Apartenență la curentul literar / apariție:

Poezia "Decor" de George Bacovia se încadrează în estetica simbolistă prin tema și motivele literare care o conturează, iar vizunea eului liric despre lume este una sumbră, specifică simbolismului.

Decor, de George Bacovia, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Făclia”, la 1 ianuarie 1916. Face parte din  în volumul de debut Plumb, în 1916.


Tema poeziei 

Tema poeziei ilustreaza o lume sfasietor de trista, in care sentimentul insingurarii poetului este exprimat prin cuvinte-simbol si mijloace cromatice, iar starea de disperare este creata printr-o imagine de pustietate a lumii reale, in care nu mai exista viata. Altfel spus, tema poeziei este moartea si inexistenta ca sugestii ale neputintei de comunicare a eului poetic cu lumea.
 

Semnificatia titlului 

Cuvantul "decor" inseamna un ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului in care se desfasoara actiunea, o ambianta creata pentru ca omul sa se manifeste cu toate valentele sale. Bacovia da acestui cuvant valoare de simbol, sugerand viata, lumea exterioara, in care poetul se simte timorat, izolat, pustiit, din cauza imposibilitatii de a comunica spiritual cu aceasta.

Structura şi compoziţia textului poetic

Poezia este alcătuită din trei catrene și trei monostihuri* care încheie fiecare catren.
În această poezie Bacovia apelează la mijloace simboliste variate şi anume: cuvântul-simbol, culoarea, simetria versurilor şi versul liber, toate acestea creând o muzicalitate expresivă în plan ideatic, relevând stări sufleteşti. Sunt evidente, aşadar, două planuri distincte ale existenţei: unul exterior simbolizat de parc, de copaci, de păsări, în general de acest decor funerar şi unul interior, sugerat de pustietatea sufletească a poetului, care-i provoacă deprimare, disperare, dezolare, nevroză.

Incipitul

Incipitul poeziei este reprezentat de versul-refren ca element de recurenţă simbolistă, ce se compune din „cuvântul-cheie” şi elementul cromatic: „Copacii albi, copacii negri”.

Prima strofă

În prima strofă, decorul este compus din copaci, cuvânt-simbol care sugerează componente ale vieţii umane, care ar putea fi înzestrate cu vitalitate, dar aceasta este anulată simbolistic: „Copacii albi, copacii negri / Stau goi în parcul solitar / Decor de doliu funerar… / Copacii albi, copacii negri. / În parc regretele plâng iar…”.

Imaginea lumii, simbolizată de „parc”, este dezolantă, atmosfera este de o tristeţe sfâşietoare, sugerată de „regretele” care plâng, suferinţa căpătând efecte auditive, ideea morţii şi a inexistenţei perpetue fiind accentuată de versul liber: „în parc regretele plâng iar…”. Decorul funerar al lumii exterioare corespunde stării interioare de agonie sufletească a eului introvertit, căruia-i sunt inaccesibile idealurile, împlinirile spirituale.

Strofa a doua

Strofa a doua apelează la simbolul păsării, ca sugestie a speranţei şi zborului interior, a aspiraţiilor şi nădejdilor umane: „Cu pene albe, pene negre / O pasăre cu glas amar / Străbate parcul secular… / Cu pene albe, pene negre… / În parc fantomele apar…”.

Amărăciunea, ca stare a eului poetic, este sugerată de pasărea „cu pene albe, pene negre”, care îşi pierde trăsătura definitorie pentru existenţa ei în univers, trilul, având acum un „glas amar”. Poetul este incapabil să-şi construiască visuri, idealuri, existenţa sa spirituală fiind un chinuitor coşmar bântuit de fantome, de iluzii şi insatisfacţii: „în parc fantomele apar”.

Ultima strofă

Ultima strofă se constituie într-o concluzie ideatică a morţii universale, simbolizând prăbuşirea spirituală a eului poetic, absenţa oricăror elemente vitale fiind evidentă: „Şi frunze albe, frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / Şi pene albe, pene negre, / Decor de doliu funerar…”. Sporeşte muzicalitatea versurilor, prin repetiţia obsesivă a culorilor alb-negru care amplifică starea eului liric de la disperare până la nevroză şi spleen (dezgust faţă de orice).

Finalul

Finalul poeziei reprezentat de ultimul vers liber, „în parc ninsoarea cade rar…” poate sugera apăsarea psihică provocată de moartea universală, simbolizată de „ninsoare”, o dezlănţuire a naturii înseşi, care nu este bruscă, ci lentă, monotonă, fără sfârşit. Poetul nu are soluţii de supravieţuire, va fi copleşit de „ninsoarea” care „cade rar” şi inexorabil în sufletul său.

Imaginarul poetic

Imaginarul poetic al poeziei Decor transfigurează realitatea concretă prin corespondenţa elementelor din natură, ale căror caracteristici rezonează în stări interioare lirice, viziune artistică specific simbolistă prin funcţia expresivă şi estetică a simbolurilor, fonemelor şi culorilor.

La nivelul textului, cele trei catrene se constituie în trei secvențe poetice.

  1. planul terestru, reprezentat de parcul stilizat
  2. planul spațial, sub cer își face apariția o pasăre care imprimă mișcare
  3. plan psihic, interior

Condiţia poetului

Condiţia poetului în această lume este percepută în raport direct cu peisajul interior (sufletesc) şi exterior (natural) în acelaşi timp, adică starea interioară a sinelui poetic este transfigurată într-un mediu înconjurător, prin elemente din realitatea brută, concretă, pe care le simte vizual şi auditiv în structura sa spirituală, în mediul său interior.

Universul ideatic al poeziei implică o categorie mai largă de manifestare, suferinţa poetului este a unei generaţii întregi, a unei lumi, însă peisajul concret al acestei lirici se restrânge la drama propriului eu, exprimându-se direct pe sine în orice ipostază a vieţii sociale sau a naturii, autointrospectându-se psihologic printr-o varietate rafinată de tonuri, cu o mare forţă de sugestie.


Lirismul obiectiv

Lirismul obiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de puţinele verbe la persoana a III-a: „stau”, „plâng”, „străbate”, „apar”, surprinzătoare fiind absenţa totală a pronumelor personale.


Starea eului liric din poezia "Decor" de George Bacovia:

Starea eului liric este una plină de angoasă, suferință și moarte spirituală, ilustrată datorită simbolurilor, motivelor literare și a temei tragice, reprezentată de condiția izolată a eului liric într-o lume lipsită de aspirații. 
Măricle eului liric, precum formele pronominale și verbale la persoana I singular nu se regăsesc în poezia "Decor", dar cromatica dramatică dată de cadrul natural din parc ilustrează tema, adică condiția nefericită a poetului în societatea artificială în care trăiește. 



Limbajul şi expresivitatea textului poetic

Tehnica simbolistă este îndeaproape ilustrată în această poezie: cuvântul-simbol (corespondenţa), cromatica, muzicalitatea, versul liber.

De obicei, în poeziile simboliste ale lui Bacovia există un cuvânt-cheie, în jurul căruia se construieşte întreaga poezie, toate celelalte elemente întorcându-se permanent către acesta; repetiţiile, refrenele, reluările sunt modalităţi diverse de reactualizare, de revenire ideatică, de reamintire a substanţei lirice.

Cuvântul-simbol sau cuvântul-cheie este „parc”, reprezentând spaţiului exterior (al lumii) corespunzător spaţiului interior (al sufletului), simbolizat şi prin termenul „decor”.

Expresivitatea

Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele la prezentul gnomic, care profilează acţiuni şi stări continue, permanente de angoasă, de încremenire şi confuzie psihică, nevroza: „stau”, „plâng”, „străbate”, „apar”, surprinzătoare fiind absenţa oricăror pronume personale.

Ca elemente de compoziţie, relaţiile de simetrie sintactică realizate prin versurile-refren sunt susţinute şi de prezenţa simbolului cromatic reiterat obsesiv în întreaga poezie, „alb/negru”, care profilează iminenţa morţii universale.

Tehnicile simboliste

Tehnicile simboliste se manifestă prin corespondenţe muzicale şi cromatice, cu aportul definitoriu al simbolului.

Muzicalitatea

Muzicalitatea poeziei este realizată prin elementele de recurenţă, laitmotivul versurilor-refren amplifică efectele auditive, sugerând apăsarea sufletească, neputinţa eului liric de a intra în relaţie cu lumea, incapacitatea lui de comunicare cu aceasta.

Natura ca stare de spirit

Natura ca stare de spirit sugerează, prin aspectul dezolant al parcului pustiu, un disconfort psihic şi un suflet pustiit, – „Stau goi în parcul secular” – sau încremenire şi răceală interioară, „În parc ninsoarea cade rar”.

Cromatica

Cromatica este exprimată direct de culorile alb şi negru, care la Bacovia simbolizează inexistenţa ca inerţie a morţii şi, respectiv, moartea. Eul liric se simte deprimat de agonia lumii, potenţată de repetiţia „copacii albi, copacii negri”, solitudinea sinelui fiind sugerată de „parcul solitar”. Ideea de moarte iminentă transpare prin simbolurile „doliu” şi „funerar”, care exprimă aluziv şi cromatica.

Sugestia

Sugestia se defineşte, în principal, prin câteva figuri semantice în manieră simbolistă.

Personificarea

Personificarea „O pasăre cu glas amar” şi epitetele cromatice obsesive „alb” / „negru” amplifică tristeţea sufletului pustiit şi solitar, senzaţie sugerată de sintagmele „regretele plâng” şi „parcul solitar”.

Prozodia

Tonul elegiac al poeziei este dat de recurenţa versului-refren care creează o rimă îmbrăţişată în primele două strofe şi o rimă albă în ultima, iar măsura versurilor este de 8-9 silabe, ritm iambic.

În concluzie, originalitatea lui George Bacovia s-a remarcat prin impresia acută de sensibilitate extinsă la scara întregului univers, prin dezolarea sufletească, prin uşorul său sarcasm. Mircea Anghelescu afirmă că George Bacovia „este o personalitate artistică complexă, ale cărei valori nu pot fi căutate pe o singură coardă şi că relativa monotonie tematică a poeziei sale […] ascunde de fapt o mare bogăţie interioară de sensibilitate şi o diversitate derutantă a artei sale”.