Geneza poeziei urca pana la anul 1925, cand Blaga publica o prima varianta in “Gandirea”, sub titlul Biografia mea pentru un prieten. Pana la editia critica de Poezii din 1942, Biografie a suferit cateva modificari si a fost inclusa in volumul Lauda somnului (1929).
E prima poezie a volumului si a ramas un text definitoriu pentru identitatea artistica a poetului. Semnificatiile trebuie asezate in relatie cu acelea ale etapei si contextului creator. Lauda somnului a fost definitivat in 1928, inscriindu-se in a doua etapa a creatiei blagiene, acea “varsta simbolica” marcata de “ruptura ontologica” intre eu si cosmos, pierderea dimensiunii paradisiace si sentimentul instrainarii.
1.
Tema poeziei este universul, destinul omului, cunoașterea şi necunoscutul.
Cunoașterea și necunoașterea (“lumina” şi “umbra”), iadul și raiul (“muntele cu crini”), toate acestea sunt marcate de contradicțiile universului eului liric.
2.
Poezia poate fi inclusă în curentul literar – Expresionism, fiind un apel de salvare a omului, a valorilor sufletești. Se observă întoarcerea spre etern.
Se pune accent pe detașarea de trup, pe spiritualitate, pe renunțarea la valorile materialismului cotidian.
Strămoșii noștri, cunoșteau mai multe ca noi și erau apropiați mai mult de transcendență (partea de dincolo a lumii reale) - ceea ce încearcă să readucă Blaga în actualitate, prin cultivarea curiozității față de latura imaterială a vieții, față de ceea ce ar conta cu adevarat.
Mai târziu, Grigore Vieru a lansat și el un apel tinerilor în poezia ”Legământ”: ”Ci să nu închideţi cartea. Ca pe recile-mi pleoape. S-o lăsaţi aşa deschisă, Ca băiatul meu ori fata. Să citească mai departe. Ce n-a reuşit nici tata” - o dedicație geniului eminescian, care la fel, stăruia asupra înaltelor valori spirituale și morale.
Mesaj similar - sensibilizarea și revenirea generațiilor actuale, către rădăcini (strămoși), către esență, în fine ... către sacru.
3.
Titlul. Cuvântul ”biografie” e folosit la figurat, este o definire, o punere în-imagini artistice a stărilor, a frământărilor poetice în raport cu existenta și creația. Titlul nu trebuie înțeles în modul direct, ci ca un simbol cu mai multe conotații.
Deși poezia se intitulează “Biografie”, ceea ce sugerează consemnarea amănuntelor bine știute, textul insistă asupra necunoscutului din viata poetului (“Unde şi cînd m-am ivit în lumină, nu ştiu / din umbră mă ispitesc singur să cred/ că lumea este o cântare / Străin zâmbind, vrăjit suind/ în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare”).
4.
Biografie e un poem orfic despre cântărețul care însuflețește lucrurile cu glasul, lira, cuvântul său. În vraja luminii cosmice şi a cântecului universal, eul străbate calea ascensională a desăvârșirii. Fiinţă atemporală, el vine dintr-un neştiut tărîm al adîncului: “Unde şi cînd m-am ivit înlumină nu ştiu, / din umbră mă ispitesc singur să cred / că lumea e o cîntare”. Lumea - lumină spre care suie vrăjit e totuşi tărîmul în care chemarea orfică înlesneşte întîlnirea cântării şi a cuvintelor stinse în magia poeziei. Aici împlinindu-se, tentînd către “dezmărginire”, cîntăreţul îşi cercetează“puterile” orfice: “Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, / câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund”.
5.
Chiar din primele două versuri, eul liric a folosit ca mijloc de exprimare antonimia dintre lumină şi umbră. În acest context lumina este semnul împlinirii, al cunoașterii poetice, iar umbra simbolizează destinul uman, misterios, limitele cunoașterii raționale, necunoscutul. Prin contradicțiile universului, eului liric se dedublează (“străin zîmbind”, “ma-mplinesc”). Aici sensul împlinirii este cunoașterea poetică a lumii prin proiectarea ideilor eului.
Metafora din prima strofa( “Lumea e o cantare”) situează figura umană în două sfere diferite: în sfera Binelui şi în cea a Răului. Sfera Binelui aparţine paradisului, raiului, muntelui cu crini, iar sfera Răului aparţine unui plan opus Binelui şi anume iadului(“ coperişele iadului”). Dar lumea este o cîntare pentru că în diversitatea ei fascinanţă există o armonie unificatoare. Cîntecul reprezintă o prelungire în lumea tăcerii originare fiindcă numai în el se regăseşte echilibrul şi armonia.
6.
Strofa a doua descrie universul interior al eului, ca unul închis; meditativ incercînd să sondeze necunoscutul(“ Seara se-ntamplă mulcom s-ascult/ în mine cum se revarsă / poveştile sîngelui uitat de mult”). Seara se asociaza cu reîntoarcerea spre sine şi spre strămoşi, concentrînd spaţiul (“ în cercul aceleiaşi vetre”) şi timpul (o durată temporală este parcursă în acest “ schimb de taine cu strămoşi”), iar “ziua” devine simbol al “risipei pe sine” (“ziua trăiesc împrăştiat ca furtuna”). Tot în această strofă sunt şi alte simboluri: pîinea (ca simbol al hranei spirituale ce reprezintă amintirea originilor) şi luna (simbol al trasformării, al visului)(“ Binecuvînt pînea şi luna”)
7.
motive literare:
- în prima strofă desprindem motivul luminii, a umbrei, a străinului, a împlinirii, a vorbelor, a vânturilor, a iadului, a muntelui cu crini, motivul vetrei şi cel a strămoșilor.
- în stofa a doua descoperim motivul norodului, a serii, a sîngelui, a pîinii, a lunii.
- în strofa a treia sînt aşa motive ca : motivul cuvintelor, a cîntecului, a tăcerii, a somnului lumii şimotivul stelei
8.
”Biografie” de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice la relaţia poet-lume. Eul liric participă și încearcă să-l introducă și pe cititor în actul autocunoașterii.
9.
Concluzii. Ca prezenţă modernistă vom sublinia marea problemă a cunoaşterii ce implică conexiuni cu filosofia şi mitologia, dar şi cultivarea temelor luminii, umbrii, efemerității vieții, a vieții şi a morţii şi motivul raiului şi iadului. Singura prezenţă tradiționalistă e tema cultului înaintaşilor. "Biografie" de Lucian Blaga este o artă poetiă deoarece capătă valoare emblematică pentru viziunea asupra lumii. Poetul (eul liric) vede lumea ca "o cântare" prin lumină spre umbră. Totodată eul liric simte legătura cu înaintașii, cu strămoșii într-o manieră magică, aproape de teoria reîncarnării dinreligia budistă ("Seara se-ntâmplă molcom s-ascult / în mine cum se tot revarsă / poveștile sângelui uitat de mult").