Tema fabulei Dreptatea leului, publicata in volumul Poezii (1842), este dictatura.
Pentru a ilustra acest aspect nefast al conduitei umane, autorul aduce in scena personaje din lumea animalelor si relateaza o intamplare cu talc. imparatul Leu a fost indemnat de catre maimuta, o vestita vrajitoare, sa-l sacrifice pe cel mai puternic din ostirea sa, pentru a iesi biruitor in lupta cu riga Pardos.
Acesta se adreseaza multimii in scopul desemnarii eroului menit sa se jertfeasca pentru atingerea idealului. Leul insa, cu multa umilinta, isi va marturisi neputinta:
"Cat pentru mine unul, cum vreti dar mi se pare
Ca nu prea sunt puternic, caci patimesc de tuse".
Vulpea intervine in discutie si ii justifica atitudinea:
" inaltimea ta esti / Oricat de slab poftesti , iar mai marii imparatiei urmeaza exemplul conducatorului:
"- «Dar si puterea noastra
E indestul de proasta»,
Strigara tigrii, ursii, si cu un cuvant toate
Lighioanele-acele ce erau mai coltate." in final, cel mai puternic e considerat iepurele:
"«la vedeti-l! strigara. Cu buna-ncredintare
El este cel mai tare!
S-ascundea urecheatul, si nu-i placea sa moara
Ca sa ne faca noua biruinta usoara!»"
Totul este insa o alegorie, un joc al simbolurilor, caci sub masca atator animale recunoastem trasaturi standardizate ale unor personaje ce inlesnesc incadrarea lor in anumite tipuri umane. Astfel, leul, ursii, tigrii sunt conducatorii tirani, incapabili de a se jertfi pentru un ideal. Vulpea intruchipeaza tipul politicianului lingusitor, perfid, iar iepurele reprezinta sluga sacrificata pentru indeplinirea aspiratiilor celor puternici.
Situatia ridicola - desemnarea iepurelui drept cel mai puternic dintre animale - este folosita de autor cu scopul de a pune in lumina comportamentul eroilor, fiind orientata spre comicul de caracter.
Dialogul dramatizeaza textul si reprezinta principalul mijloc indirect de caracterizare a personajelor, care se definesc prin limbaj, gesturi, atitudini. Schimbul alert de replici evidentiaza structura sufleteasca a acestora si le dezvaluie carentele morale: lasitatea, fatarnicia, cruzimea.
Rolul naratorului este de a pune in miscare personaje si de a coordona scenariul. Atitudinea sa ironica fata de universul creat reiese din maniera in care relateaza intamplarile si isi prezinta eroii introdusi in scena. inca de la inceput conflictul iscat intre Leu si Pardos este ridiculizat, subliniindu-se contrastul dintre motivul acestuia si amploarea ripostei:
"Leul, de multa vreme, ridicase ostire,
Sa se bata cu riga ce se numea Pardos;
Caci era intre dansii o veche prigonire,
Si galcevire mare, pentru un mic folos".
Personajele sunt, de asemenea, satirizate:
" vulpea se tavaleste, moare,
Oftand dupa curcanii ce inca i-au scapat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De doua coarne groase in inima patruns".
Ironia naratorului este simtita inca din titlu: continutul fabulei infirma ideea exprimata de acesta. Nu dreptatea triumfa, ci puterea, lucru reafirmat in mod direct de catre autor in morala ce decodifica, in final, simbolurile alegoriei:
"Se afla vreo tara, unde l-asa-ntamplare
Sa se jertfeasca leul? Nici una, mi se pare,
Nu stiu cum se urmeaza, nu pricep cum se poate,
Dar vaz ca cei puternici oriunde au dreptate."