Domnitor al Țării Moldovei (1572-1574)
Se declara fiu nelegitim al lui Ştefan cel Tânăr, iar mama lui ar fi fost de origine armeană. S-a presupus că s-ar fi născut între 1520 şi 1526 si a decedat pe 14 iunie 1574, lângă Cahul. El a fost Domn al Moldovei in perioada februarie 1572 si 14 iunie 1574, printre ultimii care au promovat o politică antiotomană.
B.P. Hasdeu l-a numit în monografia sa "cel Cumplit", denumire folosită în deceniile următoare. Acest apelativ releva duritatea comportamentului faţă de marii boieri şi faţă de unii reprezentanţi ai Bisericii. O altă poreclă era "Armeanul", de la mama sa care era armeanca. Fiu nelegitim al domnului Ştefan cel Tânăr, se spunea despre el că era inteligent şi învăţat în cărţi, cunoscând foarte bine limba polonă. Inainte de a fi domn a pribegit prin Polonia, Ruşia, Imperiul Otoman, a fost trimis la Alep, în Şiria, și mutat în cetatea Rhodos.
Aflat pe teritoriul otoman, s-a ocupat cu negoțul de pietre prețioase, acumulând o frumoasă avere care l-a ajutat să obţină tronul Moldovei. Ocupă tronul cu sprijinul otomanilor şi al domnului Ţării Româneşti, Alexandru II Mircea. Grigore Ureche îl descria astfel: "de minte ascuțit, de cuvântu gata şi să vidiia că-i harnic, nu numai de domnie, ce şi altor ţări să fie cap mai mare" (Letopiseţul Ţării Moldovei). A încercat să se impună cu duritate în faţa marilor boieri, suprimându-i pe cei care îi încurcau socotelile. A avut relații tensionate cu unii reprezentanţi ai Bisericii pe care i-a omorât sau a luat anumite proprietăţi aparţinând mănăstirilor. A sprijinit comerţul prin baterea unei monede de aramă în 1573, numită akce, de la numele turc al asprului, monedă otomană a cărei valoare dorea s-o imite, în politica externă a căutat o apropiere de Polonia şi de Imperiul Habsburgic, chiar dacă la începutul domniei a avut relaţii încordate cu polonezii de la care a recuperat în 1572 cetatea Hotin.
Raporturile cu otomanii au fost echilibrate până în 1574, plătind tributul şi respectând celelalte obligaţii, fără a lăsa să se întrevadă o stare conflictuală. Nu a mai fost susţinut de otomani ca urmare a manevrelor domnului Ţării Româneşti, Alexandru II Mircea, pentru aducerea pe tronul Moldovei a fratelui său Petru Şchiopul. Refuzând dublarea tributului, cerută de otomani, a atras intervenţia acestora. Şi-a pregătit apărarea, apelând la sprijinul tuturor categoriilor sociale şi la un mic grup de cazaci ca ajutor extern. Bătălia principală s-a dat la Jilişte, la Sud-Est de Focşani, la 24 aprilie 1574, domnul Moldovei obţinând victoria. Acesta a continuat confruntările cu otomanii, învingându-i din nou la Brăila, Tighina şi Cetatea Albă. O parte a armatei sale, conduse de vornicul Ţării de Jos, va ajunge chiar la Bucureşti, instalând ca domn un prieten al voievodului moldovean.
In ciuda acestor victorii, din cauza regrupării otomanilor care au adus noi trupe şi s-au aliat cu tătarii, Ioan Voda Cel Viteaz este învins în apropiere de lacul (iezerul) Cahul, la 10-11 iunie 1574, ca urmare a trădării unei părţi a boierilor moldoveni.
Constatând că nu mai are nicio şansă, s-a predat comandantului trupelor otomane în anumite condiţii, care nu au fost respectate de învingători. Astfel, aceştia l-au înjunghiat, i-au tăiat capul înfigându-l într-o ţeapă pe care au dus-o la Bucureşti, iar trupul său a fost legat de două cămile şi dezmembrat. Soldaţii otomani şi-au înmuiat săbiile în sângele voievodului pentru a lua din vitejia sa, în timp ce alţii au luat chiar fărâme din oasele lui. Tragicul sfârşit al curajosului voievod l-a văduvit de mormânt, dar posteritatea îi păstrează o vie amintire prin ridicarea monumentului ce străjuieşte astăzi în satul Jilişte, judeţul Vrancea, locul frumoasei sale victorii.
A rămas în conştiinţa românilor ca ultimul domn moldovean care a avut curajul de a se opune otomanilor prin confruntarea directă pe câmpul de luptă, la fel ca ilustrii săi înaintaşi.
ARGUMENT la poemul dramatic "Ion Vodă cel Viteaz"
(autor Dumitru Matcovschi)
Minte luminoasă şi vizionară, om care a colindat Europa în lung şi în lat, rămânând o vreme în Rusia, la curtea ţarului Ivan Groznîi; mare diplomat şi iscusit comandant de oşti, înflăcărat tribun capabil să răscolească şi să înaripeze masele, Ion Vodă cel Viteaz, domnul Ţării Moldovei de la 1572-1574 a fost o personalitate istorică.
Reformele, pe care le-a înfăptuit şi bătăliile pe care le-a purtat, l-au înveşnicit cu cinste în istoria acestui pământ, situat dintotdeauna la hotar durut de vreme şi istorie.
În numai doi ani şi jumătate de domnie el a dăruit ţării tot ce putea să-i dăruie – sufletul şi viaţa.
A fost, pe bună dreptate, un martir.
„Turcii, boierii şi călugării, - afirmă Bogdan Petriceicu Hasdeu, - nu-l sufereau deopotrivă”.
Turcii l-au poreclit „Nebunul târâie-brâu şi vântură ţară”.
Boierii l-au poreclit „Cumplitul”.
Poporul l-a numit cu dragoste „Cel viteaz”.
„Majoritatea poporului, - continuă savantul, - îl iubea ca nici pe unul din câţi l-au precedat şi i-au succes la tronul Moldovei”.
Să nu uităm că l-a precedat şi Ştefan cel Mare.
Venind Ion Vodă la domnie, Ţara Moldovei gemea sub povara crâncenă a jugului turcesc.
El a încercat să scape poporul de robie. N-a reuşit, dar victoriile pe care le-a repurtat au înspăimântat de-a binelea Poarta.
Sultanul a cerut ca „Nebunul târâie-brâu şi vântură-ţară” să fie decapitat.
Ca să fie decapitat, trebuia să fie prins mai întâi. Ca să fie prins, trebuia să fie trădat.
L-au trădat boierii.
Prietenii adevăraţi au rămas cu dânsul până la sfârşit.
Printre aceştia se numără şi bravul ataman Svercevschi, cazacul de la pragurile Niprului, pe care acelaşi B. P. Hasdeu îl pune în rândul sfinţilor.
E un epitet, cel mai frumos, deoarece poporul... „îl dădea în vechime nu ipocriziei ascetice, cu numai apărătorilor ţării”.
Repet aceste două cuvinte: apărătorilor ţării.
... Istoria a fost întotdeauna plină de învăţăminte.
BIBLIOGRAFIE
D.Matcovschi, "Soarele cel Mare", Ed. "Literatura artistică", Chişinău, 1989