Poezia „Riga Ciypto şi lapona Enigel” face parte din volumul „Joc secund” publicat în anul 1930. Subintitulată „baladă” răstoarnă totuşi acest concept tradiţional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaştere şi poem alegoric.
Modernismul este un curent literar constituit la sfârşitul secolului al XlX-lea, promovat în literatura română de Eugen Lovinescu prin revista „Sburătorul”. Prin intermediul acestei reviste se promovează o orientare bazată pe ideea sincronizării literaturii române cu literatura europeană, prin imitaţie şi adaptare. Modernismul presupune atitudini anticlasice, antiacademice, antitradiţionale şi anticonservatoare şi se bazează pe ruptura faţă de trecut şi pe negarea valorilor din etapa anterioară. Revista „Sburătorul” şi cercul literar format în jurul acesteia condamnă tradiţionalismul, misticismul ortodoxist şi ostilitatea faţă de civilizaţie. Printre poeţii care şi-au publicat creaţiile în paginile revistei se numără Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Ion Barbu. Modernismul presupune o mare variaţie tematică, poeţii care se încadrează în această tipologie fiind preocupaţi în primul rând de căutarea unor noi teme, de a da naştere unui nou limbaj poetic, care nu mai respectă canoanele anterioare, de a evolua de la epic la liric şi de reducerea la lirism.„Riga Ciypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu este o poezie modernă prin următoarele trăsături: raportarea polemică la tehnicile poetice ale înaintaşilor, cultivarea ambiguităţii şi a echivocului specifice limbajului poetic modern, promovarea poeziei ca act de cunoaştere, folosirea unor motive ale literaturii anterioare în contexte inedite.
Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de iubire din lumea vegetală, o baladă fantastică în care întâlnirea are loc în spaţiul oniric (ca în „Luceafărul”). Structura narativă implică interferenţa genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic şi de lirismul măştilor, personajele având semnificaţie simbolică.
„Luceafăr întors”, poemul prezintă drama cunoaşterii şi incompatibilitatea dintre două lumi/două regnuri.
Titlul baladei face trimitere la marile poveşti de dragoste din literatura universală, „Romeo şi Julieta”, „Tristan şi Izolda”. La Barbu însă membrii cuplului sunt antagonici, personaje romantice excepţionale, care fac parte din regnuri diferite. Fiecare se află în lumea lui pe o treaptă superioară, dar povestea de dragoste şi întregirea cuplului sunt imposibile, mai ales din cauza aspiraţiilor fiecăruia.
La nivel formal poezia este structurată în două părţi, fiecare dintre ele reprezentând câte o nuntă. Se împrumută formula narativă specifică genului epic, şi anume „povestirea în ramă”. Prima nuntă este una posibilă, reală care constituie cadrul pentru cea de-a doua nuntă, cea fantastică care va avea un final nedorit, riga Crypto fiind nevoit să accepte căsătoria cu măselariţa.
Prima parte, cu rolul de prolog, cuprinde primele patru strofe şi conţine dialogul menestrelului cu un „nuntaş fruntaş” la „spartul nunţii”. Nuntaşul îl roagă pe menestrel să zică „încetinel” povestea craiului Crypto şi a lui Enigel. Portretul menestrelului este fixat prin trei epitete „trist”, „aburit”, „mult îndărătnic”, iar invocaţia este repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană şi intrarea intr-o stare de graţie necesară zicerii unei poveşti exemplare.
Partea a doua conţine povestea propriu-zisă dintre riga Crypto şi lapona Enigel şi se constituie din mai multe secvenţe poetice: portretul şi împărăţia lui Crypto, prezentarea locului natal al lui Enigel şi oprirea ei din drum în poiana lui Crypto, întâlnirea celor doi, chemările adresate de Crypto fetei şi primele refuzuri din partea acesteia, refuzul categoric al fetei şi relevarea idealului său, încheierea întâlnirii celor doi şi pedepsirea lui Crypto din final. Modurile de expunere sunt descrierea, dialogul şi naraţiunea.
în debutul părţii a doua sunt prezentate personajele: în lumea lui, Crypto este un ales şi are statut superior: „împărăţea peste bureţi / Crai Crypto, inimă ascunsă”. Deşi admirat, are parte şi de adversităţi, deoarece este bârfit, supuşii săi îl consideră „sterp” şi „nărăvaş” deoarece nu-i înţeleg aspiraţia de a-şi depăşi condiţia de ciupercă. Spaţiul definitoriu al existenţei lui Crypto este umezeala perpetuă, un spaţiu impur, amestec de elemente primordiale apă şi pământ. Enigel, fiinţa la care visează aparţine regnului uman vine „din ţări de gheaţă urgisită”, spaţiu rece ceea ce explică aspiraţia ei la soare şi lumnină. Această aspiraţie o face deosebită în lumea sa. Singura asemănare dintre cele două fiinţe este astfel statutul superior pe care îl are fiecare în lumea lui.
în drumul ei spre sud, „lapona mică, liniştită”, Enigel se opreşte în poiana lui Crypto, unde este rugat de acesta să rămână alături de el în lumea umedă şi răcoroasă a plantelor pădurii. întâlnirea dintre cei doi se realizează prin intermediul visului, motiv romantic care face trimitere la poemul „Luceafărul” al lui Eminescu. Regele ciupercă încearcă să o ademenească pe Enigel prin trei chemări, care constituie un element de simetrie al poeziei. Aceste chemări sunt urmate de trei refuzuri ale fetei. Imposibilitatea nuntirii dintre cei doi este exprimată prin intermediul opoziţiei soare/umbră, care subliniază de fapt relaţia fiecăruia cu universul. Incompatibilitatea peste care niciunul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Ciypto se teme de lumina soarelui, „eu de soare mult mă tem”, în timp ce lapona aspiră spre acesta: „Mă-nchin la soarele-nţelept”. Fiinţa superioară îşi dă seama că iubirea lor nu este posibilă şi că opoziţia dintre soare şi întuneric, dintre raţiune şi instinct nu va putea fi niciodată anulată. Pentru a-şi continua drumul spre soare şi cunoaştere lapona refuză descântecul rigăi, ce se întoarce în mod brutal împotriva acestuia şi îl distruge. El cade victima neputinţei şi îndrăznelii de a a-şi depăşi limitele, de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. Oglindirea ritualică produce degradarea. Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupearcă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn:„Cu Laurul-Balaurul / Să toarne- n lume aurul /…/Cu măselariţa mireasă / Să-i ţie de împărăteasă.” încercarea fiinţei inferioare de a-şi depăşi condiţia este pedepsită cu nebunia.
Aşadar, condiţia omului obişnuit, comun este tragică prin neputinţa acestuia de a aspira la valori spirituale superioare, precum şi setea de absolut de care este stăpânit omul superior, ce aspiră către cunoaştere, lumina spirituală fapt ce a lacut ca balada „Riga Crypto şi lapona Enigel”să fie numită „un luceaiar întors”. Incompatibilitatea celor două fiinţe ce aparţin la două lumi diferite din „Luceafărul” eminescian este şi ideea acestei balade, numai că omul superior este fata (lapona Enigel), iar fiinţa inferioară este regele ciupercă, Riga Crypto.
în concluzie „Riga Crypto şi lapona Enigel”, de Ion Barbu este o poezie modernă, în care autorul îşi prezintă viziunea despre lume dintr-o dublă perspectivă. La nivelul formei polemizează cu literatura înaintaşilor, alegând să scrie o baladă. Se pot remarca şi elemente specifice liricii barbiene, cum ar fi motivul soarelui, motivul increatului, motivul oglindirii. Limbajul este o sinteză a limbajului poetic anterior, folosind atât cuvinte populare, care subliniază caracterul de baladă al poeziei, cât şi metafore simbol, care atrag atenţia asupra sensului alegoric. Prin intermediul acestui poem, Barbu neagă o întreagă tradiţie literară: înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un miracol în sine, poetul prezintă drama incompatibilităţii şi legea nemiloasă a iubirii.