Al șaselea copil al preotului Ioan Mihălcescu și el preotesei Elena, Ioan Mihălcescu (viitortul părinte Irineu) a văzut lumina zilei în comuna Pătârlagele din județul Buzău, România, la 24 aprilie 1874.
Din școala satului trece la gimnaziul din Buzău, unde urmează două clase (1887-1889), apoi intră la Seminarul din Buzău unde face încă doi ani. Cursul superior îl împlinește la la Seminarul Central din București (1891-1895), școala care, împreună cu colegiul Sfântul Sava, a dat în mare parte elita intelectuală și științifică a poporului român. Linia vocației sale e de acum încolo definită.
Ioan Mihălcescu urmează Facultatea de Teologie din București (1895-1899), unde la 30 iunie 1899, splendida teză despre "Sinodul III din Efes" îl încununează cu titlul de licențiat. În afară de teza de licență acest tînăr mai cucerise un succes cu lucrarea "Istoria Bisericii Române de la 1800 la 1850 și a literaturii teologice din această epocă" încununată cu premiul Universității din București. Încă de pe atunci, Ioan Mihălcescu publică opera sa despre "Teologia simbolică".
Ioan Mihălcescu face studii aprofundate la Berlin și Leipzig în perioada 1901-1904. Își ia doctoratul în filosofie la 13 iunie 1903 la Leipzig. Această lucrare a atacat o temă de mare răsunet în actualitatea filosofică a epocii, i-a fost tipărită la Berna, Elveția.
Mihălcescu activează în calitate de Preparator de Limba greacă la Seminarul Central (1894-1900), secretar al Internatului teologic din Bucureşti (1900-1901), profesor agregat (din 1 iunie 1904), apoi titular (din 28 martie 1908) la catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică la Facultatea de Teologie din Bucureşti (pînă în 1939), decanul Facultăţii (1927 - 1929 şi 1933 - 1936), decan al Facultăţii de Teologie din Chişinău (1926 - 1927), preot din 1923.
Ioan Mihălcescu a publicat valoroase studii de Dogmatică, Apologetică, Istoria religiilor, traduceri, fiind considerat cel mai mare teolog român al vremii sale. Participant la întruniri cu caracter ecumenist peste hotare: Congresul Alianţei universale pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică, Praga (1928), conferinţe în străinătate, prin care a făcut cunoscută Ortodoxia în cercurile catolice şi Protestante din Apus.
Lucrarea sa "Teologia simbolică" a fost transpusă în anul 1932 și în versiune franceză, fiind considerată una din puținele cărți de rară valoare în literatura teologică românească. În ea sunt concentrate marile calități de scriitor ale dascălului.
Creând disciplina apologetică la Facultate, Ioan Mihălcescu era pus în primul rând în situația de a sistematiza didactic un imens material, pe care știința europeană i-l punea la îndemână. Orientat perfect asupra materialului, prin studiile făcute la Berlin și Leipzig, el s-a achitat în chip magistral de acestă sarcină, dovedindu-se după regretatul Vasile Găină de la Facultatea cernăuțeană, singurul dascăl român de seamă în ramura apologetică. Cursurile sale, la nivelul celor mai prestigioase ale Universității din București, au fost adevărate sărbători ale vieții intelectuale.
O altă latură, nu mai puțin prețioasă, a activității sale de apologet e traducerea în românește a monumentelor literare ce conțin doctrina feluritelor religiuni naturale superioare. Traducerile, făcute după versiuni germane și franceze, sunt însoțite de introduceri lămuritoare. Această operă a lui Ioan Mihălcescu constituie un fapt ce depășește marginile teologice propriu zise și se rânduiește între cuceririle cele mai însemnate, ce vin să îmbogățească patrimoniul cultural al limbii românești.
Ioan Mihălcescu e un model de reînălțare a scrisului către nivelul de frumusețe incomparabilă al marei tradiții răsăritene, în concepția căreia frumosul a fost veșmântul indispensabil al adevărului. Părintele Ioan Mihălcescu este mândria și nobila satisfacție a bisericii fiind printre tinerii însetați de nemărginitele orizonturi culturale.
Moartea doamnei Anastasia Mihălcescu, în 1904, dizolva în durere fără leac sfânta legătură a căsătoriei cu preotul Ioan Mihălcescu. S-a închinoviat în același an la Mănăstirea Sinaia, sub numele de Irineu, fiind apoi ridicat la rangul de arhimandrit.
Numele monahal - Irineu reprezintă parcă însăși definiția temperamentului lui Ioan Mihălcescu, e un om iubit chiar atunci când se constituie în adversar. Modest peste măsură, într-o societate neașezată, în care trâmbița orgoliului personal țipă la toate răspântiile meritele reale, dar mai ales pe cele imaginare, el e modest în spiritul profund al Evangheliei. Tocmai din această pricină, în viața publică n-a jucat până acum rolul pe care i l-ar fi atribuit cu prisosință covârșitoarea-i activitate de apostol al științei teologice românești.
Ales în anul 1936 ca arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura deTârgovișteanul, a fost hirotonit întru arhiereu la 17 octombrie 1936 și desemnat să conducă secția culturală a Consiliului arhiepiscopal. În această calitate, a fost desemnat de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca locțiitor de episcop al Râmnicului Noul Severin, cu titulatura de Craioveanul (1 noiembrie 1938 - 1 noiembrie 1939) și apoi ca locțiitor de mitropolit al Olteniei (1-29 noiembrie 1939).
Irineu Mihălcescu a fost ales Mitropolit al Moldovei la 29 noiembrie 1939 și înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 17 decembrie. A păstorit la Iași pînă la 16 august 1947, când s-a retras din scaun.
În calitate de mitropolit, a efectuat vizite canonice la numeroase parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Iașilor, s-a preocupat de învățământul teologic organizând diferite conferințe religioase, a repartizat circa 100 de preoți basarabeni refugiați la parohiile din Arhiepiscopia Iașilor unde urmau să slujească împreună cu parohii locali, s-a preocupat de strângerea de fonduri pentru ajutorarea săracilor, a achitat din salariul său taxele unor elevi bursieri, a trimis preoți confesori pe front sau în spitalele de campanie pentru a ține predici ostașilor prin care să le ridice moralul etc.
S-a stabilit la Mănăstirea Agapia, unde a trecut la cele veșnice la 3 aprilie 1948. Împrejurările retragerii sale din scaunul de mitropolit și apoi cele ale morții sale au ridicat controverse, insinuându-se că ar fi fost otrăvit pentru a-i lăsa locul lui Justinian Marina. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.
Asăzi, în sînul respectatei ierarhii a bisericii ortodoxe române, eminentele calități administrative s-ar părea că sunt dăruite într-o măsură covîrșitoare față de glorioasa tradiție a arhierelor cărturari. Intrarea Înalt Prea Sfințitului Irineu (Ioan Mihălcescu), împreună cu vasta-i operă științifică fără pereche, în teologia românească leagă din nou firul tradiției răsăritene, pentru care nestematele mitrei chiriarhale nu erau decât simbolurile văzute ale mărgăritarelor științei și înțelepciunii sacre.Bibliografie (surse):
- Irineu Mihălcescu- "Omul și opera", autor Nichifor Crainic, anul ediției 1939;
- "Istoria Bisericească Universală pînă la 1054 cu noțiuni de patrologie întocmită conform programei analitice din 1908 de Ioan Mihălcescu", București, tipografia "Jockey-Club", 1916;