Cu toate că a trăit departe de țară, mitropolitul Petru Movilă, nu a uitat de neamul din care făcea parte.
Între românii care și-au desfășurat activitatea în mijlocul altor Biserici și popoare, la loc de frunte se numără PETRU MOVILĂ, mitropolitul Kievului, a cărui personalitate a dominat întreaga viață bisericească și națională a Ucrainei ortodoxe din prima jumătate a secolului al XVII-lea, aducând un aport prețios la renașterea acestei țări.
Întrucât din opera sa culturală s-au împărtășit și conaționalii săi, românii, i-a fost rezervat întotdeauna un capitol special în istoria Bisericii Ortodoxe Romane(BOR). Cărțile lui Petru Movilă au fost cercetate și apreciate de numeroși teologi, din toate timpurile și de toate confesiunile. Mult timp cartea sa a fost folosită ca manual în școlile teologice din Rusia, din țările române și din alte parți. De aceea pe bună dreptate, marele istoric și dogmatist rus Macarie Bulgakov (sec.XIX) considera pe Petru Movilă "părintele teologiei ortodoxe moderne".
Obârșia neamului - Movilă
S-a născut în vestita familie domnitoare a Movileștilor, în orașul Suceava, la 21 decembrie 1596, primind din botez numele Petru (poate după cel al bunicului său, Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare și Sfânt). Tatăl său era Simion Movilă, domn în Țara Românească și apoi în Moldova, iar mama sa - Marghita, care spre sfârșitul vieții se călugărește luând numele de Melania. Un frate al tatălui său, Ieremia era domn în Moldova în perioada nașterii sale, iar altul Gheorghe era mitropolitul țârii. Dintre frații săi, trei vor ajunge domni, pentru scurtă vreme în Moldova sau Țara Românească. Familia Movileștilor a ctitorit și Mănăstirea Sucevița, ultima din șirul celor ale căror biserici sunt împodobite cu picturi exterioare.
Viața și lucrarea lui Petru Movilă
După ce, în 1607, tatăl său moare, împreună cu mama și frații săi se refugiază în Polonia, unde aveau rude și prieteni.
Familia sa fiind înstărită, primele contacte cu cartea le are în casa părintească cu profesori bine pregătiți. Își desăvârșește studiile la renumita școală a "Frăției Ortodoxe" din Lvov și apoi ca autodidact, întreaga viață. În același timp deprinde mânuirea armelor și participă, alături de polonezi la două războaie contra turcilor. În scurt timp își dă seama că firea sa contemplativă, închinată spre rugăciune și înfrânare nu este potrivită pentru o carieră militară.
Simțind chemare spre viața monahală și dorind să se cerceteze mai întâi să vadă dacă poate s-o urmeze, și-a cumpărat o moșie lângă Kiev. De aici mergea în fiecare zi la slujbele ce aveau loc în renumita mânăstire Lavra Pecerska din Kiev. După o perioadă, dându-și seama că este suficient de pregătit și dorind să îmbrățișeze îngerescul chip al călugăriei, în toamna anului 1627, la vârsta de 31 de ani, a intrat în această mânăstire. La scurt timp, datorită științei de carte și calităților deosebite cu care era înzestrat a fost hirotonit preot ieromonah, apoi arhimandrit și egumen al acestui sfânt așezământ monahal. Ca egumen, Petru și-a desfășurat activitatea în condiții deosebit de grele. Era perioada în care călugării iezuiți, după "așa-zisa unire de la Brest", din 1596, a unei părți a credincioșilor ortodocși din aceste teritorii cucerite de regatul polon catolic, cu Biserica Romei, încercau și atragerea celorlalți dreptmăritori. Realizând că Ortodoxia se află în mare pericol, Petru a început imediat după numire o campanie de apărare și consolidare, prin înființarea de noi școli ortodoxe, prin tipărituri și printr-o înțeleaptă îndrumare a preoților și credincioșilor.
Activitatea ca egumen la Pecerska și-a desfășurat-o până în primăvara anului 1633, când a fost ales "arhiepiscop și mitropolit al Kievului, Haliciului și a toată Rusia Mică" (Ucraina). Hirotonia întru arhiereu a primit-o în biserica Adormirea Maicii Domnului (Uspenia) din Lvov, după care a fost instalat la Kiev.
Atât ca egumen la Lavra Pecerska, cât și ca mitropolit al Kievului, Petru Movilă a desfășurat o bogată activitate. A urmărit, în primul rând, întărirea ortodocșilor în fața expansiunii catolice, agresiv făcută de călugării iezuiți. În acest sens, a înființat mai multe școli între care, cea mai importantă este "Colegiul din Kiev", devenită la începutul secolului al XVIII-lea, Academie teologică. A ridicat și restaurat multe biserici și așezări monahale în întreaga mitropolie și de asemenea, o serie de spitale și azile.
Pentru luminarea preoților și credincioșilor prin carte, a tipărit, în tipografiile supravegheate de el la Kiev, Lvov și Vilnius, în jur de 50 de cărți, atât de slujbă, cât și de zidire sufletească și de apărare a Ortodoxiei. Între aceste cărți tipărite unele erau traduse de el (în special din grecește), iar altele chiar lucrări originale.
Dintre scrierile sale cea mai importantă este: Mărturisirea Ortodoxă (sau Pravoslavnica Mărturisire). Era un Catehism, cu 261 de întrebări și răspunsuri, în care erau prezentate cele trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea. În funcție de fiecare virtute erau explicate: Crezul, Tatăl nostru și Fericirile. Pentru aprobarea ei s-a convocat un Sinod la Kiev, în anul 1640, la care au participat delegați ai Bisericii din Ucraina. Fiindcă nu s-a căzut de acord în legătură cu câteva puncte ale ei, s-a hotărât convocarea unui alt Sinod. S-a ales ca oraș de întrunire, Iașiul, fiind într-o țară ortodoxă cârmuită de un domnitor mare apărător al Ortodoxiei, Vasile Lupu și (de ce nu) fiind țara sa de origine.
Lucrările s-au desfășurat între 15 septembrie - 27 octombrie 1642. Au fost trimiși delegați din partea Patriarhiei Ecumenice, din partea mitropolitului Petru Movilă și, bineînțeles, din partea Bisericii moldovene. Din Țara Românească nu a participat nimeni din cauza unor neînțelegeri dintre Matei Basarab și Vasile Lupu. După dezbateri aprinse, ea a fost îndreptată și aprobată de sinodali, apoi a fost trimisă spre aprobare și Patriarhiei din Constantinopol. În martie 1643, Sinodul patriarhal, în frunte cu Patriarhul Partenie I a aprobat-o, ea devenind de atunci Mărturisirea Ortodoxă a Bisericii sobornicești și apostolești a Răsăritului. După aprobarea sa și de ceilalți patriarhi răsăriteni, ea a fost publicată în mai multe ediții și în diferite limbi de-a lungul timpului.
În loc de încheiere
Cu toate că a trăit departe de țară, mitropolitul Petru Movilă, nu a uitat de neamul din care făcea parte. Cu ajutorul sau, mitropolitul Varlaam înființează prima tipografie în Moldova, cu meșteri tipografi trimiși de el de la Kiev. Cu profesori trimiși tot de Petru Movilă, este înființat, în 1640 Colegiul de la Iași. A sprijinit de asemenea, și pe domnitorul Matei Basarab și pe mitropolitul Teofil, din Țara Româneasca, cărora le-a trimis meșteri tipografi și profesori pentru școlile înființate aici.
După o păstorire de 13 ani plină de realizări, fiind în vârstă de 50 de ani, mitropolitul Petru Movilă a trecut la cele veșnice în ziua de 22 decembrie 1646 (1 ianuarie 1647, stil nou). A fost îngropat cu mare cinste în biserica mare a mânăstirii Lavra Pecerska din Kiev. Toată averea sa a lăsat-o pentru restaurarea unor biserici și înființarea de noi școli. Pentru toate cele prezentate mai sus și pentru multe altele necuprinse în această scurtă prezentare a vieții sale, în ședința din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a hotărât cinstirea sa ca sfânt. De atunci, El este prăznuit în fiecare an în ziua morții sale, 22 decembrie.
BIBLIOGRAFIE
1. Pr.Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chiș, 1993, Ed. Știința.