”Baba Cloanța” de Vasile Alecsandri este o balada inspirata dintr-un mit romanesc si sintetizeaza mai multe motive folclorice.
Tema principala urmareste pactul cu diavolul.
De asemenea, poezia abordeaza tema trecerii necrutatoare a timpului. Tema Vasile Alecsandri porneste aici de la mitul recuperarii tineretii apuse, dar abor deaza si mitul pactului cu diavolul.
Poezia Baba Cloanta, creată în anul 1842, a apărut pentru prima oara in revista ”Propasirea”, la 23 ianuarie 1844, si a fost cuprinsa in volumul ”Doine si lăcrămioare” (1842-l852).
Motoul baladei („Baba-i calul dracului" - vorba veche) previne cititorul asupra caracterului explicit fantastic al acesteia, de inspiratie populara, si-l poarta cu mintea, diacronic, la o seama de creatii culte asemanatoare ca tema, motive ori realizare: Zburatorul lui I.H. Radulescu, Mihnea si baba, compusa de Bolin-tineanu, ori proza lui I.L. Caragiale Calul dracului, asemanatoare prin ipostaza demonica a fiintei feminine aflata la varsta senectutii. Inspiratia acestei balade culte este evident populara, argumentele fiind diverse: alternanta expunere - dialog / monolog, tema erotica tratata in registru supranatural, personaje din mitologia romaneasca (Baba-Cloanta, Feara-Verde, Sange-Ros, HraconiT) si din imaginarul crestin (SataN), in amestec; se stie ca in cultura traditionala romaneasca aceste doua categorii de personaje coexista, dovada a faptului ca aparitia crestinismului a resemantizat cele mai multe simboluri deja existente, iar pe altele Ie-a acceptat, adoptat, astfel incat ele au mers si merg, inca, in paralel. Formulele magice specifice descantecului popular, gesturile citite in cheie simbolica (Cloanta toarce - sugestie a curgerii vietii etC), limbajul regional si popular completeaza imaginea baladei ca apartinand literaturii de inspiratie folclorica.
Din punct de vedere tematic, balada Baba-Cloanta are un subiect erotic, tratat in crescendo, „de la torsul cu descantec, pana la cavalcada fantastica" (Serban CioculescU). O femeie vrea sa-si cucereasca iubitul. Pentru aceasta, il invoca pe Fat-Frumos - imagine plastica si generica a iubitului, a nevoii de a iubi. Pe un ton incantatoriu, uzand formule magice si aluzii ezoterice, ii promite ajutor divin:
„De-a veni el dupa mine
Sa-I iubesc eu, numai eu
Dare-ar Domnul Dumnezeu
Sa-i se-ntoarca tot in bine / Cum se-nioarce fusul meu!" Complicitatea divina e chemata, firesc, in acest monolog, dar e imediat excedata de expresiile plastice mult mai numeroase si mai diverse, rostite sententios, pe tonalitatea blestemului, daca iubitul nu se-arata:
„Iar de n-a vrea ca sa vie
Dare-ar Duhul necurat
Sa fie-n veci farmacat".
Zadarnicia chemarii-descantec e un prilej pentru Baba-Cloanta de a-l invoca pe Satan (pactul cu diavolul este un motiv fantastic de larga circulatie in literaturile populare si cultE), intr-o chemare directa, grava in consecinte. Ultimul argument al chemarii („Ca de-acuma pe vecie
Tie sufletul imi vand") restrange treptat monologul / dialogul, expunerea devenind mai importanta prin simboluri decat prin ton.
Semnificatia fuiorului, care la inceputul poemului descreste in ritmul incantarii, iar in episodul ocolirii lacului „se desfasoara", nu e greu descifrabila, cu atat mai mult cu cat suntem, inca, in prima varsta a romantismului romanesc, cand inspiratia folclorica mergea pana la pastisa. E vorba de privirea vietii intr-o maniera organica, simbolica, totalitatea experientelor si idealurilor fiintei, care isi dovedesc fie implinirea, fie caracterul irealizabil. in acest registru semantic evolueaza si viata Babei si mai ales aceasta dorinta a ei - gasirea iubitului. Chiar baba contrasteaza cu postura de indragostit - combinatie inedita de simboluri in cadrul intrigii. Personajul principal e, de fapt, o femeie, o vrajitoare, numita popular baba - argument al maleficului povestirii, care serveste de pretext introducerii motivului fantastic si ideii potrivit careia in relatia erotica exista o parte irationala cu legi proprii, pe care gandirea magica le asociaza indeobste maleficului (ca in Zburatorul lui Ion Heliade Radulescu, unde iubitul e descris si in grila negativa). Pe de alta parte, folosirea feminitatii misterioase, magice, malefice, tenebroase si negative serveste perfect aspectului terifiant al „povestii", dar mai ales aparitiei diavolului, care n-ar putea colabora decat cu o fiinta de-o masura cu el.
Paul Cornea vorbeste despre aceasta „inscenare remarcabila, pe muchie de cutit, intre fantastic si grotesc, intre ironie indulgenta si candoare de rapsod popular":
„Baba-Cloanta se porneste
Fara grija de pacat,
Cu Satan incalecat,
Ce din dinti grozav scrasneste
Si tot blestema turbat".
„Goana nebuna a babei, incalecata de diavol, prin noaptea populata de duhuri sinistre, e o replica folclorica magistrala la cavalcadele romantice, in care avea sa se specializeze la noi Bolintineanu" (Prefata la volumul Doine si lacramioarE).
De altfel, critica literara care a avut in vedere acest text a vorbit mai mult de cavalcada spiritelor din a doua parte a poeziei si mai putin despre semnificatia simbolica a inventarului poetic ori despre atmosfera in care are loc trama baladei. Tenebrosul e sustinut de numerosi indici - spatio-temporali (noaptea cu luna propice vrajilor, in-cantecelor, la malul unei balti, langa „tufarul cel uscat"; aparitia zorilor precipita finalul:
„Vai! în lunca
Tipa cocosul trezit;
Iar Satan afurisit
Cu-a sa jertfa se arunca
in baltoiul mucezit!") - si de o suma de elemente specifice ritualului magic: focul, luna, tufarul uscat, fusul, fuiorul, incantatia, caderea unei stele, baba despletita etc.
In ciuda tuturor elementelor fantastice, poezia Baba-Cloanta e dominata de o viziune care azi nu mai infricoseaza, consecinta a romantismului minor din care n-a putut iesi autorul, cel putin in prima parte a creatiei sale. Pactul mefistofelic nu e atat de grav, iar diavolul isi dovedeste superioritatea fata de batrana vrajitoare: raspunsul lui e scurt - ii cere babei sa inconjoare, cu el in spate, de trei ori, balta (elementul acvatic folosit in registru negatiV), potrivit unui ritual infernal, asemenea unei legari vesnice intre cei doi, pecetluire a legamantului babei. Finalul exprima permanenta chemarii batranei: se vede ca cedarea sufletului catre puterile infernului n-a satisfacut dorinta ei de iubire. Se intra intr-o maniera clara in legenda, autorul dorind sa impuna o explicatie plauzibila tuturor chemarilor ce se aud, inca, pe malul vreunui lac:
„Cand pe malu-i trece noaptea
Calatorul suierand,
Printre prapuri, cand si cand
El aude triste soapte
S-un glas jalnic suspinand: II «Vin' la mine, voinicele,
Ca eu noaptea ti-oi canta,
Ca pe-o floare te-oi cita,
De diochi, de soarte rele
Si de serpi te-oi descanta!»" .Morala* finalului e transparenta: nu-ti poti indeplini idealurile (aici - cele eroticE) apeland la fortele raului, iar, in cazul unui pact nelegitim, dorinta ta ramane neimplinita perpetuu. Suntem, cu aceasta concluzie, in plina viziune clasica, aceea care a format scheletul moralei lui V. Alecsandri.
Balada Baba-Cloanta deschide calea preluarii creative a motivelor folclorice, anunta preocuparile generatiilor junimiste si postjunimiste, precum si vizionarismul eminescian, grandios si complex.