Opera lirică Altfel descrie sub forma unui lirism obiectiv singurătatea care apasă ființa umană.
Din punct de vedere structural, poezia este compusă din două catrene.
Incipitul operei fixează motivul central, singurătatea. Într-o lume degradantă dialogul cu sine este o formulă de încercare a păstrării echilibrului spiritual. Prin metafora cer de plumb este marcată imposibilitatea atingerii transcendentului. Este descrisă treptat ruperea de sine a ființei umane( creierul ardea) Singurătatea omului se adâncește, pustiul devine mai larg. De asemenea se observă o deromantizare, noaptea este în contextul operei supusă analizei un moment de chin.
Cântul care avea efecte tămăduitoare este absent. Gândurile devin tot mai grele, iar singurătatea se accentuează. Eul liric este obiectiv, dar prin intermediul omului solitar se proiectează pe sine. De asemenea, textul poate fi interpretat și prin filtrul de artă poetică. Într-o lume desprinsă de valorile culturale, poetul caută în zadar alinarea. Doar comunicarea cu sine rămâne o variantă de alinare. Fiind o poezie simbolistă, se observă cromatica, care sugerează degradarea. De asemenea paralelismul sintactic accentuează ideea poeziei.