Pastelul este o operă lirică în versuri în care este descris un tablou din natură. Poetul își exprimă emoțiile, sentimentele în fața tabloului descris.
Pastelul este creat în culori calde, care emană gingășie, delicatețe, finețe.Vasile Alecsandri a introdus în literatura română termenul de,, pastel” și a publicat un ciclu de poezii intitulat,,Pasteluri”. În aceste poezii, autorul descrie anotimpurile, muncile agricole, însă, dintre toate anotimpurile, iarna l-a impresionat cel mai mult. În acest ciclu de poezii, Vasile Alecsandri descrie un calendar în versuri al anotimpurilor.
Trăsăturile definitorii ale pastelului sunt:
-prezența eului liric contemplator, prezență realizată prin verbe, pronume personale ( eu, mie, imi, mi, mă, m, noi, nouă, ne, ni) și adjective pronominale posesive ( meu, mea, mei, mele, nostru, noastră, noștri, noastre) la persoana I, numărul singular și sau plural.
-adresarea directă prin verbe, pronume personale ( tu, ție, îți, ți, voi, vă, v), adjective pronume personale ( tău, ta, tăi, tale, vostru, voastră, voștri, voastre) la persoana a II-a, numarul singular și sau plural.
-descrierea tip tablou cu caracter subiectiv, ca mod de expunere predominant.
-prezența imaginilor artistice exemplificare cu ajutorul figurilor de stil. Eul liric contemplator își exprimă sentimentele de iubire, melancolie, nostalgie, recunoștință,cu ajutorul figurilor de stil, care, împreună cu imaginile artistice, oferă expresivitate textului.
-prezența, la nivel morfologic, a grupului nominal ( adjectiv plus substantiv ,,umedul pământ” , substantiv plus prepoziție plus substantiv ,,fir de iarbă”.)
Poezia ,,Sfârşitul iernii”, de Vasile Alecsandri, face parte din seria de pasteluri, publicate în revista Convorbiri literare în anii 1867-1868.
În literatură, preluat de poetul român Vasile Alecsandri, termenul ,,pastel” desemnează o poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură.
Din punct de vedere compozițional poezia ,,Sfârșitul iernii” este alcătuită din patru catrene-strofe din patru versuri.
Tema poeziei este natura reînviată care compune tabloul fantastic al finalului iernii,iar atitudinea poetică este admirația față de Renașterea naturii.
Titlul poeziei arată momentul optim al transformării naturii sub influența binefăcătoare a soarelui.
De-a lungul întregului text se poate observa că între elementele aparținând naturii cosmice:lumina ,,soarelui dulce” și elementele naturii terestre apare o legătură permanentă, deoarece elementele cosmice determină transformări în momentul sfârșitului de iarnă.
Fiind un pastel, modul de expunere predominant este descrierea.
Pastelul se constituie într-un adevărat spectacol al naturii, care provoacă eului liric,celui ce privește, trăiri profunde de admirație, de încântare, duse pană la extaz,urmărind tabloul sfârșitului de iarnă.
În primul rând, principalul mod de expunere este descrierea,iar textul este liric,exprimând direct emoțiile eului liric. Poezia prezintă, prin intermediul imaginilor vizuale, spațiul exterior-câmpia,nesfârșitul terestru -asemenea unei ființe ce-și trimite suflarea ușoară din adâncuri,este deșteptarea după somnul lung din iarnă. Încă din primele versuri,poetul repetă cuvintele:,,s-a dus,
s-au dus”cu plăcerea de a observa dispariția zăpezii,a zilelor schimbătoare ale,,babei”-regrete și speranțe-a nopților de mister.Blândețea vântului de primăvară croiește,,cărări”,drumuri zvântate,curate pe pământul umed,reavăn ce mai păstrează amintirea iernii.Lumina caldă aduce adevărul,speranța în,,inimi” acea vibrație fină și discretă care este începutul freamătului sacru în natură.În atmosfera nouă,caldă zăpada se refugiază într-un gol al pământului,o prăpastie.Timpul reînnoirii aleargă,,iute”asemenea,,păraielor”,murmurând plăcut,iar,,mugurii”ca niște ochi curioși se desfac spre lumină.Strigătul poetului,,o,Doamne! este plin de bucurie,mulțumire pentru clipa în care renaşterea,învierea și speranța aduse de zborul fluturelui transformă natura.În schimbarea anotimpului, firul de iarbă reprezintă acel ceva infinit de mic,dar a cărui putere este totuși imensă,este viața fără de moarte,iar înălțarea,,gândăcelului”este drumul spre soare,spre lumină.Poetul culege simbolurile primăverii,ale învierii,enumerându-le: firul de iarbă,raza soarelui,gândăcelul,fluturele,clopoțelul unei flori și le adaugă sufletului său,,uimit”-impresionat,emoționat de împlinirea dorului,,nemărginit”,deplin de a trăi fericirea Începutului sub semnul Soarelui,al Căldurii,al Vieții.
În al doilea rând, eul liric contemplativ urmărește cu delicatețe mișcările ușoare din natură într-un început al primăverii, creând imagini vizual-auditive. Astfel, imaginea vizuală a aburilor- suflări ușoare ale vântului de primăvară,a cărărilor-drumuri zvântate-punți ce duc spre o lume renăscută,a luminii-semn al vieții,al apei,al vietăților mici,al soarelui-izvorul luminii,al căldurii,al vieții, elementele naturii se însufleţesc palpitând fiorul unei vieţi tainice, de emoţia ce a cuprins întreaga natură în aşteptarea primăverii. Epitetele adjectivale:,,albă,caldă,galbin,verde,dulce”completează peisajul de basm descris, un spaţiu plin de vibraţii luminoase şi muzicale, aduc cu sine o adâncă armonie, un murmur duios nuanţat . Se observă predilecţia poetului pentru epitetul antepus „umedul pământ”, „galbin gândăcel” prin care evidenţiază însuşirile neobişnuite ale acestui univers mirific.
Personificările:,,zăpada se ascunde”,,pâraiele șopotind”,,câmpia scoate aburi” realizează împletirea între culoare, sunet şi parfum, într-o atmosferă încărcată de vrajă. Luminozitatea peisajului aduce bucuria în sufletul poetului, sentiment pe care acesta îl transmite prin exclamația:,,o,Doamne!”
Elementele de versificație îl ajută pe poet să sugereze tabloul de natură și atmosferă prin ritmul trohaic, rima împerecheată, măsura de 13-14 silabe.
În concluzie, pastelul „Sfârșit de iarnă” este liric, deoarece, prin vocea unui eu liric, autorul prezintă primele semne ale primăverii, folosind un limbaj expresiv .