Poezia ”În zori” de George Coșbuc este un pastel, deoarece autorul își exprimă, în mod direct și discret, sentimentele, impresiile la vederea unui peisaj din natură descris în primele momente ale zilei-în zori--prin intermediul limbajului artistic.
Titlul poeziei –un complement de timp poate fi și o metaforă pentru noțiunea de timp,al luminii de început, de parcă natura a primit înalta poruncă. Poezia este alcătuită din patru strofe, organizate după ilustrarea naturii nocturne și de apariția zorilor.
În primul rând, principalul mod de expunere este descrierea. Poezia prezintă, prin intermediul imaginilor vizuale și auditive un peisaj surprins în momentul dispariției întunericului, starea de uimire pe care o trăiește poetul după tăcerea nopții unice,mărturisire impresionantă:,,Nu cred c-a fost pe lume noapte ca acum”. Încă din primele versuri, privirea călătoare colindă ,,sub un mal”,capăt de lume ,loc unde apa ,mediatorul dintre întuneric și lumină cu mișcarea-i legănată ,,mișc-abia”...geme,,sub iaz la moară” ,un punct în care se schimbă balanța timpului. Ritmul legănător,duios, ,zbătut”al apei este o îmbinare a tristeții, a tulburătoarei trăiri a momentului coborârii lunii ,,mai jos,mai jos” ,dă o strălucire halucinantă suprafețelor acvatice,iar repetiția adverbului accentuează dispariția astrului.Strigătul ,,a”!încântare ,neliniștea ochilor ce nu mai pot desluși,,nici deal,nici drum” în atmosfera apăsătoare a somnului ,totul,,doarme” încă:sat, codru,doar ,,plopii”cu foșnetul ,,frunzelor de-argint”aduc un mesaj din alte lumi,trădând neliniștea omului în fața marilor taine.Argintul,simbolul selenar al lunii este nuanța de puritate a nopții împrumutată naturii.Tristețea, atmosfera apăsătoare a nopții ce-a cuprins tot peisajul dispar în zbaterea aripilor cocoșilor,simbol solar care purifică locurile,aduc lumina,risipește întunericul,purifică lumea,,văzduhul mut”.Ultimele versuri conțin o imagine vizuală a ,,zorilor”moment al apariției luminii neprihănite,este ora vieții paradisiace,când albul pur,devine roșu,culoarea vieții,a speranței,a căldurii, a arderii.Privighetoarea care a vegheat noaptea ,a-nceput”,,iarăși”din nou,repetat,în începutul zilei cântecul fermecat de regret pentru pierderea nopții și de bucurie pentru triumful luminii.Semnul exclamării din finalul poeziei marchează starea de emoție a eului poetic în fața triumfului luminii,a existenței. În al doilea rând, eul liric contemplativ își exprimă sentimente contrare:melancolia trăită în sunetele magice ale nopții și revelația luminii. Natura descrisă vizual și auditiv descoperă sufletul poetului neliniștit în tăcerea întunericului,dar încântat de lumina făgăduinței . Se observă prezența substantivelor ce numesc natura:mal,apa,iaz,luna,zarea,zori;iar verbele punctează momentele de liniște duioasă .Rima pereche și monorima,măsura de 6-8 silabe,ritmul trohaic ,muzicalitatea amintesc de perfecțiunea poeziei populare.
În concluzie, prin argumentele expuse, am arătat că poezia aparține unui pastel.