Alecsandri - 10 MAI - Comentariu

Vasile Alecsandri  (1821-1890),  probabil cel mai de seamă  scriitor  până la Eminescu,  a fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român (membru fondator al Academiei Române), creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactând unul din documentele ei programatice, și a petrecut un an de exil în Franța. Întors în ţară, a  luat parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi  Ţara Românească, s-a  numărat printre devotații lui Alexandru  Ioan Cuza și  a fost  trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască dubla  sa alegere. S-a implicat activ, emoţional cel puţin  spre amurgul vieţii, în toate aspectele  vieţii politice, lucru ilustrat de opera sa. Dintre lucrările sale cele mai cunoscute amintim: cântecul “Hora Unirii”,  poeziile “Andrii-Popa”,   “Peneş Curcanul”, “Odă ostaşilor români”, balada “Monastirea Argeşului”, comediile “Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă”, Chirița în provinție”, Chirița în voiagiu, Chirița în balon”,  drama istorică “Despot Vodă”.

Poemul lui Alecsandri se cheamă chiar aşa: "10 mai" şi este, prin povestea pe care o spune, o parte a istoriei noastre.

Odinioară, pus pe muzică, textul lui Alecsandri era cântat cu înflăcărare (şi) la deschiderea fiecărui an şcolar. Din 1947 şi până în zilele noastre, poemul nu mai este cântat, nu este studiat, nu este nici măcar amintit în programele şi în manualele şcolare. Povestea poemului acoperă o perioadă de 81 de ani din istoria României, din 1866 şi până în 1947. De atunci, din 1947 şi până astăzi, au trecut abia 70 de ani... Măcar din acest motiv statistic şi tot ar trebui să ştim că poemul şi istoria pe care o spune au existat.

Poezia sa “10 Mai” ilustrează succint importanţa  acestei zile pentru români cu triplă semnificație:

• 10 Mai 1866 – Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în fața Parlamentului român, devenind Principe al României, cu numele de Carol I; La Bucureşti, în faţa Parlamentului, Carol a jurat credinţă legilor ţării, angajându-se să păzească religia românilor, integritatea teritoriului şi că va domni ca domn constituţional. În fața Parlamentului, tânărul Principe și-a declarat devotamentul „fără margini faţă de noua mea patrie, şi acel neînvins respect pentru lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu dumneavoastră soarta cea mai bună ca şi cea mai rea.“
• 10 Mai 1877 – Carol I a semnat actul de independență a României față de Imperiul Otoman;
• 10 Mai 1881 – România a fost  pusă pe harta Europei, Principatele Unite devenind Regatul României, iar Principele Carol I a fost încoronat ca Rege al României.

ITREBARE RETORICĂ:

Odată cu scurgerea timpului, în zilele noastre, ce putem să mai spunem, când privim de jur în jur la viaţa noastră?  Unde ne sunt  patrioţii, unde ne sunt vitejii şi poeţii ? Unde s-a dus curajul  nostru, de ce am uitat  jurămintele făcute? Capitulăm  cu fiecare zi ce trece  în faţa istoriei,  ne îndepărtăm cu fiecare zi  de  idealurile înaintaşilor. Nu ne simţim ruşinaţi ?

VALORILE MONARHIEI

Actualmente România este un stat sub formă de republică, iar în trecut a fost monarhie. Si opezia lui Alecsandri ilustrează acea perioadă de monarhie, de regat. Mai jos se explică cele trei valori pe care se baza statul Romania sub conducerea regelui.

În discursul său din Parlament, din 25 octombrie 2011, Regele Mihai a enumerat câteva valori fundamentale de la care un neam n-ar trebui niciodată să abdice: libertatea, identitatea şi demnitatea. Libertatea ni se trage de pe la 1877, când cu Războiul de Independenţă purtat sub comanda primului nostru Rege, Carol I. Identitatea ni se trage de la Marea Unire din 1918, înfăptuită sub domnia Regelui Ferdinand. Iar demnitatea poate fi lesne găsită în perioada interbelică, la vremea când leul, moneda Regatului României, era una dintre cele mai puternice monede ale continentului şi când o seamă de români ţineau capul de afiş pe teritoriul artelor şi al ştiinţelor în Europa.