Eminescu - ȘI DACĂ - Comentariu

Natura este in același timp pentru Eminescu, sonoritate si lumină.

Cele trei catrene ale poeziei "Si daca." compuse intr-o simetrie armonioasa intr-un stil solemn si armonios, alcatuiesc o bijuterie poetica un model de perfectiune. Imaginea iubirii de altadata staruie in mintea si in inima poetului, iar calea mantuirii de zbuciumul sufletesc este cautata tot in iubire.

Publicată inițial cu titlul ”Şi dacă ramuri bat în geam”, elegia ”Şi dacă...” este structurată pe trei strofe, alcătuite din trei metonimii, angajate într-un model metonimic tridimensional, alcătuit dintr-un mit.

El este corelat cu o metonimie, care devine un mesaj, cauza efectului din metonimia principală. Astfel, motivul comuniunii dintre om şi natură ia forma unei subtile personificări în strofa întâi: „ramuri bat în geam“, care se corelează cu metonimia „se cutremur plopii“, pentru a determina efectul „E ca în minte să te am/Şi-ncet să te apropii“. Personificarea naturii sugerează principiul feminin ca numitor comun cu iubita. De aceea întreaga structură este ridicată la nivelul inventiv de creativitate.

În strofa a doua, mitul Stele-Logostele este corelat cu o metonimie: „Şi dacă stele bat în lac/Adâncu-i luminându-l“, pentru ca ambele să determine efectul exprimat prin metonimia: „E ca durerea mea s-ompac/Înseninându-mi gândul“. Simbolul lacului sugerează principiul apa, conştiinţa, ceea ce determină situarea construcţiei pe nivelul inovativ.

Acelaşi nivel inovativ, cu o proiecţie spre emergent, îl găsim în cel de al treilea catren: „Şi dacă norii deşi se duc/De iese-n luciu luna,/E ca aminte să-mi aduc/De tine-ntotdeauna“, unde simbolul „norii“ reprezintă greutăţile vieţii, „luna“, ca simbol, sugerează mitul Sfânta Lună, cuprins în metonimia, care consemnează efectul „iese-n luciu“. Aceste elemente dau cauza pentru efectul din metonimia: „E ca aminte să-mi aduc“.

Itemul „Şi dacă“, alcătuit din două conjuncţii, dă o nuanţă de prezumtiv întregului text. În acelaşi timp, el cristalizează tridimensional întreaga structură compoziţională a textului. Itemul „Şi dacă“, prin simbolul „plopii“, conexează universul exterior, lumea exprimată prin simbolurile: „lac“, „stele“, „luna“ cu universul interior sugerat prin „minte“, „durerea“, „gândul“, „aminte“. Trebuie să remarcăm că strofa finală este apropiată de nivelul emergent, fiindcă simbolul „luna“ reprezintă conştiinţa universală, iar „aminte“ — conştiinţa individuală, eul poetului. Avem, în acelaşi timp, sugerată legea conexiunii ca o corespondenţă între poet şi univers, între microcosmos şi macrocosmos, ca trăsătură a nivelului emergent. Motivul comuniunii dintre om şi natură, conceptul de armonie şi echilibru, versul simplu şi decantat vădesc influenţa poeziei populare, specificul naţional sugerat în mod subtil. Grupurile de cuvinte au valoare de unicat, de specific eminescian: „ramuri bat în geam“, „se cutremur plopii“, „Înseninându-mi gândul“, „iese-n luciu luna“; sunt sintagme-modul ale stilului său.