Tema
Fabula "Cainele si catelul" de Grigore Alexandrescu satirizeaza dorinta celor care vor sa panvina prin orice mijioace, sa ajunga puternici prin ipocrizie, aroganta si amenintari. Autorul pune în discutie prin intemnediul personajelor sale, întruchipate de animale personificate, principiul egalitatii între semeni.
Titlul
Titlul subliniaza confruntarea în planul ideilor dintre cele doua personaje, câinele si catelul. Ele se afla în antiteza si reprezinta niste tipuri umane generale, pe care le putem întalni si astazi si totdeauna. Câinele este un simbol pentru omul nesincer, al carui tel ascuns în spatele unor vorbe frumoase, dar ipocrite, este sa parvina, sa ajunga în randurile celor puternici. Catelul întruchipeaza pe omul naiv, care da crezare cu usurinta cuvintelor frumoase si promisiunilor nesincere.
Universul operei
Fabula începe cu vorbele arogante ale dulaului Samson care îsi exprima indignarea fat 646i84g a de pretentia celor mai puternici, precum lupii, ca "pretuiesc ceva" prin originea lor nobila. El considera ca acest aspect este o întamplare si apreciaza cu falsa modestie: "si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place". În felul acesta, el critica lipsa de modestie a celor mai puternici decat el.
În sprijinul afirmatiilor sale, aduce exemplul tarilor civilizate în care exista egalitate. Cum societatea este în schimbare ("lumea se ciopleste"), asteapta ca progresul sa se manifeste si in societatea noastra unde, din pacate, exista multa aroganta din partea celor puternici: "Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste". Pentru a fi cat mai convingator în ceea ce sustine, el aduce în discutie propriul sau exemplu. El afirma cu
tarie si cu falsa modestie ca îi face placere cand este considerat un om obisnuit si
fiecare i se adreseaza cat mai simplu: "fiestecine stie / C-o am de bucurie / Cand toata
lighioana, macar si cea mai proasta, / Caine sadea îmi zice, iar nu Domnia voastra".
În acest moment intervine povestitorul care priveste scena din exterior, aducand cateva precizari legate de timp si personaje: "Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare
Samson, dulau de curte, ce latra foarte tare". Prin cateva cuvinte, sunt portretizate
sumar cele doua personaje prezente: "un bou oarecare", fara identitate precizata, un
animal puternic, dar tacut, care nu intervine în discursul celuilalt. Samson este definit
drept "dulau de curte", mai putin puternic decat boul, dar mai zgomotos. El vrea sa atraga atentia asupra sa si asupra ideilor pe care le sustine.
Scena este animata de interventia lui Samurache care, incurajat de cuvintele promitatoare ale lui Samson, paraseste pozitia lui de "simplu privitor", într-un elan de
fraternitate. El "S-apropie îndata / Sa-si arate iubirea ce are pentru ei: / «Gandirea
voastra, zise, îmi pare minunata, / si simtimentui vostru îl cinstesc, fratii mei.»"
Încantat de ideile expuse de Samson, el îsi arata admiratia fafa de mai puternicii ograzii, tratandu-i de la egal la egal, ca pe niste frati. Afirmatia lui Samurache starneste mânia lui Samson, uimit de îndrazneala bietului catel. Pe un ton jignitor, îi raspunde amenintandu-l cu bataia: "Noi, fratii tai, potaie! / 0 sa-fi dam o bataie / Care s-o pomenesti." El restabileste diferenta de rang si putere dintre ei, coplesindu-l pe
Samurache cu jigniri pentru lipsa de respect pe care le-o aratase: "Cunosti tu cine
suntem, si ti se cade tie, / Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti?" incercarea sarmanului catel de a se justifica este taiata cu autoritate si dispref, dulaul explicandu-i cu aroganta adevaratul sens al cuvintelor sale: "Adevarat vorbeam / Ca nu iubesc mandria si ca uresc pe lei, / Ca voi egalitate, dar nu pentru catei". Morala este simpla: dulaul dorea egalitate cu cei mai puternici decat el, iar în fata celor slabi dorea sa mentina diferenta de pozitie sociala, ca o certificare a puterii sale.
Moduri de expunere
Naratiunea este realizata prin succesiunea de secvente care tin de întamplarea petrecuta, transpusa în lumea animalelor.
Dialogul ramane modul de expresie dominant si prindpalul mijioc de caracterizare a personajelor. Modul în care acestea vorbesc, tonul si atitudinea lor reflecta în chip expresiv felul în care gandesc si sentimentele lor. Replicile vii dinamizeaza naratiunea, transpunand întamplarea într-o mica sceneta, plina de viata si umor.
Descrierea este utilizata putin, în cateva notatii legate de caracterizarea personajelor, surprinzand plastic gesturi si atitudini: Samson, "dulau de curte", "latra
foarte tare"; Samurache "sedea la o parte / Ca simplu privitor".
Personajele
Samson simbolizeaza dorinta de parvenire vadita în discursul nesincer prin care cauta sa-i impresioneze pe ascultatorii sai. Minciuna îl ajuta sa-si sustina ideile si pozitia pe care o doreste egala cu a celor mari, cei de rang boieresc. Afisand o falsa modestie, el cauta sa atraga multimea de partea sa, iar prin tonul sforaitor, bazat pe argumente de ordin social-politic ("lumea se ciopleste", "În tari civilizate / Este egalitate"), el vrea sa-i convinga pe cei simpli, care nu cunosc bine situatia si pot fi usor manevrati si pacaliti de falsii politicieni. El sustine egalitatea între semeni, ceea ce se dovedeste a fi, în final, o minciuna.
Samurache este cel care cade prada primul ipocriziei si falsitatii lui Samson. Naiv si încrezator, el este atras de cuvintele promitatoare ale dulaului "care latra foarte
tare". Credulitatea sa va fi sanctionata cu asprime chiar de Samson, care îi precizeaza
pe un ton jignitor ("potaie", "lichea nerusinata") si plin de amenintari ("O sa-ti dam o
bataie / Care s-o pomenesti") care este adevaralul sens al cuvintelor sale: "Ca voi
egalitate, dar nu pentru catei". El îi arata astfel ca îi dispretuieste pe cei mai slabi
decat el, pe care vrea sa-i mentina în starea lor de supunere fafa de cei puternici. Cand Samurache îsi arata sentimentele de admiratie si fraternitate fata de puternicul Samson, este repede pus la punct pentru îndrazneala lui de acela care doreste egalitatea cu cei "de neam mare". Samurache, al carui nume sugereaza un om slab si naiv, greseste numai în masura în care crede promisiunile mincinoase ale lui Samson si nu asteapta sa vada faptele acestuia, care sa-i probeze cuvintele.
Al treilea persona] este "un bou oarecare", un personaj neutru, care nu intervine în discutie. El este un simplu martor al întamplarii. Prin puterea fizica pe care o are, el
este considerat de Samson ca facand parte din randul celor puternici, fiind un parvenit
recent. El asculta cu nepasare cuvintele lui Samson si faptul ca nu participa la discutie
poate demonstra ca reprezinta clasa nobililor, dar nu prin nastere, asa cum sunt vechii
boieri: "lupii, ursii si leii", pe care Samson îi dispretuieste. Faptul ca el nu sare nici în
apararea lui Samurache poate confirma ca este, în mod tacit, de partea lui Samson.
Un critic observa cu justete:"«Samson, dulau de curte ce latra foarte tare», e un demagog, asemenea atatora care voiau egalitatea celor mijiocii cu cei mari, dar în nici un caz cu cei mici. Felul cum tipul se desprinde îndaratul animalului care-l simbolizeaza, felul cum boul se identifica cu parvenitul, ori vulpea cu demagogul liberal creeaza un comic scenic."
Prozodia
Versurile cu o masura inegala poarta amprenta dialogului, transpun sentimentele pe care le traiesc personajele: falsa modestie transmisa prin versuri ample, sforaitoare si accesul de manie si uimirea redate prin versuri scurte.
Dialogul nu este segmentat prin strofe, pentru a fi cat mai natural. Rima este în general împerecheata, poetui nerespectand-o totusi în jocul firesc al replicilor. Versurile care exprima cuvintele lui Samurache au rima încrucisata. parca pentru a fi în discordanta cu spusele lui Samson. Intreaga prozodie devine un mijioc care se adauga în nuantarea dialogului, în realizarea unei libertati de expresie. Ritmul fabulei este neregulat, exprimand tonalitatea diferita a dialogului, a sentimentelor protagonistilor.
Fabula
Aceasta poezie reprezinta o fabula, respectiv o creatie epica povestind o întamplare prin intermediul unor personaje animaliere. Creatia satirizeaza ipocrizia si parvenitismul, cu scopul de a le îndrepta. Structura atesta existenta fabulei, poezia avand doua parti: întamplarea si morala sau învatatura, existenta la sfârsit si separata de prima parte printr-un spatiu. Aceasta creatie, bazata pe dialog, are caracterul unei mici scenete. Alegoria reprezinta procedeui prin care ghicim ca oamenii se ascund în spatele mastilor de animale pentru a critica idei si sentimente: falsitatea, minciuna, vorbele goale fara acoperire In fapte, naivitatea etc. Personificarea ramane figura de stil centrala prin care se realizeaza acest transfer dinspre lumea animalelor spre lumea oamenilor, cu toate defectele care exista aid si pe care fabula ni le dezvaluie pentru a ne atrage atentia si a le îndrepta.
Aprecieri critice
"Cateva fabule sunt adevarate capodopere si ar fi meritat sa fie cunoscute lumii precum sunt [] ale lui La Fontaine. Bunaoara Cainele si catelul, in care discursul demagogic al lui Samson este de o mare putere de caracterizare. Daca, la fabulistul francez, observam uneori politetea secolului si lumii sale, Alexandrescu e mai direct si ironia lui mai mordanta."
(Nicolae Manolescu - Poeti romantici, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1999, p. 94)
Realizarea artistica
Limba vorbita, cu accente populare ("dobitoace", "neam", "se ciopleste", "fiestecine") sau neologice ("civilizate", "egalitate", "capritii", "nobil") subliniaza alternanta de registre corespunzatoare oamenilor simpli sau celor puternici, boierilor.
Replicile personajelor, pline de naturalete, realizeaza un dialog viu, plin de umor,
la care concura constructiile exclamative ("Cat îmi sunt de urate unele dobitoace, /[...]
Care cred despre sine ca pretuiesc ceva'"; "Noi, fratii tai, potaie!") sau interogative
("Noi, fratii tai?", "Te-ntreb eu, ce ziceam?"). Formulele de adresare, depreciative,
accentueaza umorul: "potaie", "lichea nerusinata".
Figurile de stil utilizate in mod echilibrat confera si ele nota unui stil viu si natural
prin care animalele dobandesc însusiri umane, printre care si defecte pe care autorul le critica. Samson este echivalentui omului ipocrit, Samurache reprezinta omul naiv, iar boul arfi martorul nepasator.
Personificarea este figura de stil dominanta.
Epitetele evidentiaza sugestiv trasaturi ale personajelor sau ale actiunilor: "Gandirea [...] îmi pare minunata"; "capritii desarte"; "raspunse Samson plin de mânie"; "lichea nerusinata", "caine sadea" etc.
Comparatia accentueaza postura unor personaje: "sedea la o parte / Ca simplu privitor".
Repetitiile scot în evidenta idei si sentimente cum ar fi egalitatea, fraternitatea:
"gandirea voastra... / si simtimentul vostru îl cinstesc, fratii mei"; "Noi, fratii tai?", "Noi, fratii tai, potaie!".
Enumeratiile accentueaza ipocrizia discursului: "unele dobitoace / Cum lupii, ursii, leii si alte cateva"; "Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste".
Figurile de stil subliniaza si ele oralitatea stitului, naturaletea dialogului, care sonfera fabulei caracteristicile unei scenete.
Ceea ce constituie esentialul acestei fabule a lui Grigore Alexandrescu este, în opinia criticilor: "dubla atitudine si alternare de limbaje a lui Samson, "dulau de curte ce latra foarte tare". Din atitudinile deosebite - amical deferenta fata de bou si aspra fata de catel - din confruntarea frazelor sonore si însirate cu usurinta cu cele câteva vorbe repezite cu care e pus la locul lui catelul, se deseneaza tipul. [...]
Dupa exemplul lui La Fontaine, Alexandrescu transforma fabulele în mici scenete, nu numai intensificand dialogul, ci urmarind pas cu pas actiunea personajelor si reprezentandu-le gesturile si mimica."