Credința în Înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii.
Spune-mi, dacă Adam singur, fără sfatul uneltitorului, ar fi căzut în păcat, cine l-ar fi scăpat de osânda veşnică?
Dumnezeu nu constrânge pe nimeni, dar, dacă Dumnezeu voieşte şi noi nu vrem, mântuirea noastră este cu neputinţă.
Dacă vrei să pedepseşti pe cineva care ţi-a făcut rău, nu-i răspunde cu rău. Fă-i bine şi l-ai pedepsit.
Părinţii vor fi pedepsiţi nu numai pentru păcatele lor, ci şi pentru ale copiilor lor, dacă nu-i cresc în duhul evlaviei.
Creştinul nu se poate întrista decât atunci când el sau aproapele său fac ceva împotriva voii lui Dumnezeu.
Cu cât minunea se arată mai învederată, mai lămurită, mai pe faţă, cu atât plata credinţei se micşorează.
Smerenia covârşeşte păcatele noastre şi ne ridică, iar mândria ne apasă sufletele spre pământ şi ne coboară.
Rugăciunea şi postul sunt lipsite de putere neînsoţite de milă. Fără milostenie, ele nu se ridică la cer.
A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii; a iubi cineva şi pe vrăjmaşi este un lucru al harului.
Pentru a te mântui, e de ajuns să vrei.
Nicio credinţă falsă să nu primiţi, chiar de ar fi venită sub forma dragostei.
Nu este altă mare atât de învolburată ca viaţa preotului, şi el nu are altă scăpare decât rugăciunea neîncetată.
Aşadar, fără să facem milostenie nu ne putem mântui…
Cel ce se învaţă a dispreţui pe preot, cu timpul Îl va dispreţui şi pe Dumnezeu.
Credinţa întăreşte ceea ce raţiunea clatină.
Vinul a fost dat ca să ne veselim, nu ca să ne face de ocară; ca să râdem, nu ca să fim de râs; ca să ne însănătoşim, nu ca să ne îmbolnăvim; ca să îndreptăm slăbiciunea trupului, nu ca să surpăm tăria sufletului. Dumnezeu te-a cinstit când a dat pe pâmânt acest dar, vinul. Pentru ce te faci de ocară cu necumpătarea ta?
Săvârşeşti, oare, virtutea cu osteneală, iar păcatul, fără osteneală? NU! Ei bine, dacă şi pentru virtute şi pentru păcat trebuie să te osteneşti, pentru ce nu vrei să te osteneşti pentru virtute, care îţi aduce mare câştig? Dar, sunt virtuţi care nu cer nicio osteneală.
În zadar se săvârşeşte Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtășiți [...] Acestea le spun nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vrednici. Omule, nu eşti vrednic să te împărtăşeşti? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei [credincioşilor – n.n.] nu eşti vrednic să le auzi [...], deci, dacă (zici că) nu eşti vrednic să te apropii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că nu te deosebești cu nimic de ei.
Mulţi se împărtăşesc o dată pe an, alţii de două ori, alţii de mai multe ori. Pe care dintre ei îi vom ferici mai mult? Pe cei care se împărtăşesc o dată, pe cei care se împărtăşesc de câteva ori sau pe cei care se împărtăşesc de mai multe ori? Nici pe unii nici pe alţii, ci pe cei care se apropie de sfântul potir cu conştiinţa curată, cu inima neprihănită, cu trăire lipsită de reproşuri. Aceştia se pot împărtăşi mereu.
Ce ziceţi, dragii mei? Nu vă revine vouă citirea Sfintei Scripturi, pentru că sunteţi prea ocupaţi? Vă spun însă că voi aveţi mai multă nevoie decât călugării. De fapt, ei sunt feriţi chiar prin felul lor de viaţă de multe lovituri ale diavolului. Iar voi, dimpotrivă, sunteţi în luptă, sunteţi expuşi neîncetat la noi răni. Cauzele de nerăbdare, de gelozie, de nelinişte, de descurajare, de vanitate vă înconjoară mereu. Duşmanul vostru lucrează continuu noi săgeţi împotriva voastră. Pentru aceasta, voi aveţi nevoie să găsiţi forţa voastră în Sfânta Scriptură
Hristos ne-a arătat încă mai limpede că după masă nu somn, nici împreunare trupească nu trebuie să urmeze, ci rugăciuni şi citire a sfintelor scripturi. să ne deprindem a mânca numai atât cât să trăim, nu până-ce ne crapă pântecele şi ne îngreuiem: că nu am fost făcuţi şi nu trăim ca să mâncăm şi ca să bem, ci mâncăm ca să trăim.
Mântuirea este, în acelaşi timp, şi lucrarea lui Dumnezeu, dar şi lucrarea noastră.
Dacă vrei să te bucuri de desfătare, nu căuta desfătarea.
Cine vrea să împărtăşească slava lui Hristos trebuie să-i împărtăşească şi viaţa.
Omul este cu mult mai însemnat şi mai preţuit decât biserica de zid. Hristos n-a murit pentru zidurile bisericii, ci pentru aceste temple duhovniceşti, care sunt oamenii.
Nicăieri nu este atâta rău ca în erezie.
Acela iubeşte cu adevărat care caută la interesele celui iubit.
Universul a fost creat pentru om, nu omul pentru univers.
A trecut vremea postului, dar n-a trecut şi rostul lui.
Viaţa necurată împiedică înţelegerea adevărurilor înalte.
Împărat adevărat, acela-i împărat care este stăpân pe mânie, pe invidie, pe plăcere.
Nu crezi că va fi o căsnicie reușită daca soții și-au păstrat amândoi fecioria? În primul rând soția devine mult mai înțeleaptă, la fel și tânărul ei soț. Nu crezi că iubirea lor va fi, înainte de toate, curată? Cel mai important lucru, însa, este acesta: Dumnezeu va fi mult mai îndurator cu ei și va copleși căsnicia lor cu binecuvântari nenumărate, dat fiindcă cei doi tineri s-au unit întocmai cum El a poruncit.
Dacă, tânarul va începe să se desfrâneze înainte de casatorie și se va nărăvi la tot felul de obiceiuri destrăbălate, își va lăuda soția numai prima și a doua noapte și va aluneca apoi repede spre desfrâu, cautând la soția sa râsul neghiob și trivial, cuvintele pline de necuviințe, expresiile prefăcute și tot ce înseamnă nerușinare, despre care nu ne este permis a vorbi mai mult.
Femeia stă pe lângă stăpânul casei. Are şi ea putere asemănătoare cu cea a bărbatului. Bărbatul, însă, are ceva mai mult, un lucru izbăvitor pentru familie. A primit rangul de a fi cap al trupului, aşa cum este Hristos cap al Bisericii, nu numai de a o iubi şi îngriji pe femeie, dar şi s-o călăuzească spre bine. Şi dacă el se va îngriji ca femeia să dobândească sfinţenie şi neprihănire, toate celelalte vor veni de la sine. Dacă le cere pe cele dumnezeieşti, cele omeneşti vor urma foarte uşor, şi în casă vor domni ordinea, pacea, evlavia.
Pe când mândria este moartea virtuților și viața păcatelor, smerenia este moartea păcatelor și viața virtuților.
Biruinta nu este a celor ce vorbesc multe, ci a celor ce fac multe.
Dumnezeu nu se uită la nevrednicia ta, ci la sufletul tău.
Când privesc pe Hristos răstignit, Îl văd pe Împăratul.
Iubeşte munca, chiar dacă nu ai nevoie de ea pentru a te întreţine.
Când nu îl ierţi pe altul, tu nu îl superi pe acela mai ales, ci mai ales te jigneşti pe tine.
Căsătorește-te grabnic și vei fi primul care vei intra în Împărăția Cerurilor.
Dacă este să spunem adevărul, nu e bogat cel ce are multe, ci cel ce n-are trebuinţă de multe, nici nu este sărac cel ce n-are nici o agonisită, ci cel care pofteşte multe - după acest dreptar trebuie socotite totdeauna sărăcia şi bogăţia. De vei vedea, dar, pe cineva poftind multe, să îl socoţi mai sărac decât toţi, chiar dacă ar avea toate lucrurile din lume. De vei vedea pe cineva care nu are trebuinţă de multe, să crezi că este mai bogat decât oricine.
Dumnezeu atât de mult Se îngrijeşte ca noi să trăim în pace unii cu alţii, încât rabdă să rămână nesăvârşită jertfa ce l-o aducem, să întrerupem slujba către Dumnezeu numai din dorinţa ce o are de a pune capăt duşmăniei şi urii ce o avem unii faţă de alţii.
Cel ce-şi osândeşte păcatele cade mai greu în aceleaşi păcate. pune conştiinţa ta să te osândească în lăuntrul tău, ca să nu o ai dincolo acuzator înaintea scaunului de judecată a domnului. aceasta-i o cale de pocăinţă! cea mai bună!
Dacă Dumnezeu ar pedepsi aici pe pământ, pe toţi cei răi şi ar cinsti pe toţi cei buni, zadarnică ar mai fi ziua judecăţii.
Pofta trupească nu are cum se ivi într-un trup înfometat, nici chiar în trupul care s-a mulţumit cu hrana cea de trebuinţă. Trupul în care zvâcnesc necurate pofte, e acela care se lasă cuprins de îmbuibare.
Nu diavolul aduce pagubă oamenilor, ci totdeauna propria lor trândăvie doboară pe cei ce nu sunt cu luare aminte asupra lor.
Mânia este mai rea decât beţia şi mai mizerabilă decât diavolul.
Atât de mare este pacea, încât “fii ai lui Dumnezeu” sunt numiţi cei care o fac şi o clădesc.
Dumnezeu voieşte a fi slăvit nu pentru că El ar avea nevoie de aceasta, ci pentru interesul nostru.
Toti cei care îşi amintesc de iad nu vor ajunge acolo, iar cei ce uită de iad, nu vor scăpa de el.
Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge dragostea, dar dragostea poate învinge şi sărăcia, şi bogăţia.
Intră în Biserică şi te căieşte; aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor.
Eşti bogat? Foarte bine. Eşti zgârcit? Foarte rău. Nu cei bogaţi vor fi osândiţi, ci aceia care slujesc bogăţiei.
Hristos a înviat şi se bucură îngerii! Hristos a înviat şi viaţa vieţuieşte! Că Hristos, înviind din morţi, S-a făcut începutul învierii celor adormiţi. A Aceluia este slava şi puterea în vecii vecilor!
Acela este cu adevărat liber, care trăieşte pentru Hristos. El se află deasupra tuturor nenorocirilor. Dacă el însuşi nu va voi să-şi facă vreun rău, atunci niciodată altul nu va fi în stare să-i facă acest lucru.
Diavolul nu se bucură atât de mult când păcătuim faţă de Dumnezeu, cât se bucură când deznădăjduim.
Nunta păstrează sfinţenia.
Nimic nu poate sfâşia trupul Bisericii atât de mult ca mândria.
Prin Iisus Hristos tot pământul a fost eliberat din întunericul amăgirii.
Toate pildele Domnului: pilda fecioarelor, pilda năvodului, pilda seminţei căzute între spini, pilda pomului care n-a facut roade, cer virtutea arătată prin fapte.
Că trupul desfrânatei este gunoi nu-l întrebi pe nimeni altul decât pe tine, care te tăvălești prin mocirlă: Nu te rușinezi de tine, nu socotești că ești necurat după ce săvârșești păcatul? De aceea, rogu-vă, evitați desfrânarea și pe maica ei, beția!
Ce va spune cineva despre amuletele și despre brățările pe care i le agață de mâna copilului, și de ața roșie, și de celelalte lucruri care sunt pline de multă nesăbuință, în timp ce nu trebuie să așeze nimic altceva în jurul copilului decît crucea, ca să-l ocrotească?
Toți știți, neapărat, femei și bărbați, că pentru femeie nimic nu este mai nesuferit decât lipsa copiilor. Și chiar dacă se bucură de nenumăratele lucruri, n-ar putea niciodată să-și alunge tristețea pe care o provoacă această rană.
Cel care osândește căsătoria micșorează slava fecioriei, în timp ce omul care o laudă, înalță mai mult minunea ei și o face mai strălucitoare.
Să fii cu toți politicos, dulce la vorbă, blând, primitor. Despre nici un om să nu-ți scape vreun cuvânt urât. În felul acesta toți te vor iubi. Dar și în ziua Judecății Domnului te va afla curat și nepătat. Căci dacă vom da socoteală pentru orice cuvânt de prisos, cu atât mai mult vom răspunde pentru vorbele noastre de rău.
Adu-ți aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe toate cele văzute, cerul și pământul, oamenii și lucrurile. Adu-ți aminte că ești nimic, cu trupul și cu sufletul, că puțin necaz te tulbură pe tine, puțină durere te arde pe tine, un cuvânt prost te răscolește pe tine. Deci, pentru ce nu te desparți tu puțin de viața aceasta? Eu îți spun ție că ești dator a te muta de aici, și, sus, înlăuntrul porților cerești, să-ți faci ție cort și, acolo, de-a pururi să petreci.
Milostenia e inima virtuţii.
Sufăr când vă văd că neglijaţi toate celelalte virtuţi şi socotiţi că postul vă este de ajuns pentru mântuire; şi doar postul este cea mai mică parte din corul virtuţilor. Cea mai mare virtute este dragostea, bunătatea, milostenia. Aceste virtuţi depăşesc chiar virtutea fecioriei.
Demonul suferă când este izgonit din trup, dar cu mai mult suferă când vede sufletul scăpat de păcat, că păcatul este marea lui putere. Pentru aceasta a murit Hristos, ca să-i sfărâme această putere.
Căci omul care nu simte mustrări de cuget de pe urma celei dintâi răni primeşte cu uşurinţă o altă rană, şi după aceea alta. Spurcatul diavol, când dă de un suflet nepăsător, care nesocoteşte rănile de mai înainte, nu se opreşte de a-l lovi până la cea din urmă suflare.
Când este vorba de lucruri trecătoare şi pământeşti, suntem sârguitori şi râvnitori, dar când putem agonisi atât de uşor pe cele netrecătoare şi veşnice, noi întârziem şi trândăvim.
Admirăm pe sfinţi, nu atât pentru înţelepciunea şi iubirea lor pentru Dumnezeu în necazuri, ci, mai mult, pentru că ei rămân la fel de râvnitori şi după ce furtuna a trecut, lăsând loc liniştii.
Ucigaşii de fii numai trupul îl despart de suflet, iar cei ce nu dau bună creştere şi învăţătură fiilor lor, şi pe trup îl despart de suflet, şi pe suflet de Dumnezeu.
Sufletul cuprins de deznădejde în privinţa mântuirii nu este departe de nebunie.
Caută să te mulţumeşti cu puţin şi nu-ţi pune fericirea în avere şi bogăţii.