Fabula este specia genului epic, în care, prin intermediul unei întâmplări la care iau parte animale sau plante personificate, se pune în evidență o învățătură.


,,Vulpea în livadă”de Alecu Donici este o fabulă- specie a genului epic în versuri(uneori în proză) în care sunt satirizate defecte omenești cu scopul de a le îndrepta. Personajele fabulei sunt animale,plante sau obiecte înzestrate cu însușiri omenești.

În primul rând, este un text epic. Are acţiune, personaje, narator. Structura textului este specifică fabulei- sunt două secvențe:sceneta propriu-zisă-întâmplarea- și morala-învățătura.
Acţiunea este simplă : o vulpe- animalului agil, înșelător și șarmant-înfometată,în stare să mânânce de toate,a intrat în livadă,fiind încântată de roadele coapte.Nu s-a putut bucura,pentru că,,poamele”-prunele erau pe crengi prea sus.Chiar dacă a pierdut mult timp privindu-le și,încercând din priviri,să reușească a le avea,dezamăgită renunță.Se adresează fructelor ca unor ființe,regretând că nu le poate avea și-atunci nu-şi recunoaşte neputinţa,preferând să fie dispreţuitoare faţă de poamele pe care şi le dorea atât.Ironică,se consolează închipindu-și-le verzi,când și-r fi iritat dinții.

În al doilea rând există un personaj, prin intermediul vulpii, sunt criticate, de fapt, defecte umane:
Ipocrizia- Vulpea reprezintă tipul omului ipocrit şi viclean, care deşi nu ajunge la poamele,prunele dorite,nu-şi recunoaşte neputinţa,preferând să fie lipsită de interes,deși este flămândă. Toate încercările vulpii au fost sortite eșecului. Indiferent de eforturile depuse,prunele coapte continuau să atârne sfidător deasupra pofticioasei viclene.Interesant este limbajul arhaic și popular al fabulei,un limbaj pitoresc, pluralul folosit deliberat,intenționat în locul singularului.

În sfârşit, textul este fabulă, pentru că are un mesaj cu caracter educativ,o morală prin care autorul își exprimă atitudinea față de realitatea prezentă: Atunci când îţi doreşti ceva cu ardoare, cu toată fiinţa ta şi nu reuşeşti să obţii acel ceva, e normal că te încearcă un sentiment de frustrare. Nu ajungi odată, mai încerci odată şi încă odată, până la urmă te resemnezi şi spui, asemeni vulpii, că nu vrei neapărat, că nu e chiar atât de bine, că nu ţi-ai dorit cu adevărat acest lucru,acesta simbolizează ipocrizia.Omul trebuie să muncească foarte mult pentru ceea ce dorește să obțină, și, dacă lucrurile nu-ți ies cum ar fi vrut,să nu caute să se amăgească.

Deși este o operă epică, dialogul este modul de expunere predominant cu rol în caracterizarea personajului, narațiunea este modul de expunere predominant,lăsând în final monologul vulpii.Naratorul povestește la persoana a3a și își exprimă atitudinea critică față de cele prezentate prin intermediul moralei. Prin personificare, vulpii le se atribuie însușiri omenești. Este o operă în versuri cu măsură inegală și cu rimă variată.