Experimentele sunt fundamentul științei; restul este doar filosofie.
Imaginația este mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea este limitată, în timp ce imaginația înconjoară lumea.
Marea realizare a științei este că explică lumea fără a fi nevoie să apeleze la zei.
Scopul științei nu este să explice totul, ci să facă lumea mai ușor de înțeles.
Oamenii se străduiesc să cunoască ceea ce este în jurul lor, dar uită să se cunoască pe ei înșiși.
Lumea este un loc mai interesant decât orice teorie despre ea.
Stiința este un mod de gândire, nu un set de cunoștințe.
Logica te va duce de la A la B. Imaginația te va duce oriunde.
Singura cale de a scăpa de corvoada ignoranței este de a continua să învățăm.
Nu știința în sine este malefică. Este utilizarea sa greșită de către oameni care poate duce la consecințe negative.
Inteligența adevărată stă în a înțelege complexitatea și a o exprima într-un limbaj simplu.
Cel mai frumos lucru pe care îl putem experimenta este misterul. Este sursa oricărei arte și științe adevărate.
Eu afirm că religiozitatea e cea mai puternică dintre toate instrumentele de cercetare ştiinţifică. Ştiinţa fără religie e incompletă, religia fără ştiinţă e oarbă. Toate religiile, artele sau ştiinţele sunt rodul aceluiaşi copac a cărei unică aspiraţie e să facă viaţa omului mai demnă; adică să permită ca individul să se ridice peste simpla existenţă fizică şi să fie liber.
Dacă nu poți explica un lucru pe înțelesul unui copil de șase ani, atunci nu înțelegi suficient de bine acel lucru.
Când înveți să nu te temi de greșeli, descoperi că ele sunt doar pași necesari către succes.
În teoria relativității, doar dumnezeu știe ce înseamnă timpul.
Toată ştiinţa nu-i decât rafinarea gândirii de zi cu zi.
Omul de ştiinţă este un filosof sărac.
Nimic nu mi se pare mai contestabil decât idea unei ştiinţe făcute pentru oamenii de ştiinţă. Este ceva aproape la fel de rău ca o artă făcută doar pentru artişti sau ca o religie făcută numai pentru preoţi.
În gândirea ştiinţifică există întotdeauna un element poetic.
Un edificiu multiform – acesta este templul ştiinţei.
Procesul descoperirii ştiinţifice este, de fapt, un zbor continuu al uimirii.
Ştiinţa este un lucru minunat, dacă nu trebuie să-ţi câştigi traiul de pe urma ei. Trebuie să trăieşti dintr-o muncă de care să fii sigur că eşti în stare. Doar dacă nu trebuie să dăm socoteală nimănui, ne putem găsi fericirea în studiul ştiinţei.
Cu cât evoluează mai mult ştiinţa, cu atât mai mult credem în Dumnezeu.
Sursa principală a gândirii ştiinţifice nu e un scop exterior către care trebuie să tinzi, ci plăcerea de a cugeta.
Fizica modernă cuprinde acel grup de ştiinţe ale naturii care îşi întemeiază conceptele pe măsurători şi ale căror propoziţii se pretează la formulare matematică. Domeniul ei se defineşte ca fiind acea parte din totalul cunoştinţelor care poate fi exprimată în termeni matematici. Odată cu progresul ştiinţei, domeniul fizicii s-a lărgit într-atât încât pare a fi limitat doar de limitările metodei înseşi.
Cei mai mulţi oameni cred că intelectul este cel datorită căruia devii un mare om de ştiinţă. Se înşală: este vorba doar de caracter.
Orice persoană care este serios implicată în activităţi ştiinţifice, devine convinsă că un spirit se manifestă în legile universului – un spirit mult superior celui uman, unul în faţa căruia noi, cu puterile noastre modeste, ar trebuie să fim umili. În acest fel, calea ştiinţei ne conduce la un sentiment religios de un soi special, care este într-adevăr destul de diferit de religiozitatea cuiva mai naiv.
Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admiraţia fără limite faţă de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui ştiinţa.