Tinereţe… este un cuvânt pe care am dori să-l rostim la nesfârşit.
Din păcate, această tinereţe este cea mai frumoasă şi mai scurtă perioada in viaţa unui om. Este atât de minunată, încât nici nu observi că a trecut şi vine bătrâneţea nedorită, iar mai apoi vine moartea, căci tot ce se naşte, se naşte spre a muri.
Toţi oamenii se tem de moarte şi ei ar da multe pentru ca să rămâie mereu tineri. Moartea nu exprimă teama de dispariţia omului de pe pământ, cât impotriva faţă de schimbare şi faţă de o formă de existenţă necunoscută. Ea este un aspect destructibil al existenţei. Cu toate că este fiica nopţii şi sora somnului, ea are puterea de a regenera. Moartea este cea care le schimbă pe toate, pentru că odată ce a murit, omul nu mai poate face nimic, dispare de pe această lume.
Vremea exercită o adevărată teroare asupra fiinţei, convertită de frica imbătrânirii şi de moarte. Timpul reprezintă un dar divin, care se lasă peste sufletul şi inima fiecărui om.
Cuvintele „ştiu” exprimă atitudinea eroului liric faţă de moarte. El conşientizează faptul că peste ceva timp in viaţa lui se vor schimba multe. Dar lupta impotriva morţii este o lupă fără victorie.
Liviu Damian, în poezia ”Fiinţa iubitei”, trăieşte nişte clipe efemere ce se pot transforma in fericire, și ne transmite un mesaj, un apel la prețiurea clipei și la trăirea la maximum a acesteia căci nu se va mai repeta niciodată.