Revărsarea firească a sentimentului intim, protretizarea măiestrită a îndrăgostiților, reacția spontană a personajului liric la piedicele în calea dragostei sunt specifice pentru poezia ”Numai una” care a fost scrisă in 1889 și publicată in ”Tribuna” și aparține genului liric, deoarece exprimă sentimentele și emoțiile poetului in legătură cu realitatea.
Poezia lui G. Coșbuc pare cititorului aidoma unui imens spectacol în care ceremonialuirle rustice se desfășoară intr-o manieră ce pune in evidență sentimentele și pasiunile participanților la ele, relevând un bogat fond al trăirilor. Lirica lui, cum bine și frumos observa Octavian Goga ”e o încrucișare de forțe ascunse, un uriaș erotism al firii, o măreață învălmășeală de nergii active printre care omul apare ca un atom ce se pierde în infinit”.
G. Coșbuc a numit-o ”Numai una”, deoarece atunci când iubești cu adevărat ești gata pentru orice de dragul persoanei iubite și uiți de toate și nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale.
Abordând tema imunitatea dragostei în fața obstacolelor din societate, Coșbuc surprinde comportamentul naiv și pur al tinerilor cuprinși de sentimentul erotic precum și dramele survenite atunci când sentimentul a dispărut. Ideea este că dragostea rezistă în fața oricăror obstacole.
Poezia este axată pe câteva motive: motivul iubitei, motivul oamenilor răi, motivul sărăciei, motivul nevestei.
In această poezie tânărul înamorat de o fată săracă, dar frumoasă, iși varsă tot amarul sufetului pe frații săi și chiar pe mama sa, care nu-i acceptă dragostea și inoțirea cu aleasa inimii: ”Pe umeri pletele-i curg rîu – / Mlădie, ca un spic de griu,/ Cu șorțul negru prins în brâu,/ O pierd din ochi de dragă”, se destăinuie tânărul. El nu se sfiește să divulge starea fizică ori psihologico-fizică pe care i-o prilejuiește iubita: ”Și când o văd, îngălbenesc;/ Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,/ Iar când merg alții de-o pețesc,/ Vin popi de mă dezleagă”. Eroul însa, e hotărât să nu asculte decât de glasul inimii: ”Așa cum e săracă ea,/ Aș vrea s-o știu nevasta mea”.
De la vers la vers se conturează imaginea îndrăgostitului sincer pină la uitare de sine, gata să înfrunte pe acei ce îi ”închid cărarea” spre inima iubitei. Discursul liric al protagonistului poeziei adeverește fermitatea lui, voința lui de a se opune rudelor care îi vor fi menind o mireasă bogată: ”Îmi fac de cap? Dar las’ să-mi fac!/ Cu traiul eu am să mă-mpac/ Și eu am să trăiesc sărac,/ Muncind bătut de rele!”. Interogațiile retorice și exclamațiile din final nu lasă loc îndoielii in privința opțiunii tânărului care sfidează totul și iși arată dragostea: ”Legat de dânsa, eu să știu/ Că am urâtei darag să-i fiu?/ Să pot ce nu se poate?”. Poezia se incheie cu hotărârea neșovăitoare a flăcăului de a se insura cu singura fată pe care o poate iubi: ”Să-mi cânte lumea câte vrea,/ Mi-e dragă una și-i a mea:/ Decât să mă dezbar de ea,/ Mai bine – aprind tot satul!”.
Poetul utilizează multe figuri de stil pentru a-i da o expresivitate: comparația ”mlădie, ca un spic de grâu” – este vorba de masa de sacralitate, deoarece spicul este simbolul creșterii, fertilității și înseamnă dezvoltarea tuturor posibilităților ființei; antiteza ”o văd/ n-o văd” exprimă starea eroului liric cînd este in prezența persoanei iubite și cînd ea absentează; repetiția ”oameni răi din lumea rea” față de ”mlădie, ca un spic de grîu” lumea este rea și incearcă ”să-i inchidă drumul” spre iubită, ”așa om nici vlădica nu-i și nu-i nici împăratul” – nimeni in lume nu seamănă cu persoana iubită. Imaginile artistice sunt și ele prezente: vizuale (pletele-i curg rîu; o văd, îngălbenesc; n-o văd, mă-mbolnăvesc; am să trăiesc sărac), cromatice (cu șorțul negru), olfactive (o pierd din ochi de dragă; o petrec cu ochii cît e zarea), auditive (la vorbă-n drum, trei ceasuri trec – ; toți frații mă vorbesc de rău; mama mă blăstemă), dinamice (ea pleacă, eu mă fac că plec). Elementele prozodice sunt: strofa care este catren, ritmul este iambic. Din punct de vedere dispozitiv rima tinde spre a fi împerecheată, iar din punct de vedere metric rima este masculină.