Aici găsești biografia acestui - Patriot, ilustru om de știință basarabean, ministru al Sănătății, unul din fondatorii sistemului medical autohton - configurația căruia păstrează și astăzi viziunile lui N. Testemițanu.
Nicolae Testemițanu (n. 1 august 1927, satul Ochiul Alb, județul Bălţi - d. 20 septembrie 1986).
După absolvirea școlii primare din satul natal, a învățat un an(1940) la gimnaziul din satul Baraboi, actualmente în rn. Dondușeneni. Pe timpul celui de al Doilea Război Mondial, a studiat trei ani la liceul teoretic ”Ion Creangă” din orașul Bălți. În 1945 și-a continuat studiile în clasa a IX-a a școlii medii nr.1 din acelaşi oraş (astăzi liceul ”Mihai Eminescu”), absolvind-o în 1946.
După care Nicolae Testemițanu, împreună cu colegii săi, peste vremuri la fel renumiți, A. Nacu, V. Negrescu, A. Secrieru, a fost înmatriculat la Institutul de Medicină, finisându-l în anul 1951. Printre colegi se remarca prin faptul că era capabil, cinstit, devotat, îi ajuta mereu pe toți, era un lider activ. Același stil de viață l-a continuat și după absolvire. Devine ulterior șef al Spitalului Clinic Republican, redactor și fondator al revistei „Ocrotirea Sănătății”, deputat al Sovietului orășenesc Chișinău etc.
La vârsta de numai 32 de ani, a fost propus la funcția de director (așa se numea pe atunci) al Institutului de Medicină. Timp de patru ani cât a diriguit Institutul de Medicină, Nicolae Testemițanu a deschis încă patru facultăți - Pediatrie, Stomatologie, Sanitărie și Perfecționare a medicilor. A construit două blocuri cu patru etaje pentru asigurarea procesului didactic, a trecut la predarea medicinei în limba română pentru studenții autohtoni. Pentru a asigura procesul didactic în limba maternă, a trimis să facă doctorantură la Moscova, Leningrad, Kiev, Odesa, Minsk și alte orașe peste 100 de medici moldoveni, la specialitățile care nu aveau cadre băștinașe.
Organele de conducere ale republicii au observat în Nicolae Testemițanu un organizator şi un specialist de talie înaltă şi l-au înaintat, ulterior, la funcția de ministru al Sănătății. Şi la acest post s-a manifestat ca un patriot adevărat şi un organizator de forță. În acea vreme au fost construite mai multe instituții medicale: Spitalul Republican de Traumatologie şi Ortopedie, Policlinica Stomatologică, Dispensarul Republican de Dermatovenerologie, etc
O problemă îl preocupa mai mereu - starea deplorabilă a țăranului (R.Moldova în timpul sovietic era considerată grânarul URSS, iar ocuparea în agricultură era dominantă printre populația băștinașă). Era îngrijorat căci țăranului îi reveneau 5,3 vizite pe an la medic, pe când un orășean avea câte 13,5 vizite (aceasta pe lângă multe alte discriminări la care era supusă populația băștinașă față de venetici care preponderent ocupau funcții de conducere). A abordat mereu acest aspect în lucrările sale ştiinţifice.
Un alt moment cheie asupra căruia insista - era folosirea limbii materne în instituțiile statului. Pe atunci, rusa şi ”moldoveneasca”(româna) erau stipulate în Constituție că limbi de stat, însă la toate manifestările și în organizațiile de stat se vorbea numai în rusă. El a îndrăznit să introducă folosirea ”limbii moldovenești” în cadrul Ministerului Sănătății. Aceasta a fost ca o explozie, mai ales pentru funcționarii ruși ce erau majoritari in toate instituțiile statului, dar mai ales în ministere.
PARANTEZĂ: inclusiv Ministerul Sănătății al RSSM - era o sculă a regimului sovietic pentru distrugerea culturii băștinașilor și crearea a ceea ce istoricii numesc ”homus sovieticus”(niște mancurți care nu-și cunosc rădăcinile, zombați doar de un singur scop - a sluji docil - atât!). În arhive se păstrează mărturii prin care acest Minister al Sănătății din RSSM, prin directivele venite de la Moscova, dar și zelul funcționarilor ocupanți - declara mănăstirile din Moldova (Basarabia) - drept sursă de boli venerice - și recomanda închiderea lor neîntârziată! Mai multe mărturii despre calvarul mănăstirilor basarabene puteți citi - aici
La Institutul de Medicină s-au găsit oameni șovini, meschini, mancurţi, trădători de neam, care l-au învinuit pe Nicolae Testemițanu de naționalism şi că „se uită peste Prut”.
La aceste învinuiri, Comitetul Central a organizat o comisie. Primul secretar al CC, Ivan Bodiul, nu era dispus să-l elibereze din funcția de ministru, dar solii de la Moscova - doi demnitari ai Ministerului Sănătății și Comitetului Central din URSS (Danilov şi Baltiiski) - au insistat ca Nicolae Testemiţanu să fie eliberat din postul de ministru, fapt produs de altfel.
Mircea Snegur (și el fost prim-secretar CC), primul președinte al R. Moldova, descrie evenimentul respectiv astfel: „Mulți dintre acei care au fost ajutați şi călăuziți de Nicolae Testemițanu s-au dovedit a fi oameni meschini, invidioși și nerecunoscători…, însă chiar fiind destituit din post, el nu s-a lăsat învins, căci Nicolae Testemițanu făcea parte din acei stejari ai lui Ștefan cel Mare, care, pe timp de vijelie, devin mai tari şi mai viguroși”. A elaborat teza de doctor habilitat, iar peste doi ani a de venit Laureat al Premiului de Stat”.
Totuși, trauma psihică provocată de regimul comunist s-a răsfrânt asupra sănătății lui și, la 2 septembrie 1986, la întâlnirea cu colegii de curs - sărbătoare care semnifica 35 de ani de la absolvirea institutului - a fost doborât de un atac de cord. La doar 59 de ani, regretatul Nicolae Testemițanu a plecat dintre noi…
În amintirea acestui patriot al neamului s-au scris cărți, sunt denumite străzi, spitale, s-au înălțat monumente (unul din ele în curtea Universității de Medicină din Chișinău).
Un fapt rămâne să dăinuie - Nicolae Testemițanu a fost detestat în perioada sovietică, în speță de falșii amici, fapt uimitor ce a continuat mult și după moartea sa, până în zilele noastre, astfel abia în 2011, din cauza unor tărăgănări rău intenționate, i-sa conferit, post-mortem, titlul de academician.
Din anul 1990, Institutul de Medicină poartă numele lui Nicolae Testemițanu, în 1991, Institutul a fost reorganizat în Universitate.