Aureliu Busuioc (26.10.1928, Cobîlca, azi Codreanca, judeţul, Orhei). Poet, prozator, dramaturg, eseist.
Provine dintr-o famile de învăţători. Liceul „T. Boga” din Timişoara.
Aureliu Busuioc revine din România în Moldova în 1949. Studii la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău. Publică epigrame, parodii, poezii umoristice în ziarul „Tinerimea Moldovei” şi revista „Chipăruş”.
Are un debut dublu – placheta pentru copii „La pădure” (1955) şi volumul de versuri satirice „Prafuri amare” (1955). Editează ulterior plachetele: „Piatra de încercare” (1958), „Firicel de floare rară” (1961) şi „Aventurile lui Nătăfleaţă” (1961), „Cizmele cocostîrcului” (1967), „Marele răţoi Max” (1968), ultimele destinate copiilor.
În 1966, Aureliu Busuioc publică romanul „Singur în faţa dragostei”, A. Busuioc manifestîndu-se şi ca romancier. Între lirica graţioasă, romantică şi versul satiric încărcat de vervă caustică, dar bine intenţionat, versul lui A. Busuioc se cristalizează, poetul devenind o voce distinctă în lirica moldovenească.
Este şef de sector la ziarul „Moldova socialistă”, redactor-şef adjunct la revista „Chipăruş”, redactor-şef la ziarul „Tinerimea Moldovei”, consultant literar, iar în 1977-1987 secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Maestru Emerit al Artei (1984); Laureat al Premiului Tineretului din fosta URSS „N. Ostrovski" (1974) şi al Premiului Naţional al Republicii Moldova (1996).
Scrie şi publică romanele: „Unchiul din Paris” (1973), „Local ploi – de scurtă durată” (1986), „Lătrînd la lună” (1997), „Pactizînd cu diavolul” (2000), „Spune-mi Giony...” (2002), „D'ale vînătorii” (2005) relevă un prozator meritoriu; piesa „Radu Ştefan – întîiul şi ultimul” (1969) este memorabilă prin tematică, stil, inteligenţă şi umor.
Ironia rămîne elementul forte al creaţiei sale. Traduce din literatura rusă şi universală din: Aleandru Blok, Anton Cehov, Nicolai Gogol, Alexandr Puşkin, Alexandr Griboedov, Maxim Gorkii, Mihail Şolohov, Schandor Petofi, O. Henri, Byron ş.a.