Poezia „Încheiere” de Lucian Blaga, publicată în volumul „Lauda somnului” din 1919, este o meditație asupra sensului vieții și a limitelor cunoașterii umane.



Tema poeziei este trecerea timpului și a transcenderii spre alte dimensiuni. Eul liric, aflat în postura de poet, se adresează unui „frate”, prin care se înțelege o ființă umană în general. În acest context, „frate” sugerează comuniunea dintre oameni, un sentiment de solidaritate și de înțelegere reciprocă.

Setea metafizică, incapacitatea de a cunoaște transcendentul, întrebările retorice sunt motivele implicite (deduse) ale poeziei.

Ideea poetica reprezinta mesajul central  identificat intr-o poezie. Mijloacele artistice înglobează totalitatea mecanismelor utilizate în consolidarea temei si a idei centrale. 


Poezia începe cu o imagine a tăcerii și a liniștii. Eul liric a ajuns la finalul unei călătorii, care poate fi interpretată ca o metaforă pentru viața umană. Această călătorie a fost marcată de suferință și de întrebări fără răspuns. Eul liric se simte obosit și așteaptă să se elibereze de povara vieții.

În următoarele strofe, eul liric reflectă asupra sensului vieții. El se întreabă de unde venim și încotro ne ducem. Aceste întrebări sunt esențiale pentru orice ființă umană, dar nu pot fi răspunse în mod definitiv. Eul liric realizează că omul este o ființă limitată, care nu poate înțelege pe deplin universul.

În ultima strofă, eul liric se așteaptă la eliberarea de suferința existențială. El se închide în sine, în așteptarea unui nou început.

Ideea poetică a poeziei este că viața umană este o călătorie spre necunoscut. Omul este o ființă limitată, care nu poate înțelege pe deplin universul. Cu toate acestea, eul liric nu se lasă copleșit de această realitate. El își păstrează speranța într-un nou început, într-o lume mai bună.


Mijloacele artistice
folosite în poezie contribuie la transmiterea ideii poetice. Ritmul lent și monoton al versurilor sugerează starea de tăcere și de liniște. Imaginile poetice, precum cele ale tăcerii, ale liniștii și ale așteptării, creează o atmosferă de meditație și de introspecție.

Figuri de stil
Prin metafora ”închid porțile și trag cheile” se accentuează părăsirea planului terestru după finalizarea acestei foi care poate reprezenta destinul. După cum se observă, aceste imagini sugerează mai degrabă ecourile gesturilor care preced liniştea deplină. Totuşi liniştea nu se înstăpâneşte total şi dintr-o dată.
De asemenea antiteza sus-jos, creionează incertitudinea cunoașterii absolutului.

Figura de stil a metaforei este folosită în mod frecvent în poezie. Metaforele „trec tăcut pe lângă viață” și „închid porțile și trag cheile” sugerează trecerea timpului și eliberarea de povara vieții. Antiteza „sus” - „jos” sugerează incertitudinea cunoașterii absolutului.


Ipostaza eului liric în poezia “ Încheiere” de Lucian Blaga este contemplatorul, nostalgicul. Eul liric, prin tipul unui monolog liric adresat se transpune în poetul care redactează ultima scriere înainte de marea trecere.

Eul liric se adresează prin apelativul frate, semn al fraternității creionate prin lecturarea cărților care au efecte curative asupra ființei. La fel fraternitatea înseamnă o comuniune treptată a pământenilor - prin parcurgerea aceluiași drum (diferit pentru fiecare) dar același în esență - fiecare din noi venim dintr-un nicăieri și plecăm într-un neunde, niște dimensiuni pe care condiția umană nu e capabilă a le străbate și înțelege pe deplin. 

La nivel prozodic:
poezia este modernă, se observă rimă internă, tehnica ingambamentului (ideea este transmisă pe rândul următor cu literă mică – continuă ideea primului rând), metafora insolită (metafora menită să șocheze).

Poezia „Încheiere” este o operă reprezentativă pentru opera lui Lucian Blaga. Ea abordează teme importante ale existenței umane, precum trecerea timpului, sensul vieții și limitele cunoașterii.