Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul transmite în mod direct sentimente și gânduri prin intermediul imaginilor artistice si al figurilor de stil.
Trăsăturile genului liric:
-prezența eului liric prin verbe, pronume personale ( eu, mie, imi, mi, mă, m, noi, nouă, ne, ni) și adjective pronominale posesive ( meu, mea, mei, mele, nostru, noastră, noștri, noastre) la persoana I, numărul singular și sau plural.
- adresarea directă prin verbe, pronume personale ( tu, ție, îți, ți, voi, vă, v), adjective pronume personale ( tău, ta, tăi, tale, vostru, voastră, voștri, voastre) la persoana a II-a, numărul singular și sau plural.
- prezența imaginilor artistice și a figurilor de stil, care oferă expresivitate textului. Imagini artistice ( vizuale, auditive, statice, dinamice ( motrice), cromatice) realizate, transfigurate prin figuri de stil : ( metaforă, epitet, hiperbolă, personificare, enumerație, inversiune, repetiție, comparație).
-descrierea tip tablou sau tip portret cu caracter subiectiv, ca mod de expunere predominant.
Textul liric este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.
Titlul poeziei ilustrează tema, reprezentând o încercare de fixare a unui reper temporal –iarna-
luna decembrie-decembre-forma regională, dar și pronunția în limba franceză. Calea de intrare în lumea albului,a zăpezii,a poveștilor,a visului este o trăire de iarnă,de neliniște,de frigul din suflet.
În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului,descriind în mod direct un peisaj de iarnă ireal,paradisiac –iarna anotimp,iarna ca trăire a sentimentelor,a zilelor trecute.
Poezia se deschide cu imaginea vizuală a paradisului hibernal imaginat rece, de gheață cu licăriri, care-și cuprinde sub mantia regală armonia ființei și a lumii. Din magia teiului romantic ecoul,,clopoțeilor”cu sunete tânguitoare ,,suspină”ireal în armonia lumii-este sunetul de purificare.
Semn al vieții,lumina-strălucirea astrală-aduce, printr-o rază gingașă, descoperirea misterului din,,legenda ideală”-plăsmuiri fantastice ale speranței,care-n vraja nopților emoționează sufletul inocent.Peisajul de basm este imaginar,visat,culoarea dominantă a tabloului este albul-argintiu hibernal strălucitor,într-un tărâm vrăjit,un spațiu plin de vibrații luminoase,conturat de coloanele țurțurilor.Privirea nu poate cuprinde albul nesfârșit marmorean al priveliștii.Tabloul are, pe lângă atributul nobleței și pe acela al luminiscenței.Într-o atmosferă obscură,o lumină,,cernită”tristă se risipesc dorințe nemărturisite ale căutătorilor de Credință, Speranță, Dragoste și Noroc.
Finalul poeziei este o adresare directă către,,feți”-cei curați, nepătați, imaculați asemenea anotimpului dominat de liniște,ce-și duc traiul într-un un timp de clarificare ,iar albul atât de prezent le aduce gânduri pure și creatoare.Vocativul,,feți dulci” are valoare afectivă, putând exprima îndemnul de a trăi clipa. Este o perioadă de introspecție, contemplare, de navigare către eul interior,iar ei se schimbă în interiorul ființei lor.În IARNA lor VIAȚA încă există, dar locuiește în locuri întunecate și tăcute,,în umbra lămpilor cernite”.
În al doilea rând, textul este liric, fiindcă există un eu liric. Acesta îşi face simţită prin pronumele ,,ți;voi”;prin verbele la persoana a2a: „alungi,ajungi,fiți”, descrierea conturează legătura dintre poet și un apropiat imaginat ,pentru a-l face părtaș la imaginea anotimpului din natură,dar și din viața omului. De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în exclamaţia din final prin care transmite îndemnul către armonie și iubire în viață.
În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Tabloul iernii este static, alcătuit din imagini vizuale ce se derulează lent, create de o privire parcă visătoare, contemplativă, melancolică . Expresivitatea este realizată prin figuri de stil:epitete simple:,,lin,neatins,diafană,siderală,de argint,alb,neprihănit”arătând frumusețea și puritatea anotimpului,a unei lumi închipuite; comparațiile:,,ca un paradis,ca-n vis,ca niște frunze de trifoi”exprimă melancolia trăită în visare. Imaginea vizuală a iernii de poveste,grandios spectacol, apare în spațiul vast al naturii exprimat prin cuvinte din câmpul semantic al iernii:,,decembre,clopoței,țurțuri,feerie de argint.” Nearticularea substantivelor indică faptul că localizarea nu este precisă, limitele vizuale ale cadrului lărgindu-se, tinzând către infinit.
Imaginea auditivă-personificatoare:,,vaiet lin de clopoței suspină” este discretă, prinsă în vraja decorului alb.Culoarea predominantă a peisajului din natură,dar și din viață este albul argintiu completează puritatea și transparența atmosferei. În această amplă imagine arhitecturală, cuvintele aduc sugestii de lumină – de sunet , de mister maiestos, nemărginit.
Prezentul verbelor folosit des în poezie amplifică trăirea poetului în spațiul hibernal al naturii și al sufletului omului.
Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură neegală,rimă încrucișată şi ritm iambic.
În concluzie, textul este liric, deoarece, prin vocea unui eu liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de iarnă, folosind un limbaj expresiv ,înțelegând că noi,oamenii trebuie să fim asemenea copacilor ce știu să traverseze o iarnă. Ața cum trec viscolul, gerul, furtunile, fulgerele, înghețul, ninsoarea și vijeliile, așa trec și vicisitudinile vieții.( Nu uita asta niciodată și nu lăsa să se stingă,,lampa”aprinsă cu speranța că va lumina negurile vieții).