E una din asezãrile tipice pentru spatiul românesc de la rãsarit de Prut. În vremurile feudale Mereni era un sat rãzãsesc.
INFORMATII GENERALE
Geografic e amplasat la circa 30 km SE de orasul Chisinãu.
Astazi locuitorii sãi însumeazã cam sapte mii.
PRIMA ATESTARE DOCUMENTARÃ
Prima mentiune documentarã a satului tine de 25 septembrie 1475. Este vorba de o "Carte" de danie datã de Domnitorul Tãrii Moldovei - Stefan Voievod.
Actul respectiv a fost mentionat si la începutul secolului XIX-lea, în cererea rãzesilor L.G.Ciorãscu, G.A.Grosu, a mazâlilor Gh.Grosu, V.Ionascu, T.Tãbãcaru, T.Nistor, Z.Nuta si altii, cerere adresatã Tribunalului civil al Basarabiei. /1/
Un alt document deosebit de important pentru istoria satului este "marturia hotarnicã" din 5 septembrie 1605. În continuare reproducem continutul actului respectiv:
" ... mers-am la acel dintii hotar ce iaste în gura vaii Chetrositei... hotar vechi din... aceie a patra piatrã si cheutoare ... de aceea am mersu la deal... si coasta ce se zice din coasta Hatmanului Pântea dinspre rasarit si tot la deal... si de acolo am mers tot înainte drept la lunca, prin lunca si am trecut printr-o vale care au numit-o bãtrânii valea... si valea inainte panã am trecut peste valea Colonita si am mers drept înainte la valea Gãunoasa... si pe la movila ... ce iaste în gura vaii Zmeoaicei si am gãsit piatra hotarului vechi dinspre asfintit, înainte de curgerea apei... am mers pânã la Chetrosita."
"Facem stire cu aceastã mãrturie hotarica dupã luminata Carte a marii sale Eremia Voievod din let 7113 (1605-n.n.) iulie în 20 de zile, scriind unde sã mergem la selistea satului Merenii din tirinul Orheiului sã socotim si sã hotãrâm acea mosie Merenii prin prejiur si în mijloc, dupã jaloba lui Gheorghe si Nolaie fceorii lui Tnase Grizunul, nopotii luii... si a lui Pavel Grizunul si prestranapotii a lui Gavril Grizunul cel bãrtân. Mers-am si am strâns acolo pe toti...a pãrtii de sus si a pãrtii de jos precum si imprejiurasii... cãrora le-am cerut la împrejiurasi megiasi hârtia sa hotarnicã.
Iarã ei au arãtat ca s-au perdut dresile (actele - n.n.)din prada cazacilor zaporojeni. Întru aceea si Grigore si Nicolaie Grizunul hârtii sau alte drese n-au arãtat si au si au zis cã cele ce au avut loc la mosul lor Staci Goria si lau luat rob tãtarii cu toate ce a avut el precum si uricele mosiei de octina Mirenilor si alte parti de octinã." /2/
"...BUN ÎI BRÂNZA, BUN ÎI CASUL !"
Reproducem în continuare un paragraf ce se referã la alimentatia de odinioarã a moldovenilor. Este un tablou viu al traditiilor alimentare dar si de trai ale strãmosilor nostri.
(Din pãcate nu e cunoscut numele autorului, pentru verificare si referinte la acesta. Gasirea acestuia ramane o sarcinã pentru viitor, în ideea de a dezvolta subiectul. La moment consideram ca veridic autor pe initiatorul sitelui web la care facem trimitere, sperãm sa-i aflãm numele pentru a-l face cunoscut publicului.)
Alimentatia
Se stie ca pe parcursul mai multor secole, moldovenii au dezvoltat mai mult gospodaria cerealiera si animaliera. Produsele obtinute de la aceste ramuri au format baza alimentarii locuitorilor satelor noastre.
Particularitatile alimentãrii depindeau în mare mãsurã de gospodaria auxilara a familiei tãrãnesti, care îl asigura pe tãaran cu principale produse alimentare. Prin urmare, culturile cerealiere (grâul, secara, mãlaiul, porumbul), boboasele (fasolea, mazãrea), bostanoasele (pepenii verzi si galbeni, bostanii), legumele (varza, ceapa, ridichea, usturoiul, cartoful, ardeiul), fructele (prunele, perele si merele), si bineinteles carnea si produsele lactate erau componente principale în pregatirea mâncãrurilor. Alimentarea cotidianã a tãranilor fiind diversificatã.
Cert e cã felul alimentãrii depindea si de anotimp. Fiecare sezon avea bucatele sale specifice. Alimentarea de primãvara-varã se deosebea de cea din toamnã-iarnã. De exemplu, printre bucatele traditionale, specifice primãverii erau: tocana de urzici, borsul verde, zeama cu carne de miel, casul dulce. Vara si toamna tãranii se alimentau în principal cu legume proaspete si produse lactate. Pentru iarnã si primãvarã îsi fãceau rezerve de cartofi, morcov, boboase, diferite murãturi, brânzã de oi si slãninã.
În perioada lucrãrii pãmântului tãranii se alimentau chiar în câmp, luând cu ei pâine, mãmãligã, brânzã de oi si slãninã. Extrem de rar luau cu ei mãncãruri calde. Doar seara, întreaga familie servea mâncãruri fierbinti (mãmãligã, bors), legume murate si lactate.
Caracterul alimentarii era influentat si de opririle(limitãrile) religioase.
Familiile tãrãnesti din Mereni foloseau adesea în alimentare mãlaiul si mãmãliga. Ultima era consideratã ,,mama hranitoare a familiei". Tãranii spuneau: ,,Mãmãliga e stâlpul casei, dar pâinea fata mesei". Mãmãliga era preparatã din mãlai sau fãina de porumb. Pentru a obtine fãina, de obicei,sãtenii cresteau un soi special de porumb(,,pãpusoi galben" sau ,,hanganii") pe care-l uscau bine pe cuptor. Se urmãrea, de asemenea, ca fãina sa fie de calitate bunã. Mamaliga era fãcutã dimineata si seara, când toata familia era acasã. Adeseori, de calitatea si gustul mãmãligii era responsabil gospodarul casei. Mãmãliga era consumatã cu ciorbe, diverse bucate din legume, sosuri, lapte, unturã, brânzã, murãturi. Vara mãmãliga se mânca si cu visine sau cirese. Deseori la felul doi se serveau "balabustele" cu usturoi si învartitã. Învartita se prepara cu jumãri, cu brânzã, varzã, bostan, frunzã de sfeclã, cu ceapã si mãrar.
REFERINTE si BIBLIOGRAFIE
Rãzesi - tãrani liberi si mândri, în sistema de repartizare si prelucrare a pãmântului, care de-a lungul secolelor au dus o luptã crâncenã pentru convietuire socialã. În multe locuri, nu au rezistat, fiind asupriti. În altele s-au conservat în pãrti de mosie.
În anumite situatii, unii rãzesi au izbutit sã urce pe trepte înalte de Boier sau boiernas (anumite drepturi), în societatea feudalã. Ca apoi detinând înalte dregatorii la curtea domneascã, sã fie maziliti (destituiti), creând, pentru viitor baza unei categorii sociale aparte - Mazilii (anumite privililegii si înlesniri).
Ruptasi - categorie socialã, de regulã cu aceleasi privilegii ca si mazilii, însa se completau mereu cu descendenti ai preotimii care, neglijati fiind în serviciul eclesiastic, rãmâneau agricultori. La început ei erau birnici, fiind nevoiti sã plãteascã anual peste o sutã de dãjdii. Antioh Cantemir, în Moldova si Constantin Brâncoveanu, în Tara Romaneacã, concomitent au decis înlocuirea celor o sutã de prestãri cu un singur bir. Dar si aceasta era o mare povarã pe spatele pãtimitului, care nu-l putea plãti decât în rate, sau sferturi, de patru ori pe an. Sfertul se mai numea ruptã(se rupea în patru), iar plãtitorul - ruptas.
/1/ L.T. Boga, Documente basarabene, IV, Hrisoave si carti domnesti(1420-1500), Chis, 1929.)
/2/ L. T. Boga, Documente basarabene, vol.XX, Mãrturii hotarnice (1602-1814), Chis, 1938, p.11-12