Tema poeziei evidențiază o confesiune, mai exact, părerea poetului cu privire la trăsăturile iubitei, trăsăturile acesteia fiind schițate gingaș.
Apartenența poeziei „Creion” la curentul literar modernist
Poezia „Creion” face parte din volumul „Cuvinte potrivite”, apărut în anul 1927, și se încadrează în curentul modernist.
Motivare:
Poezia are la bază principalele coordonate ale modernismului interbelic, fiind un material ce aparține genului liric. Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care ideile, emoțiile, sentimentele sunt exprimate în mod direct de către eul creator. Subiectivismul domină textele lirice, prezența eului liric fiind nemijlocită. Acest lucru este observabil și în textul nostru, subiectivitatea fiind evidențiată prin mărcile eului liric, acestea din urmă dovedind prezența eului la nivel textual. Elementele care demonstrează implicarea afectivă a eului sunt: verbele și formele pronominale la persoana I și a II-a: „tăi”; „mi-s”; „ta”; „să-mi fie”.
Universul poeziei
În ”Creion” (volumul Cuvinte potrivite) poetul isi rezerva placerea de a stabili niste "corespondente" care, la modul grav, implica de fapt cosmicul, dar care nu exclud placerea ludica, transcrisa intr-o tonalitate adecvata. Portretul fiintei iubite este atent "descompus" pentru ca fiecare element component, insotit de atitudinea afectiva a poetului {"dragi"', "drag"), sa devina termenul prim al unei comparatii in care celalalt termen este un element al acvaticului, lucru deloc intamplator din moment ce, inainte de a fi limita dintre celest si terestru in extremitatile lor (azurul si fundul lacului), el asigura in ultima instanta o oglindire a intregului cosmic. Prin aceasta oglindire se realizeaza atat accesibilizarea inaltului, a intangibilului azur, cat si o evidenta spiritualizare a materialului, a vegetalului, in cazul poeziei, copacul:
"Obrajii tai mi-s dragi/Cu ochii lor ca lacul/in care se-oglindesc / Azurul si copacul".
Procesul amintit este valabil si in sens invers: inconsistenta surasului este "fixata" printr-o comparatie care mizeaza exclusiv pe materialitatea termenului comparat, plasat nu intamplator de poet la nivelul ultim al spatiului terestru:
"Surasul tau mi-i drag
Caci e ca piatra-n fund".
Dominanta este fara indoiala in poezie placerea ludica, fiindca jocul fin al asociatiilor transcende sentimentul propriu-zis. Poemul este in mod indiscutabil atat de arghezian (si) prin miniaturizarea realului, proces care il plaseaza pe poet, mai mult sau mai putin orgolios, intr-o ipostaza de autentic orfevrier ce nu-si tagaduieste insa intentia de a concura, cel putin intr-un anumit registru si intr-un anumit mod, actul demiurgic:
"Si capul lau mi-i drag.
Caci e ca malu-n stuf,
Unde paianjeni dorm.
Pe zori facute puf.
Finalul poeziei pune sub semnul intrebarii sentimentul {"Faptura ta / Nu trebuie sa-mi fie / De ce sa-mi fie draga?"), aspect interpretai ca o "interdictie inhibitorie" (Serban Cioculescu), pentru a pastra fiinta feminina intr-un statut ideal. La fel de convingator ni se pare insa si sensul spre care indreapta atentia coerenta semnelor poetice din text: faptura iubitei, sinteza a contrastelor ("De chin si bucurie"), identificabila pana la un anumit punct cu elementarul, este descoperita ca un univers, ca o realitate obiectiva, care nu impune o receptare in mod obligatoriu afectiva.
Eul liric
În prima strofă poetul reușește dea atribute deosebite ființei iubite cu ajutorul personificării, iubita fiind comparată cu natura, ochii acesteia sugerând misterul ființei umane: «ochii lor ca lacul/ În care se-oglindesc/ Azurul și copacul». Sentimentele, ideile, convingerile eului creator sunt exprimate în mod direct. Astfel, spre deosebire de genul epic, în cadrul căruia ideile autorului sunt transmise cu ajutorul personajelor ṣi al acţiunii, genul liric are în vedere exprimarea nemijlocită a trăirilor interioare. Din acest motiv, încă din prima strofă eul liric îṣi exprimă în mod direct admirația față de fiinţa iubită: «Obrajii tăi mi-s dragi».
Strofa a doua accentuează funcția expresivă și estetică a limbajului conotativ (cuvintele capătă un sens figurat). Astfel, în această strofă, imaginarul poetic îmbracă realitatea concretă într-o formă artistică specific argheziană.”
Figuri de stil
Limbajul utilizat de Tudor Arghezi în versurile poeziei „Creion” se distinge în literatura română, fiind folosit într-o manieră plastică. Poezia „Creion” este ea însăși o metaforă, sistemul de gândire arghezian fiind evidențiat prin viziunea pe care poetul o adoptă, preocuparea pentru adorarea ființei iubite, zbuciumul interior și oscilarea între bucuria chemării iubitei și nehotărâre…