Comentaţi poezia „Monosilab de toamnă” urmând algoritmul (paşii):
  • Prezenţa („săracă”, dar expresivă şi sugestivă) a elementelor peisajului de toamnă;
  • Focusarea, treptată, a privirii eului liric dinspre peisaj spre elemente ale interiorului camerei;
  • Proiectarea elementelor exterioare (peisajul, detaliile din cameră) pe stările şi sentimentele eului liric; crearea unei atmosfere specifice acestor stări;
  • Analiza resurselor fonetice, lexicale, gramaticale sugestive pentru crearea acestei atmosfere şi a acestor stări:
  • a) sonorităţi: rime masculine (silabe închise), cuvinte monosilabice, prezenţa vocalelor închise (u, î), a consoanelor nazale;
  • b) conturarea unei axe lexicale din câmpul semantic al toamnei, al tristeţii, al singurătăţii;
  • c) repetiţii şi paralelisme; versificaţie „ruptă” de vers scurt şi de cezură, construcţii eliptice (cu predicate lipsă) etc.
  • Încadrarea poeziei într-o serie tematică, structurală şi de atmosferă tipic bacoviană (referinţe la alte texte: Rar, Decor, Amurg, Din urmă sau altele).


Bacovia - MONOSILAB DE TOAMNĂ - Comentariu după algoritmul propus:

În poezia “Monosilab de toamna”, autorul prin intermediul eului liric îşi exprimă sentimentele şi trăirile. Printr-o scurtă descriere a peisajului de toamnă, el redă starea dificilă în care a ajuns şi cât de mult a fost cuprins de singurătate. Elementele peisajului de toamnă: „frunze de metal” ; „lemnul mut”. Acestea sugerează expresiv singurătatea eroului liric. Autorul descrie toamna ca un anotimp al melancoliei și al tristeței. Poezia sugereză o gamă largă de sentimente doar prin câteva versuri.  Opera lui Bacovia redă un peisaj simplu, monoton, însă totodată de o semnificație profundă a unui interior răvaşit. Ea împărtăşeşte aceleaşi stări disperate şi tipic caracteristice stilului autorului ca şi celelalte creaţii ale lui.

În continuare, putem remarca trecerea de la descrierea elementelor autumnale la descrierea elementelor camerale. Drept exemplu pot servi : „în odaie” ; „peste foi, singur, un condei frec” ; „lampa plânge” ; „pe pat” și altele. Elementele date se pot atesta începând cu al treilea vers, iar cele autumnale, chiar din primul vers. În acest mod, este profilată trecerea de la peisaj la interior. Procedeul contribuie la crearea atmosferei lăuntrice a sufletului singuratic.

În poezie pot figura momente în care elementele exterioare sunt proiectate pe stările și sentimentele eului liric. Aceste momente sunt exemplificate în următoarele versuri : „lampa plânge… anii tăi, anii mei trec” ; „va fi cândva altfel natural” etc. Datorită motivelor sumbre. în poezie este prezentă o atmosferă pesimistă, accentuată de evidențierea sentimentelor eului liric prin intermediul imaginilor plastice și a simbolurilor poeziei.

Cel mai sugestiv efect se datorează prezenței multiplelor cuvinte monosilabice. Se remarcă și efectul onomatopeei „poc”, dar și efectul cauzat de abundența imaginilor plastice. Sunt prezente vocalele închise (u, î), care accentuează starea tragică.

Pilonul pe care se axează poezia propriu-zisă este interferența dintre câmpurile semantice ale noțiunilor de toamnă, tristețe și singurătate, format din următoarele noțiuni : latență, întuneric, pesimism etc.

Încă un element esențial pentru constituirea atmosferei dominante în poezie este prezența repetițiilor și a paralelismului sintactic, „fragmentarea” versului propriu-zis în 2 părți egale, pentru a susține cadența. Repetițiile și paralelismul accentuează sensul și mesajul global transmis. Este evidentă starea de disperare a eului liric. Sunt folosite o serie de figuri de stil pentru a accentua sentimentele poetului:

- repetiţia - prima strofă se repetă la sfârșit;

- personificare “Lampa plânge… anii tai, anii mei” , un vers prin care poetul conturează trecerea ireversibilă a anilor;

- paralelism sintactic - reluarea mai multor cuvinte în aceeași ordine.

În raport cu poezia „Rar”, de același autor, este remarcabil efectul paralelismului și repetițiilor („singur, singur, singur” ; „plouă, plouă, plouă” ; „nimeni, nimeni, nimeni” etc.). Același efect este palpabil și în cazul poeziei „Decor” , cu excepția utilizării excesive a antitezei, care nu este prezentă în „Monosilab de toamnă”. În poezia „Amurg” este atestată prezența unei persoane imaginare, simbolul căreia formează axa plastică a poeziei. Dar, este respectată viziunea pesimistă a eului liric. Poezia „Din urmă” , de același autor, se referă la șirul poeziilor expresioniste, caracterizate prin accentul pe utilizarea excesivă a repetițiilor și a paralelismului sintactic. În toate poeziile nominalizate mai sus, persistă aceeași atmosferă sumbră, și este abordată, de obicei, tematica unui sentiment neîmpărtășit și consecințele răsfrângerii acestuia asupra sentimentalismului eului liric.

Deci, aceste poezii pot fi încadrate într-o serie tematică specifică stilului bacovian, avînd aproximativ același subiect și aceeași modalitate de prezentare a subiectului.


SUPLIMENTAR:


Prin versul “Să mă las pe pat, ochii să-i închid” prezența morții își face apariția. Astfel, autorul nu se focalizeză doar aspura toamnei, care este un pretext în opera sa, dar redă prin lucruri simple o atmosferă apăsătoare, unde se contureză distrugerea unui univers interior. Pentru crearea acestei atmosfere au fost folosite cuvinte monosilabice care formează o imagine fonetică specifică acestui stil incomfundabil al lui Bacovia.

Fiecare vers se termină cu un cuvânt monosilabic, prin care poetul își exprimă gândurile frânte, parcă ar sugera un sfârșit din viață. La Bacovia domină o atmosferă dizarmonioasă, aproape antimuzicală, datorită ruperilor de vers. Ceea ce conteaza la el e decorul, halucinant - pentru că înfioară, captivant - pentru că trimite la un alt înțeles al poeziei. Odaia este un loc închis, izolat, un loc de refugiu al eului liric dintre el și lume.

Citind cu atenție creația sa, remarcăm faptul că Bacovia este un modernist plin de ingenuitate, caracterizându-se prin naturalețea și sinceritatea cu care își exprimă solicitudinea și neliniștea.

Titlul poeziei ne sugerează : toamna, frigul, golul, somnul, plânsul, liniștea, ploaia, tristețea. Bacovia scoate în evidență singuratatea, viața sa pustie. Anume din cuvântul monosilab reiese că soarta lui era formată doar din evenimente scurte și triste.