Blaga - AMURG DE TOAMNĂ - Comentariu

1.

Tema poeziei:

este natura, susținută de descrierea unor aspecte din anotimpul Toamnă.

2.

Pastel ca specie lirică:

în care poetul descrie un tablou din natură, apelând la imagini vizuale, motorii, olfactive, auditive, precum şi la figuri de stil şi motive literare care compun armonizarea planului terestru cu cel cosmic. Eul liric îşi exprimă direct sentimentele faţă de peisajul conturat prin descriere.
Poezia Amurg de toamnă nu este un pastel tradițional, de admirație a naturii exterioare, peisagistice. Natura este pentru poet numai un punct de plecare pentru meditaţie, pentru cugetare. Blaga exprimă în poezie dorinţa de identificare a eului liric cu natura primară. De la exteriorizare poetul ajunge la interiorizare și autocunoaștere.
Poezia Amurg de toamnă este, un pastel spiritualizat, o descriere realizată cu stări şi sentimente, un peisaj stilizat.

3.

Face parte din: 

Pastelul ”Amurg de toamnă” face parte din al doilea volum de poezii - ”Paşii profetului” (1921) - în care Blaga ilustrează o posibilă fericire a omului în spațiul rustic, natura fiind o permanentă sursă de încântare şi energie primară. 
 
4.

Titlul poeziei:

semnifică anotimpul prezent în această poezie, exprimat printr-o metaforă, termenul de „amurg” numeşte un fenomen cosmic, apusul unui astru şi nu sfârşitul unui anotimp. Amurg de toamnă transferă descrierea concretă a unui tablou din natură în sferă spirituală, referindu-se la starea psihologică a eului liric metaforizată prin acest titlu.

5.

Semnificații și limbaj artistic:

În prima secvenţă lirică, elementele concrete ale lumii exterioare sunt dominant cosmice - „amurgul”, „nori”, „o rază” - teluricul fiind definit printr-un simbol fragil - „o frunză” - şi altul abstractizat - „vârf de munţi”. Lumina amurgului sugerează apusul din sufletul poetului, care fusese pe culmile extazului, „din vârf de munţi” şi acum nu mai există decât cenuşa sub care arde mocnit „jeraticul” pasiunilor trecute.

 
Imaginea vizuală a naturii este inedită şi realizată prin personificarea amurgului care „suflă / cu buze roşii” şi „aţâţă” pasiunea din inima poetului, pe care el încearcă s-o stingă, s-o estompeze cu iluzia exprimată prin metafora „vălul subţire de cenuşă”. Din strălucirea sufletească a mai rămas doar „O rază”, care sugerează starea emoţională a eului liric prin personificarea „vine goană din apus / şi adună aripile şi se lasă tremurând”. „Frunza” este metafora care sugerează eul liric, sufletul fragil al poetului pentru care este prea mare greutatea pasiunii, redată prin metafora personificată a razei: „O rază / [...] se lasă tremurând / pe-o frunză”.


Ultimele două versuri ale acestei strofe - „dar prea e grea povara - şi frunza cade” - exprimă eşecul interior al sinelui poetic, o cădere psihică în urma unei puternice pasiuni. Culoarea dominantă în prima strofă este roşul, care poate semnifica pasiunea arzătoare a unei iubiri apuse, din care a rămas numai jăraticul ascuns cu grijă sub vălul de cenuşă. Elementele cromatice sunt fie exprimate direct prin epitetul „buze roşii” ori sugerate de „spuza” şi „jeraticul”, substantive sugestive pentru această culoare.


Ultima strofă

Ultima strofă dezvăluie profunda sensibilitate a eului liric, printr-o interjecţie şi o exclamaţie - „O, suflet!” - ce se constituie într-o confesiune. Poetul doreşte să-şi protejeze sufletul de pasiuni profunde, care sunt sugerate de metafora „rază de lumină” - Să mi-l ascund mai bine-n piept / şi mai adânc, / să nu-l ajungă nici o rază de lumină”. Sufletul prea plin de sensibilitate al poetului n-ar rezista la o altă presiune, emoţie interioară şi „s-ar prăbuşi”.

Confesiunea lirică din această secvenţă este ilustrată prin pronumele şi verbul la persoana I singular - „mi-l ascund” şi prin mărturia dramatică din ultimul vers al secvenţei privind pericolul în care se află sufletul său ce „s-ar prăbuşi” dacă o altă emoţie profundă l-ar cuprinde.

Ultimul vers al poeziei formează singur o strofă, este un vers liber şi exprimă concluzia „E toamnă”, lăsând deschisă meditaţia asupra ideii de toamnă ca anotimp sau ca stare sufletească de deprimare, de oboseală psihică.

6.

Prozodia

Poezia nu are rimă, versurile sunt albe, măsura este variabilă, iar ritmul lipseşte, ceea ce sporeşte originalitatea creaţiei şi prin forma ei nu numai prin conţinutul de idei.

Poezia este alcătuită din trei strofe inegale şi un vers liber, în final. Compoziţional, are două secvenţe lirice - o realitate exterioară, în primele două strofe, o realitate interioară în ultima strofă şi o concluzie exprimată prin versul liber. 

7.

Concluzii

Poezia Amurg de toamnă este reprezentativă pentru concepţia filozofică a lui Blaga privind arta poetică, ce ar putea fi exprimată succint prin ideea „cunoaşterea înseamnă iubire”. Acest crez poetic a fost exprimat sugestiv de Blaga în poezia Leagănul: „Eram aşa de obosit / şi sufeream. / Eu cred că sufeream de prea mult suflet”.

Poet profund original şi interiorizat, Lucian Blaga percepe o natură spirituală, cu străluciri puternice în sufletul său prea plin de încântare şi beatitudine. Poezia Amurg de toamnă este, aşadar, un pastel spiritualizat o descriere realizată cu stări şi sentimente, un peisaj stilizat.

Poezia,,Amurg de toamnă” este lirică, deoarece, prin vocea  eului liric autorul comunică în mod direct printr-un limbaj expresiv emoţiile şi gândurile trăite într-un moment de tristețe al toamnei, anotimp al declinului iubirii,este sfârșitul spre care se îndreaptă sufletul nefericit.