Opera lirică este creația în care autorul își exprimă gândurile, emoțiile, în mod direct, apelând la vocea imaginară a eului liric și la un limbaj artistic.
Poezia ,,Pace” de George Coșbuc aparține genului liric,poetul este un pictor al cuvintelor și se adresează sufletului mâhnit de plecarea luminii.Titlul poeziei este un substantiv care celebrează starea de liniște dată de curgerea eternă prin univers a luminii.
Un prim argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă subiectivitatea textului. Poezia se constituie într-o descriere panoramică a unui peisaj în momentul stingerii luminii soarelui,,peste deal”.Fin observator,poetul observă ,,fumul” ,mesagerul pământeanului către înalturi,aburul liniștitor al caselor în ceas de seară,iar privirea-i aleargă spre,,codri”,spațiu misterios, acolo timpul își domolește mersul,,alene”,îi cântă vântului de-amurg,forța ce dirijează lumea prin mișcarea neîntreruptă,el va potoli osteneala lumii.Își ia alături propriul suflet-un fel de dublu al său-adresându-i-se direct ,îl invită a privi apariția stelelor ,ochii cerului,călăuze ale destinului,a lunei ce întreţine feeria naturii, dar şi trăirea,este astrul ce sugerează viaţa care se repetă ritmic,,ca și ieri”.Plopii doinitori, al căror foșnet au un mesaj secret venit din alte lumi, își proiectează umbra,conturul întunecat peste drum,loc al devenirii,al transformării ,al destinului.Muzica domoală a înserării este auzită prin foșnetul codrilor,al plopilor,al vântului de seară,apoi totul devine tăcere.Uneltele nu se vor mai auzi,,în grâu”,doar apa în iaz,privighetorile,,dincolo de râu”vor fi muzica nopții.Părăsind pădurea,locul de adăpost,căprioara,ființa fragilă,pură, de ,,pe creste”cată să găsească jos,,prin văi”,loc al alunecării,al primejdiei, pacea,liniștea,viața ,,la izvor”.Finalul este speranța că divinitatea,,dătătorul de vieți”va aduce liniștea în sufletul mâhnit, dimineața înseamnă lumină neprihănită,ora încrederii în sine,în existență,bucuria luminii căutată de om și natură.
Un alt argument este limbajul artistic care se arată prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură egală de 7 –8 silabe, ritm trohaic. limbajul simplu este sugestiv şi expresiv, generator de imagini artistice. Frumuseţea şi strălucirea versurilor sunt exprimate prin imaginile vizuale din înaltul cerului și de pe pământ,epitete ce dau culoarea înserării,imagini auditive precum melodia doinită a naturii,metafore,iar în adresarea directă sunt folosite pronume și verbe la pers.a2a-,,ți,tu”...,,vei privi,o să uiți”.
Repetarea structurii din titlul în versurile poeziei sugerează o anumită continuitate a sentimentului de liniște ,a modului de înţelegere a speranței că în natură omul își găsește pacea sufletului.
În concluzie, prin argumentele dezvoltate mai sus, am arătat că poezia aparține genului liric.