Bălți - oraș așezat la crucea a două drumuri vechi, urmate azi de căi ferate: drumul Hotinului care străbate Moldova dintre Prut și Nistru prin mijloc și drumul Sorocii care, prin orașul Bălți, ajunge la Iași.
Localitatea a fost construită tocmai în fundul văii r.Răut şi anume la gura r.Râuţel. Cuvântul ”Bălţi” provine de la "baltă", ceea ce se explică prin faptul că valea r.Răut este foarte bălătinoasă.
Bălți este un municipiu în partea de Nord a republicii, datorită importanței și mărimii sale, al doilea după orașul Chișinău, mai este numit ”capitala de Nord a Republicii Moldova”. Este un important nod de transport din regiunea Nord.
Orașul se află la 138 km la Nord de Chișinău, 65 km de la granița cu România (vama Sculeni), și 120 km de cea a Ucrainei (vama Otaci). Se învecinează cu orașele Fălești, Glodeni, Râșcani și Sângerei, care se află la o distanță de 20–40 km.
Localități în componența Municipiul Bălți:
Orașul Bălți
Satele Elizaveta și Sadovoe
Orașul se împarte în 3 sectoare planimetrice: Centru (inclusiv cartierele Țigania, Teioasa și Berestecico); Pământeni (inclusiv cartierele Jubiliar și Dacia); Slobozia și două formațiuni locuibile Molodova, Bălții Noi.
Bălți - atestare și scurt istoric
Orașul Bălți, a fost fondat inițial ca un târg, în 1421, de către Ringalia de Mazovia, sora regelui Polonez Wladyslaw II Jagiellon (de dinastie Lituaniana), care era soția domnitorului Principatului Moldovei - Alexandru cel Bun. Localitatea a fost numită așa de la locurile îmlăştinite, iar apoi și împrejurimile au preluat acest nume pe o suprafață întinsă, cunoscută azi ca Stepa Bălţiului.
Teritoriul făcea parte din ținutul Dorohoi, iar mai târziu din Județul Iași, al Principatului Moldovei (Iași era capitala Principatului din 1574 până în 1859).
Localitatea a fost arsă în întregime în urma invaziei Tătarilor din Crimeea, conduși de hanul Meñli I Giray, învins mai târziu la renumita bătălie de la 100 km mai la nord (lângă satul Lipnic). Bălţiul s-a reconstruit foarte încet și a devenit un oraș adevărat numai în a doua jumătate sec. XVIII, după expulzarea Tătarilor. Atunci acest loc s-a transformat într-un centru mare de comerț cu vite, cumpărătorii principali fiind negustorii din Austria. De asemenea târgul Bălți era renumit ca centru de trecătorie și de întreținere a hergheliilor domnești.
Până în aprilie 2006 stema orașului reprezenta capul unui cal originea căreia era legată de târguri anuale de vite, petrecute în oraș. Noua stemă, a provocat discuții controversate și de lungă durată ale consilierilor.
Secolele XVIII-XIX
În 1711 Dimitrie Cantemir (domnitorul Principatului Moldovei, cunoscut istoric și savant al perioadei), impresionat de victoria strălucitoare a tânărului țar rus Petru cel Mare asupra regelui Poloniei și a Suediei Charles XII, de la Bătălia de la Poltava (la 600km la est, în Ucraina) l-a invitat pe acesta în Moldova, cu scopul de a scăpa de sub dominația Otomană și de a recăpăta independenţa Moldovei. În timpul acestei campanii militare ce s-a dovedit a fi un eşec, comandamentul armatei Ruse şi o parte a armatei Moldovenești își avea sediul la Bălţi, din motivul amplasării oraşului la răscruce.
Bălți nu era o localitate urbană, nici măcar târgușor, și în locul actualului oraș era un mic sătuc, înnămolit în niște bălți. O simplă împrejurare a făcut ca acest sat foarte rău așezat să devină oraș.
Se spune că pe la 19 aprilie 1818, împăratul rus Alexandru I, venind dinspre Hotin și mergând la Chișinău, a fost nevoit să înnopteze la Bălți, unde din cauza greutății considerabile i s-a înnămolit trăsura. Aici i-a sosit ştirea despre naşterea nepotului său (viitorul țar Alexandru II-lea) și în amintirea acestui eveniment de familie, a dat satului Bălți prerogativele unei comune urbane.
Noul oraș, așezat tocmai la mijlocul platoului dintre râurile Nistru și Prut a devenit în curând un centru de comerț pentru nordul Basarabiei Mari.
În secolul XIX împrejurimile orașului Bălți erau puțin pitorești și foarte triste. Nici un arbore, nici o livadă, în afară de parcul familiei Catargi nu înveselea priveliștea. Orașul avea străzi strâmte nepavate, noroioase toamna, băltoase iarna și pline de praf vara. O jumătate de oraș se compunea din dughene evreiești, cârciume, hanuri - toate construite aproape sub același acoperiș colosal. Mlaștina orașului genera friguri care micșorau drastic populația și pe bună dreptate Bălţiul era numit "cuibul frigurilor".
Bălți în sec. XIX - noroi datorat solului mlăștinos, pe străzile orașului
În 1892 populaţia or. Bălți a fost de 11 118 locuitori. După confesiuni populaţia orașului Bălți arăta în modul următor: Ortodocşi (2 730 persoane), Catolici (129), Armeni (225), Ruși (rit vechi) (211), Evrei (7 143).
S-a stabilit că populaţia orașului nu a crescut pe cale naturală, ci prin migrație, deoarece natalitatea era sub mortalitate.
La sfârșitul sec. XIX oraşul Bălţi număra 2 000 de case, majoritatea din lemn, avea doar 3 edificii publice: un spital militar de 160 paturi, temniță și cazarmă cu magaziile intendenţei. Toate aceste edificii erau într-o stare jalnică. Orașul poseda o biserică ortodoxă, una catolică, una sectantă rusească, o sinagogă și 7 case de rugăciune evreiești, 25 dugheni de piatră şi 265 prăvălii din scânduri. Construcții solide în acea perioadă orașul n-are cu excepția casei familiei Catargi și un mare pod de piatră peste r.Răut.
Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae din Bălţi a fost construită de către Gheorghe Panaioti pe la 1795. Planul bisericii l-a făcut talentatul arhitect Weismann, după modelul bisericilor catolice din Galiţia. Iconostasul, compus din icoane foarte frumoase, era o operă pictorului român Eustafie, care a fost adus de la Iași la Bălți încă de către principele rus Potiomkin.
pentru acea perioadă, ne-cătând la bălțile ce înconjoară orașul, drumurile sparte, Bălți păstrează un rol important în comerțul cu vite. Sunt nu mai puțin de 11 iarmaroace pe an. Afaceri importante se fac şi cu cai şi cu vite mari cornute care se exportă în Austria.
Marca orașului Bălți, precum și a întregului județ Iași, a fost întemeiată la 1826. Ea reprezenta: un cap de cal, pe un blazon roșu. Despre stabilirea mărcii în jurnalul imperial se explică în următorul mod: "Marca veche a ţinutului Iaşi reprezintă un cal întreg, dar deoarece până acum numai o parte din acest județ s-a alipit la Imperiu, apoi, în amintirea acestei despărțiri în două, s-a fixat noul desen, care reprezintă numai capul animalului trunchiat". Explicația heraldică e foarte clară în acest sens.
Județul şi-a luat numele de la orașul reședință - Bălți. El a fost creat de Ruşi, după anexarea Moldovei dintre Prut şi Nistru, din părţile judeţului Iaşi, trecute sub dominaţia lor. A fost unul dintre cele trei județe nordice ale Guberniei Basarabia. I s-a dat drept capitală orașul Bălți, proprietate particulară a unui oarecare Panaiot. Județul era amplasat de-a lungul râului Prut, care îl despărțea de România. Până la anexarea către Imperiul Rus (1812) acest teritoriu aparținea Moldovei Transprutiene, Principatului Moldovei.
În componența României Mari
Județul Bălți a fost primul din Basarabia care s-a pronunțat, la 3 martie 1918, în favoarea unirii Basarabiei cu România. La 3 martie 1918, Zemstva (Consiliul judeţean) din Bălți a decis "să ne unim din nou cu scumpa noastră Ţară-Mamă, România, voind să împărțim cu ea frățește tot norocul și nevoile vieții noastre viitoare ca și în vremurile lui Ștefan cel Mare".
Peste 10 zile, şi Zemstva din Soroca a cerut Sfatului Țării să trimită reprezentanți la Iași pentru "a depune la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament și credință către regele Ferdinand I, rege al tuturor românilor".
Populația rusească, ucraineană și evreiască a continuat să crească și după unirea primei Republici moldovenești (1917-1918) cu România, din pricina afluxului de refugiați care fugeau de dincolo de Nistru, pentru a scăpa de colectivizare, de marele Holodomor sau de urmărirea NKVD-ului.
După unirea cu România, Bălți devine reședința județului cu același nume. După Unire, în cadrul României Mari, în loc să fie trecut din nou județului din care s-a desprins - Iași, ”județul Bălți” și-a văzut consacrată ființa administrativă. Județul BĂLȚI făcea parte dintre județele Moldovei-de-Sus (Basarabia de Nord).
În cadrul României Mari - județul Bălți a păstrat aceeași marcă din perioada imperială - capul de cal, pe un blazon roșu.
La recensământul din 1930 au fost numărate 30.570 de persoane, din care 14.229 evrei, 8.868 români, 5.426 ruși, 981 polonezi, 290 germani, 280 ucraineni etc.
Vizita M.S. Regelui Carol al II-lea la Bălți, împreună cu Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia și premierul Gheorghe Tătărescu la sfințirea Catedralei Sf. Constantin și Elena (2 iunie 1935)
La 2 iunie 1935, regele României Carol al II-lea și prințul moștenitor Mihai participă la sfințirea Catedralei Sfinții Împărați Constantin și Elena, construită de Visarion Puiu, episcopul Hotinului. La eveniment au fost prezenți și prim-ministrul Gheorghe Tătărescu; ministrul cultelor Al. Lapedatu; ministrul internelor I. Inculeț; ministrul învățământului C. Angelescu; ministrul apărării Paul Angelescu; ministrul muncii I. Nistor; primarul orașului Bălți - P. Vrabie; prefectul județului Bălți Emanoil Catelly, diverși funcționari centrali și locali precum și, desigur, numeroși reprezentanți ai bisericilor ortodoxe.
În aceeași zi Carol al II-lea, împreună cu oaspeții veniți la sfințire, a semnat și a zidit pergamentul în temelia noului Liceu de fete „Domnița Ileana” (actualmente blocul administrativ al Universității ”Alecu Russo” (USARB)). După terminarea solemnității de la liceu, cortegiul regal a pornit spre cimitirul eroilor, unde a avut loc inaugurarea monumentului eroilor căzuți în primul Război Mondial. Apoi, regele și fiul său au vizitat reședința episcopală și îl decorează pe episcopul Visarion Puiu cu Cordonul de „Mare Cruce” al ordinului Coroana României. Conform cronicilor, la ora patru, regele și prințul moștenitor Mihai au pornit de la reședința episcopală spre a vizita cazărmile militare. Între regimentele vizitate a fost și regimentul 6 Vânători, în care Suveranul a fost ofițer cu gradul de locotenent, când această unitate militară era de gardă la castelul Peleș.
Mai târziu, odată cu dezvoltarea nodului feroviar, importanța Bălţului sporește, devenind un mare centru industrial. Acest specific a fost aprofundat și în perioada sovietică: orașul se extinde, iar populaţia devine mai numeroasă, fiind în special antrenată la marile întreprinderi industriale.
Perioada sovietică. Al doilea război mondial
În timpul celui de-Al doilea război mondial, orașul a suferit distrugeri și deportări de populație, sovieticii deportând întâi (1940-1941) pe moldovenii băștinași care lucraseră pentru statul român (funcționari, juriști, profesori...), preoți și pe refugiați, iar românii și germanii deportând apoi (1941-1944) pe evrei și pe toți cetățenii bănuiți că ar fi susținut sistemul sovietic.
Deportările spre Kazahstan și Siberia au fost reluate între 1945 și 1954. Începând cu 6 iulie 1949, din gara feroviară Bălți-Slobozia au fost deportați în Siberia, mii de basarabeni în cadrul operațiunii "юг", adică "Sud". Operațiunea a fost desfășurată de către autoritățile sovietice, în cadrul căreia au fost ridicate circa 12 mii de familii basarabene. Ulterior, în timpul regimului comunist orașul a devenit un centru industrial important pentru nordul Moldovei, cu o populație în mare parte nouă, fie moldoveană venită de la sate, fie rusească sau ucraineană.
În anii 1944-1945 pe teritoriul Combinatului de blănuri de astăzi și al Unității militare exista un lagăr de concentrare în care erau deținuți prizonierii germani și români, aceștia din urmă capturați după 23 august 1944 când România a devenind o aliată a Uniunii Sovietice, care însă zăbovi până la 12 septembrie înainte de a înceta starea de război cu România. În decursul acestor trei săptămâni, armata română, care avea ordin să nu se opună nici-unei inițiative sovietice, a pierdut tot materialul și armamentul de care dispunea (integrat de Armata roșie) dar și zeci de mii de ostași luați prizonieri deși nu mai erau dușmani, ci aliați ai URSS. Mii dintre prizonieri au murit din cauza condițiilor inumane în care au fost ținuți (lipsă de igienă, apă stătută și nemâncare), supraviețuitorii au fost deportați spre Gulagul siberian. Foarte puțini din deținuții lagărului de la Bălți au rămas în viață și s-au întors acasă.
Perioada contemporană
Bălți a fost până la rearanjarea administrativ-teritorială pe raioane un județ al Republicii Moldova. Se învecina cu România și cu județele din anii ”90 - Edineţ, Soroca, Orhei şi Ungheni. Capitala sa era orașul Bălți.