T. Arghezi - CUVÂNT
Scrisa la Chișinău, poezia "Limba noastră” de Alexei Mateevici a fost publicata în revista "Cuvânt moldovenesc" din 2 iunie 1917. Poezia aparține genului liric, fiind o odă cu ecouri de meditație, un cântec de suflet dedicat limbii și dăinuirii în timp a poporului român în spațiul carpato-danubian, sau cum spunea marele Eminescu ”de la Nistru pân la Tisa”.

 

Alexei Mateevici s-a nascut pe pamantul Basarabiei, care, ca si Ardealul, a sângerat sub asuprire străină, în cazul dat sub ocupație rusească. 
Ca preot militar, Mateevici, a luat parte la luptele de la Mărășești. A rămas in memoria cititorilor prin poezii patriotice si un efort deosebit în educarea maselor.

Poezia ”Limba noastra" exprimă sentimente de adanca dragoste si pretuire pentru limba romana, creatie a poporului nostru de-a lungul existentei sale istorice. Caci limba romana este viata noastra, este sufletul nostru cu oglinzi fermecate in lumina carora se vede - asa cum s-a nascut si a crescut de-a lungul veacurilor-chipul cel mandru al tarii, al poporului.
Istoria, natura, folclorul, neamul, religia, pamantul, literatura sunt coordonatele nationale care se unesc prin limba, simbol unic si esential. Prin limba ne-am pastrat fiinta neamului,existenta noastra ca nationalitate, ducand in acest scop o lupta darza, cu mari jertfe. Textul repezintă o odă dedcată însuși sufletului și liantului neamului nostru - limba română, o limba atat de armonioasa și mult plăcută.

Compozitional, poezia cuprinde 12 catrene care pot fi grupate in doua directii: primele 8 strofe, cristalizata in jurul verbului a fi , cuprind definitii lirice ale limbii romane, iar ultimele 4 sunt adevarate indemnuri pentru pastrarea si imbogatirea ei.

Titlul poeziei este explicat pe intreg parcursul acesteia prin enumerarea unor comparatii cu valoare metaforica, care alcatuiesc ”portretul" poetic al limbii romane. Limba romana este comparata cu termeni luati din diferite domenii ale existentei neamului. Gramatical, al doilea termen al comparatiei este un nume predicativ al verbului a fi". Limba noastra-i o comoara", un sirag de piatra rara ", foc ce arde ", numai cantec", doina", roi de fulgere", graiul painii", vechi izvoade", limba sfanta", limba vechilor cazanii" , piatra lucitoare".


In strofa intai - "Limba noastra-i o comoara, un sirag de piatra rara" - este o metafora, cu funcție de definiție artistica, suită ce debutează cu aprecierea cea mai generală, dar și cea mai plină de sens (LIMBĂ-COMOARĂ), ce sugerează valoarea, strălucirea, frumusețea, tainica bogăție - toate laolaltă virtuți ale limbii române dintotdeauna. Comparația utilizată (”Comoară") sugerează rădăcinile îndepărtate si statornice ale limbii, iar metafora ”șirag de piatra rara” indică unicitatea acesteia.
Limba noastra-i o comoara
În adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.


Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste..

"Foc ce arde" - metafora deosebit de sugestiva care exprima incandescent lupta poporului pentru afirmarea ființei sale. In strofa a doua, deci, limba este imaginata dinamic, are o esenta luminoasa (LIMBA-FLACĂRĂ).
Focul, simbol al trezirii nationale, al luptei pentru libertate, preface cuvintele in flacari purificatoare. Forta limbii, vrednica sa schimbe istoria, la ceas de cumpana, ridica neamul intreg la lupta dreapta. Termenii foc ce arde" reprezinta si patima, dar si forta limbajului de a razbuna orice nedreptate.

Urmează o metafora a trezirii sau invierii din somnul de moarte, ce apare și în imnul "Desteapta-te romane" al lui Andrei Muresanu. 
O comparatie hiperbolica S-a trezit din somn de moartc,/Ca viteazul din poveste", pune semnul egalitatii intre lupta dusa de poporul roman impotriva celor ce ne-au calcat pamanturile si aceea dusa de eroii creatiilor populare.
Limba noastra-i numai cantec,
Doina dorurilor noastre

Aceste metafore evidentiaza capacitatea limbii de a sensibiliza si de a fi ea insasi material sensibil. Doina si dorul definesc fiinta noastra nationala. 

Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre.

Cele doua epitete: negrisi albastre simbolizeaza trecutul si viitorul poporului nostru. Limba este, deci, o cale de stăpânire a lumii prin frumos.  Metafora "roi de fulgere" reveleaza puterea de transfigurare a lumii prin forta suhiala a cuvantului (Roi de fulgere = Puterea supremă, pe care o posădă doar divinitățile sau zeii).


In strofa a patra, e folosită justapunerea LIMBA - GRAIUL PÂINII. În cultul creștin, mai cu seamă ortodox, pâinea e simbolul sufletului. Cutuma populară face că de sufletul cuiva să se dea o pâine(colac cu o lumânare aprinsă - o comparație cu un suflet ce urcă spre cer. În cazul nostru, ”Graiul pâinii” - limba, ar reprezenta Graiul Sufletelor băștinașilor. Această comparație e foarte firească, deoarece Mateevici a fost un preot, a căror misiune pe pământ e să ajute la evoluarea sufletelor creștinilor, deci la mântuire (eliberare de păcat/ salvare/ emancipare).

Limba noastra-i graiul painii
Cand de vant se misca vara;
In rostirea ci, batranii,
Cu sudori sfintit-au tara".

Limba noastra este natura ocrotitoare: "Limba noastra-i " frunza verde " / Zbuciumul din codrii vesnici/Nistrul lin, ce-n valuri pierde/Ai luceferilor sfesniti"(strofa aV-a). 


In strofa a VI-a, limba este definita ca document de mare pret, avand puterea de a imortaliza istoria poporului, a spiritului sau, a oamenilor si a faptelor "Limba noastra-s vechi izvoare,/ Povestiri din alte vremi; Si cetindu-le-nsirate, Te-nfiori adanc si tremuri".

Cultura noastra romaneasca, veche cat poporul care a zamislit-o, cuprinde in paginile ei toata existenta zbuciumata a neamului:

Limba noastra-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Si cetindu-le -nsirate
Te-nfiori adanc si tremuri."

Deci, limba inseamna inceput, evolutie si zbucium sufletesc.

Religia a fost intotdeauna un mijloc de rezistenta spirituala pentru pastrarea fiintei nationale. Definitia limbii ajunge la punctul maxim al simtirii si frumusetii, limba sfintindu-se odata cu rostirea, prin ea, a marilor adevaruri din cartile bisericesti si din cantecul ori bocetul tanguite"pe la vatra"de catre tarani: 

Limba noastra-i limba sfanta,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plang si care-o canta
Pe la vatra lor taranii."

Ascultand aceasta rostire simpla, dar atat de muzicala, de mangaietoare, vezi cele doua pietre fundamentale ale vesniciei neamului: vetrele sfinte peste care se arcuiesc cupolele bisericii, ca si vatra" vietii taranesti, care poate fi a intregii tari.

Partea a doua, ultimele patru strofe, schimba registrul ideatic, avand valoare de concluzie, de indemnuri adresate intregii natiuni de a cultiva si de a slefui limba, pana va avea lucirea pietrelor pretioase si forta solara:

Strangeti piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Si-ti avea in revarsare
Un potop nou de cuvinte."

Adresarea directa catre intregul neam este plina de patetism si are drept scop transmiterea mesajului de a pastra dulceata, muzicalitatea si splendoarea limbii. Verbul la modul imperativ (strangeti") sugereaza ideea de indemn, iar prin verbele la viitor poetul da o perspectiva fericita.

Poezia are o anumita simetrie, ea se incheie prin reluarea primei strofe, usor modificata:

Rasari-va o comoara in adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata".

Poezia se incheie cu imaginea aceleiasi comori" care acum reapare, ca nou nascuta, spre a ramane vesnic sa lumineze cu caratele valorilor ei, zarea nepieritoare a vietii noastre. Ea pare a fi alcatuita ca o demonstratie .Ceea ce se afirma in prima strofa se reia sub alte forme in strofele urmatoare, pentru ca strofa finala sa apara ca o concluzie a ceea ce era de demonstrat. Reluarea in final a primei strofe da pregnanta ideii de comoara" pentru limba, iar modificarea realizata exprima optimismul poetului. Tonalitatea este grava si rezulta din marile, înălțătoarele adevăruri comunicate.

Numita imparateasa, numita marele poem al unui popor, limba romana este pentru noi o comoara de pret, este sensul existentei noastre.

Ritmul este trohaic, masura este de opt silabe ca si in doinele populare, muzicalitatea desavarsita, zicerea simpla, lexicul bogat.


Nichita Stănescu: „Limba română este patria mea”

„A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. … Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte îmi dau seama că ea are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă.”

 

„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pămîntși de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră.

 

Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.”