Puțină lume știe că rolul lui Vasile Alecsandri în istoria României a fost decisiv.
În 1856, sub amenințarea unei invazii a rușilor, „Principatele dunărene” semnează Tratatul de la Paris în care promit că se vor supune Țărilor Garante (Franţa, Anglia şi Austria). Dar în anul 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este proclamat Principe Domnitor al Moldovei (5 ianuarie) şi al Munteniei (24 ianuarie).
Acest lucru a supărat la culme Occidentul, care nu vedea unirea cu ochi buni. Pentru a-i îndupleca pe englezi, cei mai puternici adversari ai Unirii Principatelor, Cuza l-a trimis pe Vasile Alecsandri într-o misiune diplomatică, “spre a transmite diverse depeşe importante înaltelor curţi”.
Astfel, Alecsandri a plecat într-o misiune diplomatică primejdioasă, cu escale la Torino, Paris și Londra. Una dintre întâlniri a fost chiar cu Napoleon al III-lea. Apoi, poetul a reușit să-i înduplece pe britanici promițându-le relații economice stabile, exclusive.
Călătoria lui Alecsandri a fost un mare succes diplomatic al României. Marile Puteri au recunoscut Unirea Principatelor, iar în anul 1866 a fost adoptată Constituția, care a consfinţit denumirea oficială „România”.
Poemul de mai jos a fost scris la moartea lui Cuza, în 1873, și a fost publicat doi ani mai târziu, în volumul „Legende”.