși încearcă să găsească un înțeles în activitățile umane, călătorul se confruntă în cele din urmă cu o realitate descurajantă: tot ceea ce a făcut a fost în zadar.
Imagistica și simbolismul.
Eminescu folosește o serie de imagini poetice pentru a transmite tema neîmplinirii și a confuziei. În primul rând, colbul școlii simbolizează eforturile umane învățând și căutând cunoaștere. Este o metaforă pentru munca depusă în zadar, întrucât colbul zboară doar în cerc, fără a ajunge niciodată la destinație. Această imagine exprimă deziluzia poetului față de sistemul educațional și limitele cunoașterii umane.
Eminescu folosește imagistica într-un mod subtil și evocativ pentru a transmite profunditatea sentimentelor de dezamăgire și neîmplinire.
În concluzie, poezia „În zădar în colbul școlii” de Mihai Eminescu explorează teme precum deziluzia, neîmplinirea și confuzia în fața existenței umane. Prin intermediul imaginilor poetice și a limbajului evocativ, Eminescu reușește să transmită profunzimea emoțiilor și să provoace reflectarea asupra sensului vieții. Această poezie rămâne un exemplu remarcabil al talentului și sensibilității literare a lui Mihai Eminescu.
Influența poeziei „În zădar în colbul școlii” poate fi observată în mai multe aspecte. Eminescu abordează tematica școlii și a educației într-un mod inovator și provocator, aducând în prim-plan problemele și limitele acestui sistem.
Poezia a stârnit dezbateri și controverse în rândul intelectualilor vremii și a contribuit la ridicarea unor întrebări și discuții despre rolul și importanța educației în societate. Eminescu a fost un critic acerb al învățământului formal și a susținut importanța unei educații autentice și valoroase, care să promoveze libertatea de gândire și dezvoltarea individuală.
În plus, „În zădar în colbul școlii” a avut un impact durabil asupra generațiilor de cititori și a continuat să fie studiată și analizată în contextul literaturii românești. Poezia a devenit un simbol al criticii sociale și culturale, inspirând mulți alți poeți și scriitori să abordeze subiecte similare în operele lor. Mesajul profund al poeziei și puterea critică a lui Eminescu au contribuit la schimbarea și reforma sistemului educațional în România.
În concluzie, poezia „În zădar în colbul școlii” de Mihai Eminescu a avut o influență semnificativă în literatura română și în cultura poporului român. Prin intermediul versurilor sale puternice și provocatoare, Eminescu a reușit să atragă atenția asupra problemelor din sistemul școlar și educațional și a adus în prim-plan importanța unei educații autentice și valoroase.
Cultivarea caracterului, dezvoltarea judecăţii-intelectului, „disciplinarea inteligenţei” sunt, sub aspect de „creştere”, adică de educaţie, finalitatea spre care trebuie să înaintăm. „Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii”, spune Eminescu-pedagogul. (Curierul de Iaşi, 5 iunie 1877).
Maxime despre sistemul școlar:
Spiru Haret: Sistemul şcolar al unei ţări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi caracterului naţional al poporului care o locuieşte.
Spiru Haret, care afirma că învăţământul trebuie să se îngrijească nu numai de „învăluirea” minţii cu cunoştinţe, dar şi de „a cultiva inima, a forma caracterul”. (Raport asupra activităţii Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, Bucureşti, 1903, p. 11)
Helvetius: Omul nu este altceva decât „rodul educaţiei pe care o primeşte”
Eminescu: „Nici o programă de studii nu-i aşa de încărcată ca cea din România, lăsând caracterul şi sentimentele paragină”, constată inspectorul şcolar Eminescu. (Timpul, 11 octombrie 1878).
Critica literară de specialitate despre poezia lui Eminescu – ÎN ZĂDAR ÎN COLBUL ȘCOLII
Eminescu şi Haret pledează nu doar pentru „cunoştinţe” acumulate formal, ci pentru „sublimarea” lor întru formarea caracterului, minţii, inteligenţei celui educat. Spre aceasta îşi dorea gânditorul şi omul de cultură Eminescu să avanseze învăţământul nostru şi, ca finalitate, omul nostru. Aşa s-a întâmplat, oare, ulterior? Geniul unei naţiuni nu este dat doar pentru a-l cunoaşte, pentru a ne mândri cu el, pentru a-i citi, ocazional, opera şi a o studia „din obligaţie” la şcoală.
El este dat poporului pentru a fi urmat, pentru a transpune substanţa filosofică (altfel spus, învăţătura) creaţiei sale în fapt viu, în experienţă de viaţă reală a societăţii. (ION GAGIM, STUDII DE FILOSOFIA EDUCAȚIEI, 2017)
Şcoala e şcoală, cartea e carte. Ele sunt trepte, sunt repere de care te sprijini atunci când înveţi, în „copilărie”, a merge. Dar, odată ce ai învăţat, ele rămân în urmă. Rămân ca pistă de decolare, or ele nu pot constitui zborul însuşi.
(Franz Kafka afirmă, în aceeaşi ordine de idei: „Cartea trebuie să fie toporul care sparge gheaţa dinlăuntrul nostru”). De aceea, se zice: „Educaţia (cultura) este ceea ce a rămas după ce totul ai uitat”. Dacă rămâne o substanţă „invizibil-eterică” sub formă de energie spirituală, de inteligenţă, de intelect, de nobleţe şi demnitate umană, care sunt aici esenţa, educaţia s-a produs. (ION GAGIM, STUDII DE FILOSOFIA EDUCAȚIEI, 2017)