Tema poeziei „Asfințit marin”:
reprezintă trecerea timpului, o cadență care converge spre începuturi, o perpetuă întoarcere a lumii în orizontul de taine din care s-a născut.Face parte din :
Poezia „Asfințit marin”, care face parte din volumul „La curțile dorului” – 1938Viziunea filozofico-lirică :
Poetul ne invită la o cunoaștere lirică a universului, ceea ce presupune sporirea gradului de mister al realității, față de o descriere logică, fixă și seacă, fără emoție. Lucian Blaga construiește poezia filozofica a fiorului, a emoției și ghidează trăirile eului liric în planul cosmic. Într-o astfel de lume, de aventură a cunoașterii ne cheamă poezia "Asfințit marin".Titlul poeziei :
Titlul este metafora reflectării realului, în oglinzile imaginarului, într-un spațiu etern. Marea trecere capătă o proiecție universală prin mijloacele unui element cosmic, soarele, liantul dintre diurn și nocturn, dintre timpul profan și serafic al veșniciei. Acuarela liniștitoare a spectacolului apei. Este aventura peste spațiile nemărginite ale mării, ritual de trecere, dar și aventura cuvântului, atât de comună poeticii blagiene.
Figuri de stil :
Tablourile multiple prezentate sunt concentrate in distihuri de o sonoritate meditativa, se proiecteaza intr-o viziune exotica asupra lumii neptunice, vazuta ca un taram de o ireala frumusete: Piere in jocul luminilor/ saltul de-amurg al delfinilor. Numărul distihurilor este simbolic: 7 – cele 7 unități ale poeziei refac ceea ce numeau indienii cei 7 pași ai lui Budha, pași care-l poartă pe acesta în centrul lumii cosmice. Misterele mitraice vorbesc și ele de o scară a lumii cu 7 trepte, fiecăreia corespunzându-i un metal diferit, sinonim unui cer planetar. Poetul va reface astfel acest scenariu mitico-ritual prin parcurgerea acestor trepte inițiatice. Pentru el, centru lumii nu va fi Empireul dantesc, ci Steaua Polară, nordul cosmic („Steaua te-atinge cu genele”).
Trecerea inevitabila e marcata de un paralelism subtil intre elemente ale efemerului si ale eternitatii, o stergere a liniilor diurne sub semnele umbrei, ale noptii, cufundate treptat in marile somnului, in linistea cosmica, universala.
Metafora "lacrima Domnului" adaugă antiteza materie-divin terestru-cosmic. "Lacrima" prin transparenta ei inseamna posibilitatea reflectarii luminii reale prin emotie, fapt ce duce la venerarea acesteia.
Soarele cade in marile somnului aluneca in imagina. Somul simbolizeaza posibilitatea de a trece in planul reveriei, el avand rolul de a arata balanta dintre moarte in viata . Iesirea din contingent , profane in sacru se intermediaza prin beatitudine.Aventura cunoasterii traverseaza dn planul real , efemer in hiperbola contopirii cu universal. Marea este un spatiu mistic, sugerand o lume a tacerii. Opozitia zi-noapte/lumina-intuneric continua ideea trecerii si in al doilea distih. Glasul zilei simbolizat de "vesti" I se opun "povestile inserarii" generatoare de fantastic.
Metafora vestilor continue ideea contingentului nedizolva de ratiune, acesta parand nesigur deoarece viziunea poetica retine doar semnele existentei. Umbra ca sursa a magiei transfera semnele vietii, in plan metaforic, in planul gandirii pentru a le invalui intr-un mister si mai mare, intr-o frumusete coplesitoare.Steaua ce te atinge "cu genele" este ingerul somului cu gesture tandre si ocrotitoare. Lumina ei este un simbol al cunoasterii poetice care talmaceste semnul vietii.
'Largile vremi' deschid o perspectivă a timpului cosmic, etern. Interogatia si invocatia retorica adresata inimii, implica prezenta eului liric , aceasta facand-o palpabila si marind sentimental subiectivitatii. Interogatia retorica : "Pentru cine ai catargele?"sugereaza marea aventura a cunoasterii dincolo de timpul individual, intr-un spatiu colectiv , etern.