Ion Inculeț a avut un rol decisiv în Unirea Basarabiei cu România, adică la formarea României Mari.
(n.5.IV.1886, Răzeni-Lăpuşna - 18.XI.1940, București, reînhumat la Bârnova-Iaşi).
Ion C. Inculeţ s-a născut la 5 aprilie 1884 în satul Răzeni, judeţul Chişinău, în familia lui Constantin şi a Mariei Inculeţ.
A absolvit școala din sat, iar în 1894 a fost admis la Şcoala teologică, subordonată Seminarului teologic, din Chişinău. A studiat în acelaşi an cu viitorii deputaţi şi demnitari de stat Vasile Bârcă şi Pantelimon Erhan. Deşi a fost printre cei mai buni studenţi, la sfârşitul seminarului s-a îndreptat către o altă direcţie.
S-a înscris la Facultatea de fizică şi matematică a Universităţii Dorpat, în Estonia de azi. A fost coleg la Dorpat cu un alt erou al românilor basarabeni, Pantelimon Halippa. După un an de studii, s-a transferat la Universitatea Imperială din Sakt Peterburg, facultatea de fizică şi matematică, pe care a aboslvit-o cu diplomă de gradul I.
În anii de studenţie la Petersburg din iniţiativa sa este creată Asociaţia studenţilor basarabeni din Petersburg "Bessarabskoe zemliachestvo". După absolvirea universităţii concurează cu succes la postul de privat-docent, a lucrat la mai multe şcoli private din Petersburg, predând fizica, matematica şi astronomia. A fost secretar de redacţie la revistele "Vestnik Znania" şi "Nauchnoe obozrenie", editate de Wilhelm Bittner, în care a publicat mai multe articole de popularizare a ştiinţei, fără semnătură. În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din partea eserilor.
Deşi în tinereţe a a fost atras de iedeile socialiste, Ion Inculeţ a fost un duşman al bolşevismului. După absolvirea facultăţii din Sankt Petersburg, Capitala Imperiului Rus pe atunci. În anul 1917, când ultimul ţar rus, Nicolae al II-lea, a abdicat, Ion Inculeţ a devenit membul al Partidului Socialist Revoluţionar. A fost ales ca deputat în Sovietul din capitala rusă şi a devenit rapid unul dintre oamenii de încredere ai şefului social-democrat al guvernului provizoriu, Aleksandr Kerenski. În aprilie 1917 este trimis cu alţi 40 de intelectuali basarabeni din Sankt Petersburg, redenumit Petrograd, la Chişinău.
La 2 aprilie 1917 s-a format Partidul Naţional Moldovenesc cu un program care prefigura o largă autonomie a Basarabiei şi cerea constituirea Sfatului Ţării, cu rol de conducere executivă. În aprilie 1917, Ion Inculeţ a revenit în Basarabia, ca emisar al preşedintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie. Este ales deputat în primul parlament al Basarabiei - "Sfatul Ţării" alături de Pantelimon Halippa, Boris Epure şi Ion Buzdugan, militând activ pentru reîntregirea neamului românesc.
Inculeţ credea într-un viitor al Basarabiei în cadrul unei Rusii democratice, dar revoluţia din noiembrie i-a spulberat fără ezitare acest vis. Astfel că, a început, alături de alţi patrioţi basarabeni, pregătirile pentru declararea autonomiei Basarabiei. După preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin putch-ul din Octombrie, Inculeţ a evoluat spre alianţa cu România.
La 21 noiembrie 1917, Ion C. Inculeţ a devenit preşedintele primului Parlament de la Chişinău - ”Sfatul Ţării”.
Înăbuşirea revoluţiei bolşevice
În această funcţie de conducere, Incuţ a avut un rol important în înăbuşirea unei revoluţii bolşevice la Chişinău. Pe 6 ianuarie 1918, bolşevicii au încercat să dea o lovitură de stat, să preia puterea de la Chişinău şi să proclame o republică socialistă sovietică în Basarabia. Ajutat de trupele formate din foştii soldaţi basarabeni din armata ţaristă, dar şi de detaşamente de voluntari ardeleni şi bucovineni, care luptaseră în armata austro-ungară, au reuşit să pacifice teritoriul şi să alunge bandele bolşevice.
Semnează alături de alții apelul adresat populației (12 ianuarie 1918), prin care arată condițiile în care trupele române intră în Basarabia. Este însărcinat de Sfatul Țării să poarte negocieri cu guvernul român şi cel german, care încep la 22 februarie 1918.
La 24 ianuarie Sfatul ţării a proclamat independenţa Basarabiei, sub denumirea de Republica Democratică Moldovenească, iar Ion Inculeţ a devenit şef al statului. Din această poziţie, el a pregătit Unirea Basarabiei cu România, din 27 martie 1918.
Gherman Pântea, fost ministru în Guvernul Republicii Democratice, caracterizează astfel activitatea lui Inculeţ: "La 21 noiembrie 1917 se deschide Sfatul Ţării, organ care avea să vorbească în numele Basarabiei şi să decidă soarta ei. Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanuim Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, şi mai cu seamă extrem de răbdător", Inculeţ în toate împrejurările a dovedit un calm desăvârşit şi sânge rece. Nici o hotărâre pripită, nici un pas nechibzuit. Se apropia ziua cea mare - ziua Unirii- însă Inculeţ se gândea la soarta ţăranului. Adeseori spunea: "Dacă Dumnezeu ne va ajuta ca odată cu Unirea să rezolvăm şi radical şi reforma agrară, adică să dăm pământ ţăranilor, voi fi cel mai fericit om".
Hotărârea Sfatului Ţării din 27 martie 1918 de unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România, semnată de Ion Inculeţ în calitate de Preşedinte al Sfatului Ţării şi de Ion Buzdugan în calitate de secretar, este consfinţită ca stare de fapt prin decretul regal semnat la 9 aprilie 1918 de Regele Ferdinand.
Basarabia a început astfel procesul de reîntregire, iar Ion Inculeţ a rămas în memoria neamului ca unul din principalii ctitori ai României Mari. Ca semn de preţuire şi la recomandarea lui Petru Poni, a fost ales în anul 1918 membru al Academiei Române, Secţia Ştiinţifică.
În toamna anului 1919 a luat naștere Partidul Ţărănesc din Basarabia, condus de Ion Inculeţ şi de Pan Halippa. Cei doi lideri, făcând parte şi din guvernele de la Bucureşti, au considerat problema regionalismului drept un fenomen periculos în derularea normală a integrării şi au propus fuziunea cu partide tradiţionale din România.
Ion Inculeţ a optat să colaboreze cu liberalii. Ca urmare, în ianuarie 1922, a intrat în guvernul prezidat de Ion I. C. Brătianu, ca Ministru de Stat, iar în anul 1923 gruparea sa a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal. Ion Inculeţ a mai deţinut şi funcţiile de Ministru al Sănătăţii publice, ministru de Interne, ministru al Comunicaţiilor şi vice-preşedinte al Consiliului de miniştri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937).
Ministru de Interne în guvernele liberale care au urmat, viaţa marelui bărbat a fost marcată în mod tragic de asasinarea de către legionari a Primului Ministru I.G. Duca la 29 decembrie 1933, precum şi de cedarea Basarabiei în urma ultimatumului sovietic din 1940.
În anul 1940, referindu-se la soarta Basarabiei şi Unirea din 1918, el spunea "Basarabia a fost smulsă din din trupul Moldovei prin forţă, cu călcarea oricărui drept şi a oricărei dreptăţi, în anul 1812. Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbei române în toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia Ţaristă - o sută de ani a durat cu dârzenie rezistenţa acestui minunat popor moldovean dintre râurile Prut şi Nistru pentru conservarea limbii, pentru păstrarea fiinţei naţionale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conştiinţei naţionale. Şi odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse la în calea Unirii cu toţi românii".
În această stare tensionată de spirit şi sub ameninţarea represaliilor legionare (care îl vizau direct ca Ministru de Interne) în seara zilei de 19 noiembrie 1940, Ion Inculeţ se stinge din viaţă în rezultatul unui atac de cord.
La înmormînatre a ţinut un discurs Vasile Bârcă, care a spus:
"Ceea ce caracterizează îndeosebi viaţa şi opera lui Ion Inculeţ este modestia şi blândeţea lui nesfârşită, temeinica sa pregătire, însoţită de tactul şi calmul ce-l caracterizează şi, mai presus de toate, calda lui iubire de popor, de ţară, şi de Basarabia lui natală, pe care a iubiit-o cu toate puterile minţii şi sufletului său."
La 7 iunie 1942, rămăşiţele pământeşti ale sale şi ale soţiei au fost aduse şi depuse în două morminte aflate în incinta bisericii "Sf. Ioan Botezătorul" Bârnova.
Publicaţii:
1. Lucrări de popularizare a fizicii şi astronomiei în revista "Naucinoie Obozrenie", Sankt-Petersburg (1911-1916)
2. Spaţiul şi timpul în noua lumină ştiinţifică (Bucureşti, 1920);
3. Ma première rencontre avec Saint Aulaire (1930) - în limba franceză;
4. U.R.S.S. (Bucureşti, 1932).
5. O revoluţie trăită / Ion Inculeţ; Chişinău : Universitas, 1994.